Povestea Elisei Leonida, prima femeie inginer din lume. A studiat în Germania după ce în România a fost respinsă pe criteriul „locul femeii este la cratiţă!“

Elisa Leonida Zamfirescu - tablou din Muzeul Naţional de Geologie Foto: Adevărul

În urma refuzului tuturor universităţilor din România, Elisa Leonida Zamfirescu a studiat ingineria în Germania. Şi acolo a fost acceptată cu greu, însă, tot din considerente de sex nepotrivit. Ulterior, a devenit unul dintre cei mai apreciaţi şi mai căutaţi ingineri din lume.

Puţină lume ştie că prima femeie inginer din lume a fost o româncă: gălăţeanca Elisa Leonida Zamfirescu. Începuturile carierei  ei nu a fost însă uşoare. Deoarece în vremea în care tânăra a decis să urmeze o facultate tehnică (1908) nicio facultate din România nu a vrut să o accepte, pe motiv că femeile nu au ce căuta în inginerie, ea a plecat la studii în Germania.

Nici acolo, însă, nu a fost acceptată cu braţele deschise, în sistemul universitar german femeia fiind etichetată pe atunci cu cei trei „K”: „Kirche, Kinder, Kuche” (adică: biserică, copii, bucătărie).

Născută într-o familie de geniali

Elisa Leonida s-a născut la Galaţi, pe 10 noiembrie 1887, într-o familie de intelectuali cu 11 copii. Părinţii ei erau Anastase Leonida şi Matilda (născută Gill), iar traiectoria familiei a fost una ieşită din comun, fiind nevoită să se mute foarte des din oraş în oraş din cauza carierei militare a tatălui (ofiţer în Armata Română).

Interesant este că toţi fraţii Elisei au avut cariere de excepţie, fiind geniali în ceea ce au făcut.  Cel mai cunoscut pe plan mondial a fost sculptorul Gheorghe Leonida, cel care a sculptat chipul celebrei statui a lui Iisus, construită pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro (Brazilia). Lucrări de-ale sculptorului se găsesc şi la Muzeul de Artă din Bucureşti, precum şi la Castelul Bran, fiind donate de acesta familiei regale, cu care cei din neamul Leonida avea strânse legături.

Chipul statuii lui Iisus din Rio este sculptat de fratele savantei. Foto: Arhivă

O soră a Elisei, Adela, a fost un medic oftalmolog renumit. A fost directoarea spitalului „Vatra Luminoasă“ şi a devenit la un moment dat chirurgul Casei regale a României. De altfel, ea este cea care a operat-o de cataractă pe Regina Maria, după cum relatează presa vremii.

Celebru a fost şi Dimitrie Leonida (frate şi el cu Elisa), inginer energetician recunoscut ca fiind creatorul Muzeului Tehnic din Bucureşti, care în prezent îi poartă numele.

Respinsă de Politehnică pentru că era femeie

Elisa Leonida a studiat şcoala primară la Galaţi, apoi la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, obţinând bacalaureatul la secţia reală a Liceului „Mihai Viteazul”.

După terminarea liceului, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (precursoarea Politehnicii din zilele noastre), însă a fost respinsă din start din cauza prejudecăţilor vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. A încercat şi la alte şcoli tehnice din România, însă peste tot a primit acelaşi răspuns, după cum avea să consemneze Eliza Leonida în jurnalul personal: „Locul femeilor este la cratiţă!”

Nemaiavând alternative, dar ferm convinsă că trebuie să devină inginer, pleacă, în anul 1909, în Germania şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin. În fapt, este prima femeie student a acestei universităţi, căci şi în Germania existau prejudecăţi bine înrădăcinate cu privire la rolul femeilor în societate.

După cum avea să scrie Elisa Leonida în jurnalul ei, la cererea de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esenţială a femeii, cei trei „K” - Kirche, Kinder, Kuche (adică: biserica, copiii, bucătăria). Se pare că acelaşi decan, dar şi alţi profesori, în timpul studiilor şi în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezenţa.

Şi totuşi, românca nu s-a lăsat învinsă. Cu timpul, cu răbdare şi dârzenie, a câştigat admiraţia profesorilor şi colegilor. La înmânarea diplomei de absolvire (în anul 1912, cu specializarea „Chimie”), decanul Hoffman ar fi declarat: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).

„Vânată” de firme mari, s-a întors în România

Momentul a fost tratat pe larg de presa vremii, dat fiind că, la urma urmelor, Elisa Leonida era prima femeie din istoria omenirii care reuşea să obţină diploma de inginer.

Iată câteva titluri din presă (mai ales din ziarul „Minerva”): „Elisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania”, „O compatrioată a noastră, domnişoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau, mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Berlin”, „În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer”.

Pe fondul vâlvei create, mai multe firme mari, printre care şi gigantul BASF, i-au oferit diverse posturi, însă românca a preferat să se întoarcă în ţară. Culmea este că aici a obţinut cu greu un post, la laboratorul Institutului Geologic Român din Bucureşti, unde a fost nevoită, la început, să facă muncă de laborant şi asistent.

Izbucnirea Primului Război Mondial avea să-i schimbe radical viaţa. Se înscrie în organizaţia „Crucea Roşie“ şi pleacă pe front. I s-a încredinţat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti, fiind decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine.

Regina Maria a fost la nunta ei!

Pe front l-a întâlnit şi pe viitorul ei soţ, inginerul Constantin Zamfirescu, nimeni altul decât fratele cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, în localitatea gălăţeană Ghidigeni (probabil la conacul familiei Hrissoveloni), în 1918. Cei doi au avut împreună două fete (una a devenit profesoară, cealaltă inginer).

Interesant este că la nuntă a participat şi Regina Maria, momentul consfinţind faptul că între Familia Regală şi familia Leonida existau deja legături strânse.

După război, şi-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raţionalizări, a introdus tehnici noi şi a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului ţării noastre.

„A adus o contribuţie deosebită la progresul economiei naţionale şi la afirmarea ştiinţei româneşti, prin lucrările sale originale, susţinute la congrese, simpozioane şi publicate. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcţie şi de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria Studii economice, editată de Institutul Geologic”, se menţionează în biografia Elisei Leonida Zamfirescu, afişată la loc de cinste la Muzeul Naţional Geologic.

Sute de studii de specialitate şi monografii

A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse naturale: cărbune, şisturi bituminoase, gaze naturale, crom, bauxită sau cupru.

Elisa Leonida Zamfirescu are un loc de cinste în Muzeul Naţional al Geologiei. Foto Adevărul

În acest sens a şi publicat o serie de monografii foarte importante: "Contribuţiuni la studiul bauxitelor din România", "Studiul chimic al cromitelor din Munţii Orşovei", "Studiul extragerii potasiului din glauconite", "Studiul determinării germaniului în cărbuni şi minereuri; studiul pământurilor decolorante din România", "Valorificarea gazelor din craking", "Aditivi pentru uleiurile minerale pe baza de răşini acrilice", "Studiul compoziţiei chimice a ţiţeiului în România".

În paralel, a activat şi ca profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de fete „Pitar Moş” şi la Şcoala de electricieni şi mecanici din Bucureşti, condusă de fratele ei Dimitrie.

A refuzat pensia!

A intrat „în folclor” cu faptul că a renunţat la pensie, preferând să muncească până la vârsta de 75 de ani (în anul 1963).

„Era o femeie fantastică. Un fel de locomotivă care trăgea totul după ea, după principiul că nu se poate să nu se poată. Cred că ar fi fost genială în orice domeniu, dacă şi-ar fi dorit”, ne-a mărturisit venerabilul profesor Iuliu Popovici, care i-a fost elev Şcoala de Electricieni şi Mecanici din Bucureşti.

A fost prima femeie membră AGIR şi prima româncă membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuţie esenţială privind cunoaşterea activităţii femeilor din ţara noastră.

La iniţiativa Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“, care se acordă pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii unor personalităţi feminine.

Din 1993, strada din Bucureşti pe care a locuit îi poartă numele. Există şi la Galaţi (în apropierea Drumului de Centură) o stradă cu numele Elisei Leonida Zamfirescu, însă situaţia este cumva cinică, dacă ne gândim la cariera ilustră a gălăţencei: strada seamănă cu o uliţă, fiind doar parţial asfaltată şi lipsită de utilităţi publice pe mai bine de o treime din lungimea ei.