Exerciţiu amplu al salvatorilor gălăţeni. Joi, timp de două ore, traficul rutier va fi blocat pe un segment al străzii Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi dimineaţă, la hypermarketul din cartierul Micro 17, salvatorii gălăţeni vor participa la un exerciţiu cu forţe în teren privind gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unei explozii urmată de incendiu.

Potrivit scenariului, joi, 25 februarie 2016, în jurul orei 09.50, în interiorul complexului comercial se aflau aproximativ 500 de persoane pentru a efectua diverse cumpărături. Din motive necunoscute, în jurul orei 10.00 are loc o explozie urmată de incendiu în interiorul magazinului.

În urma deflagraţiei, au fost distruse raioanele de legume - fructe, conserve, băuturi alcoolice şi produse de alimente de bază, iar tavanul a fost de asemenea afectat pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, 25 de persoane au fost rănite, iar trei şi-au pierdut viaţa în imediata vecinătate a exploziei. În acelaşi timp ard mocnit bunuri materiale combustibile din interiorul magazinului şi pentru că acesta a fost inundat cu fum, persoanele din interior au intrat în panică.

Scopul exerciţiului, antrenarea salvatorilor

Pe parcursul exerciţiului, salvatorii urmăresc verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului tactic de cooperare, fiind luat în calcul şi conţinutul Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Galaţi.

De asemenea, va fi verificat modul de organizare a cooperării între forţele specializate participante la exerciţiu aparţinând Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale de la nivelul judeţul Galaţi, în baza Planului comun de intervenţie al unităţilor MApN şi MAI, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul judeţului Galaţi şi stabilirea  modalităţilor de perfecţionare a acestei activităţi.

„Cu această ocazie vrem să verificăm nivelul de pregătire şi de îndeplinire a atribuţiilor personalului obiectivului, precum şi a persoanelor juridice care deţin în administrare spaţii comerciale dispuse în interiorul complexului comercial în cazul producerii unei situaţii de urgenţă generate de producerea unei deflagraţii urmată de incendiu. Este foarte importantă  perfecţionarea deprinderilor personalului calificat în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a personalului de la operatorii economici pentru organizarea si conducerea acţiunilor de evacuare şi salvare precum şi a celor de primă intervenţie în cazul  producerii unui  incendiu la acest obiectiv”, a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi.

Salvatorii vor avea ca misiune şi înlăturare a panicii în cazul unui asemenea eveniment neplăcut, precum şi îmbunătăţirea cooperării între instituţiile participante.

La exerciţiu vor participa cinci ofiţeri, patru subofiţeri şi două autoturisme aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi, iar Detaşamentul de Pompieri Galaţi va fi format din doi ofiţeri, 45 subofiţeri, cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă, autoscara, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, o ambulanţă tip C1, o ambulanţă tip B2 şi autospeciala de transport victime multiple. De la Secţia de Pompieri Galaţi vor participa doi ofiţeri, 16 subofiţeri, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă B2 şi o autospeciala de intervenţie şi comandă.

De la aplicaţie nu vor lipsi nici reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, poliţiştii, jandarmii, garnizoana Galaţi şi comisarii Gărzii de Mediu. De asemenea, vor fi prezenţi şi o parte din asistenţii medicali de la UPU-SMURD, medicul de urgenţă, elicopterul SMURD, echipaje ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Galaţi, precum şi reprezentanţii Crucii Roşii.

Pe perioada desfăşurării exerciţiului, în intervalul orar 10:00 - 12:00, traficul rutier va fi blocat pe strada Brăilei, segmentul Inelul de Rocadă – McDonald's.

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite