Cum l-a lecuit DNA pe un doctor să mai ia şpagă. Un medic din Galaţi condamnat pentru luare de mită a sunat la 112 când o pacientă a vrut să-i dea 50 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Ţuţa, medic urolog în cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi, proaspăt condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a fost, în acest weekend, protagonistul unui incident cu parfum de anecdotă. După ce anul trecut a refuzat să opereze un pacient care nu avea suficienţi bani „la plic”, Ţuţa s-a trezit că o bolnavă îi strecoară în buzunar 50 de lei. Speriat de gândul puşcăriei, medicul a sunat la 112.

Incident mai puţin obişnuit, în acest weekend, la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi. Un medic a sunat, panicat şi furios, la 112 şi a cerut intervenţia de urgenţă a oamenilor legii, după ce a pacientă i-ar fi introdus în buzunar, se pare că fără voia lui, o bancnotă de 50 de lei. 

Deşi pare o anecdotă, întâmplarea este cât se poate de reală şi a declanşat un adevărat scandal în spital, deoarece lumea s-a adunat ca la urs după ce medicul urolog Dumitru Ţuţa (60 ani) şi-a suspendat activitatea, a început să vocifereze şi a cerut agenţilor de ordine să o reţină pe femeia care i-a oferit bani, până la sosirea procurorilor şi poliţiştilor. 

„Este o mizerie, este mizerabil, cum să îmi bagi în buzunar aşa? Nu pot să cred ceea ce mi se întâmplă”, afirma cu voce gâtuită de furie medicul, în incinta Unităţii de Primire Urgenţe (UPU), imediat după consumarea întâmplării. 

Este de remarcat că medicul gălăţean tocmai ce a fost condamnat, definitiv, în urmă cu doar câteva zile, la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru că, în urmă cu un an, a primit o mită de 1.000 de lei pentru a opera un pacient.

Corpul delict şi groaza de un nou flagrant

Sosiţi la faţa locului în doar câteva minute, oamenii legii au ridicat bancnota oferită medicului, au deschis un dosar penal pentru dare de mită,  iar persoana care a oferit banii (şi care rămăsese la faţa locului deoarece agenţii de pază nu i-au permis să plece) a fost dusă la audieri.

Medicul Ţuţa şi-a continuat şi în acest timp discursul de persoană vătămată profund de încercarea de corupere, lucru care a împărţit asistenţa în două tabere. Unii dintre cei prezenţi îi luau apărarea medicului, considerând că acesta este victima unei înscenări a procurorilor DNA, în vreme ce alţii îl ironizau pe doctor cum că a refuzat şpaga pentru că era insignifiantă.

Cert este că doctorul Dumitru Ţuţa părea surescitat şi îngrozit de întâmplarea prin care tocmai trecuse, semn că prima lui experienţă cu justiţia l-a marcat foarte mult şi că frica de puşcărie pusese stăpânire pe el. De altfel, medicul urolog a mărturisit că a fost înspăimântat de gândul că gestul femeii ar putea fi aranjat împreună cu procurorii DNA, pentru a-l trimite la închisoare. „M-am gândit că a fost pusă să-mi dea bani marcaţi pentru a mi se face un nou dosar penal”, a spus doctorul Ţuţa.

Mituitoarea recunoscătoare

Înainte de a părăsi spitalul, sub escorta poliţiştilor, femeia implicată în acest scandal, pe nume Ileana Rotaru (58 ani), a încercat, vizibil speriată, să se disculpe. „Nu este adevărat că am dat şpagă. Este o minciună. Eu sunt bolnavă, i-am dat nu aşa, ci ca recunoştinţă, am venit să îmi iau reţetă. A fost plăcerea mea să îi dau. Nu mi-a cerut omul bani”, a declarat pacienta.

image

Ileana Rotaru, femeia acuzată de dare de mită FOTO Costel Crângan

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Ileana Rotaru va fi cercetată în stare de libertate, după ce s-a apreciat că nu sunt necesare niciun fel de măsuri asiguratorii în ceea ce o priveşte. Potrivit legii, femeia riscă, în funcţie de concluziile anchetei, trimiterea în judecată pentru infracţiunea de dare de mită, caz în care pedeapsa prevăzută în Codul Penal este între doi şi şapte ani de închisoare.

Surse din cadrul DNA au infirmat zvonul că, de fapt, la mijloc ar fi fost o încercare de flagrant din partea procurorilor anti-corupţie şi au precizat că întreg cazul se bazează momentan pe sesizarea medicului gălăţean, însă că pe parcursul cercetării se vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs totul.

Doctorul Ţuţa este proaspăt condamnat pentru mită

Partea interesantă a acestui scandal este aceea că, în urmă cu doar patru zile, Curtea de Apel Galaţi îl condamnase pe Dumitru Ţuţa la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepse, tocmai pentru că a cerut şi a primit mită de la soţia unui pacient din judeţul Tulcea.

Soluţia Curţii este definitivă şi este mult mai blândă decât cea luată de prima instanţă (Tribunalul Galaţi), care hotărâse, în aprilie 2016, ca medicul să execute pedeapsa de trei ani de închisoare şi să-i fie interzis dreptul de a profesa pentru un interval de cinci ani.

image

Reţinerea dr Dumitru Ţuţa, în iulie 2015 FOTO Costel Crângan

Incidentul pentru care medicul gălăţean a fost deja condamnat a avut loc în urmă cu exact un an (în iulie 2015), atunci când acesta a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie în timp ce primea 1.000 de lei de la o femeie pentru a-i opera soţul de o afecţiune a rinichilor.

Dumitru Ţuţa a fost reţinut atunci pentru 24 de ore, însă magistraţii  au decis să fie cercetat în stare de arest la domiciu, interdicţie care a fost însă valabilă doar pentru 60 de zile, după care medicul a fost lăsat sub control judiciar.

„Mai bine-mi dădeai calul să-l călăresc”

Detaliile din primul incident în care a fost implicat Dumitru Ţuţa, în iulie 2015, sunt pe alocuri groteşti. Femeia care a plătit mita de 1.000 de lei le-a declarat procurorilor că, iniţial, a încercat să plătească pentru operaţie suma de 300 de lei, însă a fost refuzată de medic pentru că suma era prea mică.

„M-am dus la cabinetului medicului şi am vrut să-i dau 300 de lei pentru operaţia soţului meu. Când a văzut banii, doctorul mi-a spus că nici nu se discută. M-a ameninţat că mi-l trimite la Tulcea pentru operaţie. Speriată, am început să plâng. Printre lacrimi, i-am spus că sunt o simplă femeie de la ţară, că am doi copii de crescut. L-am întrebat câţi bani vrea, dar nu mi-a spus o sumă exactă, ci doar să mă interesez“, a povestit femeia

Urmarea a fost că femeia şi-a vândut calul şi căruţa şi a strâns 1.000 de lei, însă, ulterior, a depus şi o plângere penală împotriva medicului. Aşa se face că procurorii au descins în cabinetul acestuia din Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi la câteva secunde după ieşirea femeii, pe birou fiind găsiţi banii ce fuseseră marcaţi în prealabil de către oamenii legii.

„M-a întâmpinat spunându-mi că l-am trezit. I-am zis că am venit să-i aduc banii, adică 1.000 de lei, de care am făcut rost după ce am vândut calul şi căruţa. Râzând, doctorul Ţuţa mi-a spus că mai bine îi aduceam lui calul să-l călărească. Nu pot spune că mi-a cerut banii, dar nici nu i-a refuzat, ca prima oară, când erau numai 300 de lei. I-am lăsat plicul cu bani pe birou şi am ieşit”, a adăugat femeia.

În prima fază, inculpatul a încercat să nege totul, afirmând că banii îi fuseseră „plasaţi” în cabinet fără ştirea lui, însă ulterior a mers pe varianta recunoaşterii faptei, lucru care l-a ajutat în obţinerea suspendării executării pedepsei.

Vă mai recomandăm şi:

Medic şpăgar, ironic cu o femeie care şi-a vândut animalul pentru mită: „Mai bine îmi aduceai mie calul să-l călăresc“

Cum au furat politicienii penali expresii de puşcărie pentru a codifica discuţiile. Semnificaţia frazei „Ştii că e mai târzie primăvara asta?“

Nicio zi de închisoare pentru medicul şpăgar care ironiza o femeie obligată să-şi vândă animalul pentru mită

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite