Sensibila poveste de viaţă a „durului” de la Acţiuni Speciale. Poliţistul din Vrancea care are una dintre cele mai importante colecţii de obiecte şi documente vechi
0Daniel Ungureanu (42 de ani) este poliţist şi lucrează la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea. În timpul liber, însă, bărbatul se transformă într-un adevărat arhivar
De când se ştie, poliţistul Daniel Ungureanu (42 de ani) este un colecţionar pasionat. Ca toţi copiii, a început cu timbre, surprize de la guma de mestecat sau chibrituri, dar pe măsura trecerii timpului, preocupările sale de colecţionar s-au îndreptat spre domeniul numismaticii şi, de câţiva ani, al documentelor şi obiectelor vechi. Mărturiseşte că „scânteia“ care a declanşat pasiunea sa de colecţionar a fost o întâmplare fericită din copilărie, când, în curtea bunicilor săi din Focşani, a găsit, în timp ce se juca prin ţărână, o monedă datând din 1875.
„Nici nu ştiu dacă eram la şcoală. Era o monedă românească pe care o ţin la loc de cinste. A fost piatra de temelie, iar de la moneda aceea, până m-am făcut mai mare, tata m-a ajutat şi încurajat în această direcţie. Astăzi, colecţia mea numără câteva mii de piese adunate din toată lumea. Piesa cea mai veche este o monedă din perioada romană“, a spus Daniel Ungureanu.
EXPOZIŢIE LA MUZEUL DE ISTORIE
Pe lângă numismatică, poliţistul are acasă o colecţie impresionantă de acte si documente oficiale, fotografii, cărţi poştale, plicuri, ziare, obiecte şi acte administrative ale mai multor instituţii şi persoane fizice din perioada 1870-1945. Colecţia face în prezent obiectul unei expoziţii la Muzeul de istorie din Focşani.

„Este o colecţie care cuprinde aspecte din vechiul ţinut Putna, monografii, vederi, fotografii. Am o culegere de acte normative tipărită în anul 1870, o carte învelită în piele şi foarte specială, vizând îngrădirea vetrelor satelor, acte votate de consiliul local. O altă piesă la care ţin foarte mult este un album de familie al focşăneanului Mihail Zaharia, proprietar de fabrică de lumânări şi săpun, care a fost preşedinte al Camerei de Comerţ în perioada interbelică.“
Poliţist de meserie, Daniel a ţinut ca în expoziţie să prezinte şi documente oficiale, acte emise de Poliţia Oraşului Focşani în 1915, precum şi alte repere istorice în care este menţionată şi activitatea poliţiştilor vremii.
„Sunt îndrăgostit de Vrancea, de legendele şi misterele ei, de peisaje, de tot de înseamnă Vrancea arhaică, de vechiul judeţ Putna. Având această dragoste faţă de judeţul nostru, am început să caut tot ceea ce era legat de el. Nu colecţionez pentru a ajunge la capăt, mă bucur de fiecare surpriză. De asemenea, vreau să împărtăşesc colecţia cu toţi cei interesaţi. Marele meu vis este să am un loc în care să pun în valoare toate obiectele pe care le-am strâns deja şi pe care le voi mai adăuga la colecţia mea“, a adăugat Daniel Ungureanu.

Colecţionarul mai deţine obiecte vechi de mai bine de un secol şi jumătate, precum oale de lut, coveţi, război de ţesut, cufere de zestre şi foarte multe alte lucruri adunate, cele mai multe cumpărate în timpul peregrinărilor sale prin judeţ.
O ACTIVITATE COSTISITOARE
Pasiunea poliţistului este una costisitoare, necesitând multe renunţări pe plan personal, dar fără să afecteze foarte mult statutul său de soţ şi tată responsabil. „La început, soţia mea nu prea era de acord că risipesc banii familiei pe aceste lucruri, au fost compromisuri, dar ulterior a realizat şi valoarea, şi natura hobby-ului meu, iar astăzi mă susţine din toate punctele de vedere. Cele mai multe obiecte le achiziţionez din târgul din Obor, miercurea şi duminica, iar cele mai scumpe le procur de pe internet, de pe site-uri specializate. Este drept, sunt oameni care au auzit că sunt colecţionar şi au început să mă caute să-mi ofere tot felul de obiecte. Unii nici nu-mi cer bani, încredinţându-mi obiecte de familie doar ca să am eu grijă de ele“, a mai spus Daniel Ungureanu.

Poliţistul nu ratează nicio vizită a anticarilor din alte judeţe care vin cu diferite ocazii în oraş. Unii chiar i-au devenit prieteni şi de un real ajutor în achiziţia de piese noi.
Colegii săi, mascaţii din grupa de intervenţie, îi respectă pasiunea şi nu o dată i-au oferit diferite obiecte pentru colecţia sa. Şi-ar dori ca într-o zi să realizeze o expoziţie de obiecte din perioada comunistă, fiindcă a reuşt să-şi procure deja câteva obiecte care amintesc de acea perioadă. ;
PREŞEDINTE AL UNUI CLUB DE MOTOCICLIŞTI
Pe lângă pasiunea de colecţionar, Daniel are o slăbiciune faţă de motociclete. A înfiinţat primul club al motocicliştilor din Focşani, care se numeşte „Wanderers“ („Rătăcitorii“), iar în prezent este în căutarea unui alt autovehicul pe două roţi.
„Am avut un motor BMW F6, dar l-am vândut şi sper să-mi cumpăr cât de curând altul. Motocicleta este o pasiune pentru sezonul cald, pe când cea de colecţionar de documente vechi şi de obiecte nu ţine cont de sezon, este tot timpul. Mă gândesc că aş putea îmbina utilul cu plăcutul la vară, când voi pleca cu motocicleta prin satele vrâncene după obiecte vechi“, a precizat Daniel
Ungureanu.