FOTO VIDEO Dragnea şi Oprişan au făcut baie de mulţime la inaugurarea bazinului de înot de la Focşani, care va fi deschis publicului abia peste trei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inaugurarea bazinului de înot de la Focşani
Inaugurarea bazinului de înot de la Focşani

Bazinul de înot şi polo de la Focşani se va afla în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea şi, potrivit autorităţilor, va fi dechis publicului peste trei săptămâni. Liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat astăzi, 29 martie, la Focşani pentru inaugurarea complexului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi totodată preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a inaugurat joi, 29 martie, la Focşani un bazin olimpic de înot şi polo, despre care autorităţile spun că este al treilea bazin de acest gen realizat în România, după cel de la Complexul Steaua şi cel de la Miercurea Ciuc.

Marian Oprişan a dorit să facă din această inaugurare un eveniment de anvergură, astfel că a mobilizat primari, funcţionari, şefi de instituţii, sportivi, dar şi public numeros.

Discursul preşedintelui CJ Vrancea a fost structurat în cea mai mare parte pe criticarea opoziţiei, vinovată în opinia sa că nu a făcut nimic pentru oameni.

"Singurul partid care a făcut ceva concret pentru oameni şi pentru viaţa oamenilor din judeţul Vrancea este Partidul Social Democrat, atunci când a fost de fiecare dată la guvernare. Colegii noştri de la dreapta eşichierului politic, de câte ori au fost la putere în România, nu au ridicat un pai. De numele lor şi de activitatea lor nu poate fi legat nici măcar mutatul unei cărămizi pe raza judeţului Vrancea", a spus Marian Oprişan.

Acesta a spus că a avut mai multe proiecte pentru judeţul Vrancea, precum construirea unei pârtii de ski la Lepşa, nerealizată din cauza Elenei Udrea şi a lui Traian Băsescu. În schimb, şeful CJ Vrancea a avut grijă să-l laude pe Liviu Dragnea, cel care în 2013, când era ministrul Dezvoltării, a aprobat investiţia de la Focşani.

"Am găsit înţelegrea necesară la singurul coleg şi singurul om care m-a sprijinit în această direcţie şi acesta este motivul pentru care este astăzi aici prezent. Este prietenul şi preşedintele PSD, cel care şi-a pus semnătura pe realizarea acestui important proiect, Liviu Nicolae Dragnea", a mai spus Oprişan.

Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a lăudat şi el cu bazinul de înot de la Alexandria, construit din fonduri de la bugetul judeţului.

"Avem şi noi un bazin la Alexandria. Numai că noi am avut ghinionul să-l facem atunci când eram în opoziţie. Nouă nu ne-au dat bani de la guvern şi l-am făcut cu banii noştri, de la Consiliul Judeţean Teleorman, Alexandria nefiind un oraş mai bogat ca Focşaniul, dar l-am făcut că dorinţa de a avea un bazin era uriaşă. Sper să ne ajute Dumnezeu să avem cel puţin în fiecare reşedinţă de judeţ în perioada următoare câte un bazin de înot", a rostit Liviu Dragnea, în aplauzele mulţimii.

După tăierea panglicii inaugurale, deschiderea bazinului a fost marcată printr-un meci demonstrativ de polo, susţinut de echipa de juniori de la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti.

Construcţia bazinului de înot şi polo a fost realizată de Compania Naţională de Investiţii, în cadrul programului ”Bazine de Înot”, cu finanţare de la Guvernul României, iar lucrările au demarat în decembrie 2015 şi s-au încheiat la începutul acestui an.

Investiţia, care a costat 35 de milioane de lei, are o suprafaţă totală de 13.601 mp şi conţine: un bazin competiţional, cu o suprafaţă de 832 mp şi o adâncime de 2,3 m, un bazin de antrenament de 312 mp şi o adâncime variabilă, cuprinsă între 1,2 m şi 1,6 m, o tribună cu 400 de locuri, vestiare, cabine de duş.

Marian prişan a precizat că bazinul  va funcţiona în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea şi va avea 13 angajaţi, acesta urmând a fi deschis publicului în două-tre săptămâni.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite