Vecinii i-au găsit morţi în casă, iar primarul i-a dus imediat la cimitir cu excavatorul. Au fost îngropaţi fără cruce, fără slujbă religioasă şi fără sicriu FOTO

Vecinii i-au găsit morţi în casă, iar primarul i-a dus imediat la cimitir cu excavatorul. Au fost îngropaţi fără cruce, fără slujbă religioasă şi fără sicriu FOTO

Ce doi bătrâni au fost înmormântaţi în grabă fără slujbă, de către primarul din localitate

Doi soţi din comuna doljeană Dobreşti au fost găsiţi morţi în locuinţă sâmbătă, 6 mai, în stare avansată de putrefacţie. Edilul localităţii a hotărât ca cei doi să fie îngropaţi în seara respectivă, aşa că i-a învelit în folie şi i-a dus la groapă în cupa unui buldoexcavator.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maria (85 de ani) şi Jan Lungu (75 de ani) au fost găsiţi morţi sâmbătă seara, în locuinţa lor din comuna doljeană Dobreşti, de către nişte vecini care au remarcat în poartă un plic neatins de multe zile.

Cei doi soţi încetaseră din viaţă de mai mult timp. Autorităţile locale au chemat imediat la faţa locului Ambulanţa, iar un medic a stabilit că nu există suspiciuni cu privire la decesul celor doi şi că nu e necesară o autopsie, concluzionând că a fost vorba de o moarte naturală.
 
 
Autorităţile recunosc că cei doi soţi au fost înmormântaţi fără slujbă, dar aceasta a fost situaţia
 
Edilul comunei Dobreşti, Mihail Ţiulescu, a decis să îi înmormânteze pe cei doi soţi în seara respectivă. Au fost înveliţi în folie şi duşi la cimitir în cupa unui buldoexcavator, fără slujbă religioasă şi fără sicriu. „Având toate acordurile din punct de vedere legal nu am avut timp sa le facem in regim de urgentă cele pământeşti. Nu mai era timp de slujbă la ora aia. Popii nici nu veneau la ora aia. Primarul lucrează pe linie administrativă, problemele creştineşti nu ţin de primărie. Nu cred că am greşit în momentul în care am hotărât să îi îngrop. Nu au avut slujbă şi nici nu am avut de unde să cumpărăm sicriu sâmbătă seara. I-am pus în cupa buldoexcavatorului şi i-am dus la cimitir. La sfârşitul săptămânii o să le facă preotul o slujbă“, a declarat Mihail Ţiulescu, primarul comunei Dobreşti.
 
Edilul a mai precizat că cei doi soţi nu aveau rude care să îi înmormânteze, motiv pentru care a luat el decizia de a-I îngropa, însă miercuri în localitate a apărut o nepoată care susţine că a aflat că bătrânii au fost duşi la groapă într-un mod neortodox. „Nimeni nu mi-a spus că au murit. Au fost înmormântaţi ca animalele. Nu este normal ce s-a întâmplat. Am auzit că au fost înveliţi în folie şi plimbaţi prin sat în cupa unui buldoexcavator. Eu am aflat de la un localnic tot ce s-a întâmplat şi am mers la primărie să cer explicaţii. Autorităţile mi-au spus că nu au ştiut că eu sunt nepoata lor şi că au făcut ce au crezut de cuvinţă“, a declarat Cornelia Drăguleţ, nepoata soţilor Lungu.
 
 
Cui rămâne casa familiei
 
Oamenii din Dobreşti sunt stupefiaţi mai ales de faptul că cei doi au fost îngropaţi fără un ritual religios. „Ar fi trebuit să fie şi ei aşezaţi într-un sicriu, să aibă slujbă, dar totul s-a făcut pe repede înainte. Primarul a decis să facă aşa pentru că erau în stare de putrefacţie. Ei erau mai retraşi şi nu vorbeau cu lumea din sat, aşa că nimeni nu ştie când au murit“, a spus Ion Dincă, localnic.
 
Edilul comunei Dobreşti a mai declarat că nu ştie deocamdată cui o să rămână locuinţa bătrânilor. Nepoata celor doi soţi a precizat că nu o să lase case autorităţilor. „Nu am fost anunţat, am aflat abia a doua zi după slujbă. Parohia a luat hotărârea de a face tot ce e necesar cu îngrijirea mormântului. Se vor pune crucile la mormant şi o sa se faca slujbă“, a precizat Eugen Ciugulin, preotul din localitate.     
 
Iniţial reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au declarat că au constatat şi ei că nu există suspiciuni privind moartea celor doi bătrâni. Ulterior au anunţat că a fost deschis dosar penal şi că mai multe persoane vor fi duse la audieri. „S-a intocmit un dosar penal in care se efectueaza cercetari pentru a se stabili daca sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte“, a spus Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
 
 
citeste totul despre: