Aproximativ 1.000 de persoane vor fi angajate la fabrica Ford din Craiova

Aproximativ 1.000 de persoane vor fi angajate la fabrica Ford din Craiova

Aproximativ 1000 de persoane vor fi angajate la fabrica Ford din Craiova

976 de persoane vor fi angajate la fabrica Ford din Craiova pentru pentru producţia SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport. Autoturismul va fi fabricat din toamna acestui an în Bănie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procesul de recrutare a celor 976 de noi angajaţi se va derula prin intermediul agenţiei de recrutare de personal, Manpower, acolo unde un grup dedicat este coordonat de echipa de Resurse Umane de la Ford România.
 
„Ne bucurăm să putem anunţa astăzi că adăugăm aproape 1000 de noi locuri de muncă la uzina de producţie  de ultimă generaţie pe care o deţinem la Craiova, aducând astfel numărul total de angajaţi la peste 3650“, a declarat John Oldham, Preşedintele Ford România.
 
Din anul 2008 şi până în prezent la uzina din Craiova s-a investit suma de de 1 miliard de euro. Compania americană a anunţat că va investi în Bănie suma de 200 de milioane de euro pentru a aduce în fabricaţie noul autoturism EcoSport.
 
În acest moment în Bănie pe porţile uzinei iese autovehiculul B-MAx. Autoturismul are un preţ de pornire de 13.400 de euro pentru varianta Ambiente cu motor de 90 de cai-putere (CP). 
 
Varianta Ambiente B-Max dispune de jante de aliaj de 15 inci, ESP, airbaguri pentru şofer şi pasager, airbaguri de tip cortină, aer condiţionat şi radio CD cu MP3. Sunt disponibile trei variante de echipare Ambiente, Trend şi Titanium. Fiecare dintre aceste echipări având pe lângă dotările ce ţin de configuraţia iniţială şi alte opţionale instalate gratuit.
 
Varianta Trend 1.4 90 CP are un preţ de 14.150 de euro, iar cea Titanium 1.0 100 CP costă 16.150 de euro. De astăzi a început şi preluarea comenzilor pentru monovolumul Ford.
  
citeste totul despre: