Mazăre şi-a descoperit rude nemţeşti. Mătuşa Hedda şi vărul Mişi, invocaţi la două zile după victoria lui Iohannis
0Radu Mazăre, primarul Constanţei, şi-a exprimat încrederea în Klaus Iohannis, învingătorul de la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014. Mazăre a vorbit pentru prima oară despre rudele sale de origine germană de la Constanţa.
UPDATE ORA 18.30 Avraham Morgenstern, afaceristul alături de care a petrecut o noapte în arest Radu Mazăre în luna aprilie, a fost reţinut pentru 24 ore de procurorii DNA. El va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare. Morgenstern este acuzat de evaziune fiscală în contractele derulate cu Primăria Constanţa în construirea cartierul social Henri Coandă.
Acesta poate fi unul dintre motivele nervozităţii extreme de care Radu Mazăre a dat dovadă marţi, 18 noiembrie, la Curtea de Apel Bucureşti. Primarul Constanţei a fost prezent la termen în procesul retrocedărilor, unde s-a revăzut cu Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în arest.
Mazăre a fost aşteptat la instanţă şi de un contestatar care a demarat demersurile pentru referendumul prin care primarul să fie demis. Un student la Drept, Alexandru Bajdechi, a iniţiat demersurile organizării unui referendum local pentru demiterea primarului Radu Mazăre. Pagina creată special pe Facebook a adunat aproape 2.000 like-uri în scurt timp, chiar şi de la români care nu locuiesc în Constanţa.
Sute de constănţeni au ieşit în stradă duminică seara şi luni seara pentru a protesta la adresa administraţiei Mazăre căreia i-au cerut demisia pentru proasta gestionare a oraşului. „Mamaia siliconată, Constanţa bombardată“, „Mazăre, nu uita, va veni şi vremea ta!“ sau „Mazăre şi Nicuşor, în acelaşi dormitor!“, au scandat demonstranţii, majoritatea tineri, unii veniţi la manifestaţie cu copiii în braţe.
Radu Mazăre a recunoscut că-şi pune speranţe în Klaus Iohannis, politicianul care l-a învins pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014. „Aştept de la el să normalizeze situaţia“, a spus primarul, încolţit de ziarişti.
Fără să facă referire directă la persoana preşedintelui ales, primarul Constanţei a lăudat poporul din care provine Iohannis. „Îmi place în Germania şi în Austria, sunt ţările unde mă simt cel mai bine. Sunt oameni serioşi“, a spus Mazăre, care obişnuia să-şi facă vacanţele de iarnă la ski în Austria.
Mazăre a vorbit pentru prima oară despre rudele sale de etnie germană din Constanţa. „Mătuşa mea Hedda este săsoaică şi membră activă în Forumul German la Constanţa. Nah! Şi vărul meu Mişi este sas. Am mai avut un văr, dar a murit. Ambii sunt evaghelici. Şi eu vorbesc germana!“, a precizat Mazăre.
Primarul Constanţei mai are o afinitate cu germanii. În vara anului 2009, el a îmbrăcat o uniformă de ofiţer nazist şi a defilat, cu fiul său costumat în ordonanţă, pe scena de la o prezentare de modă din Mamaia. Scandalul provocat a fost imens generând reacţii pe plan internaţional.
Mazăre a trebuit să-şi ceară scuze publice pentru gestul său imprudent, spunând în apărarea sa că n-a intenţionat să ofenseze evreii. „Prietenii mei evrei au înţeles şi m-au iertat“, a spus primarul al cărui tovarăş de suflet este Elan Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu.
Spre deosebire de Victor Ponta, Klaus Iohannis şi-a făcut campanie electorală în judeţul Constanţa, unde a întreprins două vizite în decurs de o lună. Mitingul pe care l-a organizat în reşedinţa de judeţ a avut loc chiar în Piaţa Farului, locul consacrat marilor adunărilor populare PSD.
Vă mai recomandăm
Afaceristul Avraham Morgenstern, reţinut de DNA pentru contractele cu primăria lui Radu Mazăre