Recif artificial în apropierea Portului Constanţa. Specialiştii în Mediu dezbat chestiunea pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recif în adâncuri FOTO Arhivă Adevărul
Recif în adâncuri FOTO Arhivă Adevărul

Oameni de ştiinţă, ecologişti şi experţi jurişti din ţări riverane Mării Negre dezbat procedurile de monitorizare şi management pentru restaurarea recifelor în mare.

Discuţiile se desfăşoară în perioada 20 – 22 mai, la Neptun, unde are loc cea de-a doua masă rotundă din cadrul proiectului „Research and REstoration of the Essential Filter of the Sea – REEFS“. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013.

Experţii revizuiesc procedurile de management şi monitoring, împreună cu cele administrative, legate de conservarea recifelor din Marea Neagră în ţările partenere Bulgaria, România, Georgia, Turcia şi Ucraina.

Oamenii de ştiinţă, ecologiştii, experţii jurişti şi reprezentanţi ai organismelor publice vor vorbi despre oportunitatea instalării recifelor artificiale, măsurile necesare de advocacy, precum şi crearea unor reţele şi sinergii între părţile interesate din jurul bazinului Mării Negre.

Instituţiile care vor lua parte la implementarea acestui proiect sunt: Bulgarian Biodiversity Foundation, Georgian ILIA State University din Tbilisi, ONG Mare Nostrum din Constanta, partenerul gazdă,  Turskish Black Sea Technical University din Trabzon şi Odessa Branch of the Institute for Biology of Southern Seas (OBIBSS).

„Research and Restoration of the Essential Filters of the Sea (REEFS)” este un proiect-pilot internaţional axat pe cercetarea ştiinţifică a impactului recifelor artificiale asupra mediului marin din Marea Neagră.

Bugetul total este de 627.650 euro, din care suma oferită de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013 este de 564.885 euro.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite