Mesajul lui Arşinel din spital: „M-a supărat Banciu pentru că mi-a blestemat copiii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Arşinel, aflat la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj pentru a doua zi de analize, a explicat pentru „Adevărul” că scandalul mediatic şi sănătatea precară nu-l vor determina să se retragă nicio clipă din viaţa publică, mai mult, în noiembrie se va întoarce pe scenă. Maestrul a mai spus că presa nu l-a deranjat niciodată.

Alexandru Arşinel şi-a petrecut şi ziua de marţi la Institutul de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) din Cluj pentru a fi suspus unor investigaţii medicale intertisciplinare, întrucât analizele făcute la Spitalul de Nefrologie „Alexandru Davila“ din Bucureşti nu au ieşit bine. Actorul a sosit luni după-masă la Cluj şi se pare că va mai sta câteva zile. 

“Deocamdată ei îmi fac investigaţii, care e posibil să dureze câteva zile. De ieri după-amiza de când sunt aici, m-au băgat «în şut», îmi fac perfuzii, îmi testează sângele, fac nişte procesări ale sângelui cu medicamentele specifice acestui tip de intervenţie”, a povestit Arşinel pentru “Adevărul”. Şeful IUTR, Mihai Lucan, a susţinut că actorul va fi văzut inclusiv de un psiholog şi de medici din Austria şi Italia. 

„Transplantul merge bine – a fost astăzi şi m-a consultat un mare specialist în ecografie. Rinichiul funcţionează bine, e irigat, sângele merge prin el, însă poate să aibă fluctuaţii mari pe bază de stres şi numai de stres. Oricum pentru ca să existe singuranţa că transplantul a reuşit trebuie să treacă cel puţin 4-5 -6 luni, până când rinichiul şi organismul fumează pipa păcii”, a spus, marţi, Arşinel.

 Arşinel: „Nu pot să zic: «Dă-i în mă-sa»”

“Mă simt mai bine, adevărul e că foarte rău nu m-am simţit niciodată, numai că unele analize, care sunt în proporţie de 150% pe bază de stres , nu au ieşit bine. Stresul are influenţă capitală asupra evoluţiei operaţiei, am consultat şi alţi medici şi mi-au spus: «să-i trimit în mă-sa» pe cei care îmi cauzează această stare, dar eu n-am posibilitatea asta şi n-am făcut-o vreodată. Îmi respect statutul pe care mi l-a dat publicul. E pozitiv că primesc foarte multe mesaje de încurajare şi lumea mă aşteaptă să mă întorc pe scenă. Încerc uşor să mă detaşez de această situaţie”. 


“Presa nu m-a deranjat, m-a deranjat un individ care mi-a blestemat copii”


Întrebat cel rol are presa în strestul la care e supus, Arşinel a spus: “Presa nu m-a deranjat niciodată, îi înţeleg sunt doritori să afle unele ştiri despre o persoană care dă bine la rating, dar m-a deranjat intervenţia unui individ de la B1,care are o emisiune de la 11 noaptea şi care mi-a blestemat copii. Domnul, nu vreau să-i rostesc numele că mi se face rău, este un om fără bun simţ.” Maestrul s-a referit la afirmaţia lui Radu Banciu care a susţinut la o emisiune: “Dacă l-ar fi muşcat sau dacă l-ar fi omorât maindanezii pe băiatul lui Arşinel, poate că s-ar fi rezolvat ceva; sper din toată inima ca un astfel de lucru să se întâmple, vreau să văd şi eu un nabab plângănd cu lacrimi de crocodil”.


„Nu mă retrag, în noiembrie voi urca pe scenă”

Întrebat dacă se gândeşte să se retragă o perioadă undeva departe de agitaţia capitaliei şi de stresul mass-media, Arşinel a răspuns pentru “Adevărul”: “Ar fi bine să stau puţin mai retras, să mă refac şi psihic, pentru că în spital fiind că ai şi un şoc psihic când afli, inclusiv, că nu te mai poţi trezi din operaţie. Asta nu înseamnă că mă voi retrage din viaţa publică, trebuie să mă lupt şi am fost un luptător toată viaţa. Cel târziu în noimbrie vreau să mă întorc la teatru – pentru premiera unui nou spectacol”, a spus maestrul. 

Citeşte şi 

 

Arşinel, internat din nou la Cluj din cauza stresului provocat de acuzaţiile legate de rinichiul primit „peste rând”

 

VIDEO Scandal pe rinichii lui Alexandru Arşinel. Transplantul făcut de actor va ajunge pe „masa“ Preşedintelui

 

Asociaţia Transplantaţilor: „Atacurile la adresa Institutului de Transplant din Cluj nu pot avea alte consecinţe decât condamnarea noastră la moarte”

VIDEO Alexandru Arşinel a făcut transplant la Cluj-Napoca: „Acum am trei rinichi, mă simt binişor”

Stela Popescu sare în apărarea lui Arşinel în scandalul iscat după operaţia de rinichi: „Şi ce voia domnul Ungureanu? Să moară Arşinel ca să trăiască altul?“

VIDEO Alexandru Arşinel, externat după transplantul de rinichi. El va putea urca pe scenă peste o lună

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite