Video VIDEO FOTO Viorica Dăncilă, aşteptată cu proteste la Cluj. Cum a încercat să-i evite premierul pe manifestanţi, fără succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă a fost întâmpinată la Cluj de liderii PSD locali.
Viorica Dăncilă a fost întâmpinată la Cluj de liderii PSD locali.

Premierul Viorica Dăncilă efectuează o vizită la Cluj, joi, 9 mai, unde s-a întâlnit cu liderii PSD locali. Din cauza protestatarilor care o aşteptau, Dăncilă şi-a schimbat de câteva ori programul, încercând să-i evite, însă nu a reuşit acest lucru.

Zeci de manifestanţi au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă în faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj, unde prim-ministrul ar fi trebuit să se întâlnească, potrivit programului, cu liderii locali ai PSD.

Luând în calcul varianta ca protestele să degenereze, liderii PSD din Cluj au schimbat locul de întâlnire, alegând un restaurant pentru nunţi aflat în cadrul unui vechi complex comercial din cartierul Gheorgheni. Aici, limuzinele în care se aflau Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, au intrat cu greu din cauza maşinilor parcate şi a vehiculelor care ieşeau dintr-o spălătorie.

viorica dancila la cluj

Liderii PSD au evitat presa şi orice fel de discuţii, intrând direct în restaurant, unde au luat loc la mese. După 40 de minute de discuţii cu uşile închise, premierul şi-a continuat programul şi s-a dus la Spitalul de Oncologie din Cluj, unde a încercat din nou să-i evite pe protestatarii care au aşteptat-o zeci de minute. Viorica Dăncilă a reuşit acest lucru doar parţial, intrând prin capela institutului, în loc să aleagă intrarea oficială.

   

Ceva mai târziu, lucrurile au decurs într-un mod asemănător şi la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Din nou, Viorica Dăncilă a fost aşteptată de un grup de manifestanţi, pe care a reuşit să-i evite cu greu. 

Premierul României a efectuat o vizită la Cluj, joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Viorica Dăncilă a fost însoţită de ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi a vizitat Spitalul de Oncologie şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Înainte, premierul Viorica Dăncilă s-a întîlnit cu liderii locali ai PSD.

Citeşte şi

Viorica Dăncilă, aşteptată la Cluj de Ziua Europei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite