Sărbătoare amară a limbii române: examen obligatoriu de limbă pentru basarabeni, întârziere și abandon din partea României
0Republica Moldova a marcat ieri, 31 august, Ziua Limbii Române în calitate de sărbătoare oficială a statului avându-l invitat pe Nicușor Dan. Președintele României s-a aflat în vizită oficială la Chișinău. La ceremonia oficială s-au spus cuvinte mari, dar realitatea din teren este mult mai dură.
Istorici și avocați specializați pe această speță remarcă ironia care face ca, în acest an, cetățenilor moldoveni să li se ceară pentru prima dată să demonstreze cunoașterea limbii române la nivel B1 (standard internațional) pentru a obține cetățenia română, deși limba de stat a Republicii Moldova este limba română, iar toate actele oficiale ale acesteia se emit în română. Specialiștii solicitați de „Adevărul” au trecut în revistă toate piedicile de care se lovesc basarabenii în obținerea cetățeniei române.
În timp ce oficialii de la Chișinău și de la București pozează în „frați” care vorbesc aceeași limbă și împărtășesc idealuri comune, România, prin noile sale politici, în practică nu recunoaște existența limbii române în Moldova, abandonându-i pe vorbitorii de română de peste Prut în mâinile vecinului din răsărit, o contradicție flagrantă între discursul festiv și realitatea măsurilor luate.
Legea care a schimbat regulile jocului
Totul a început cu adoptarea, la începutul acestui an, a Legii nr. 14/2025, care modifică radical regimul acordării cetățeniei române. Publicată în Monitorul Oficial pe 12 martie 2025 și intrată în vigoare la 15 martie 2025, această lege introduce, pentru prima dată după 1990, obligativitatea cunoașterii limbii române ca și condiție explicită pentru obținerea cetățeniei, inclusiv pentru cei care solicită redobândirea ei (în special, etnicii români din Basarabia, Bucovina de Nord etc.). Concret, oricine cere cetățenia română trebuie să facă dovada că stăpânește limba română cel puțin la nivel B1 al Cadrului European (un nivel socotit exagerat). Dovada cunoașterii limbii se face printr-un certificat de competență lingvistică eliberat de o instituție de învățământ superior din România sau de institute culturale românești din străinătate, ori – alternativ – prin prezentarea unei copii legalizate a foii matricole de la un liceu/facultate care atestă studii de minimum 3 ani în limba română. Fără promovarea acestui test/interviu de limbă, cererea de cetățenie nu poate fi admisă.
65 de ani, vârsta care te scutește de certificat
Legiuitorul a prevăzut câteva excepții limitate de la obligativitatea certificatului de limbă, introduse după proteste vehemente ale societății civile reprezentând comunitățile de români din Moldova, Ucraina ș.a. (care au subliniat absurditatea situației), dar nu acoperă pe deplin realitatea din teren. Astfel, sunt scutite de prezentarea certificatului doar următoarele categorii: persoanele care au împlinit 65 de ani (în mod batjocoritor a fost reglementat că sunt scutite de examen și persoanele care au fost cetățeni români până în anul 1940 și și-au pierdut cetățenia fără voia lor, ca urmare a ocupației sovietice, dar un simplu calcul arată că aceste persoane deja au depășit vârsta de 65 de ani) și cei care pot dovedi că au urmat cel puțin 3 ani de studii în limba română (dar începând cu nivelul liceal, actualmente clasa a X-a), cum e cazul multor solicitanți din Republica Moldova sau Ucraina. În rest, toți ceilalți aplicanți – inclusiv generațiile tinere de basarabeni, dar mai ales bătrânii Basarabiei care nu au avut șansa să studieze limba română în școală – trebuie să susțină acest examen de limbă.
Româna se predă în școli din 1991
Oficial, motivarea acestei prevederi sună rezonabil: „În România, limba oficială este româna”, iar cunoașterea limbii statului al cărui cetățean vrei să devii e un indicator al integrării. În nota de fundamentare, Ministerul Justiției clama că astfel se va consolida sentimentul de apartenență al noilor cetățeni și coeziunea socială. Numai că, în cazul românilor din Republica Moldova, această condiție pare cel puțin redundantă, dacă nu de-a dreptul ofensatoare. Practic, România le cere basarabenilor să demonstreze că știu limba română - limbă pe care cei mai mulți dintre ei o vorbesc din familie, încă de la naștere, fiind limba lor maternă. Mai mult, limba română se predă în școlile din Republica Moldova în mod oficial încă din 1991, odată cu declararea independenței. Cu alte cuvinte, statul român tratează de facto limba română ca pe o limbă străină pentru basarabeni, deși proclamă sus și tare contrariul. Această ipocrizie nu a trecut neobservată: numeroase voci din Diaspora și din societatea civilă au criticat dur noile condiții, numindu-le „una dintre cele mai nedrepte și umilitoare reforme” ale cetățeniei. Într-adevăr, în loc să fie o reparație istorică față de românii de peste hotare, legea a devenit pentru mulți o barieră suplimentară – o adevărată „lege a umilinței, a discriminării și a excluderii”, în opinia organizațiilor de români din afara granițelor.
Nu se fac cursuri la Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău!
Problema de fapt nu constă în cunoașterea limbii române sau în integrarea în societatea română, deoarece solicitanții de cetățenie în temeiul art.11 din Legea nr.21/1991 sunt în majoritatea lor vorbitori de limbă română, sunt integrați în societatea românească de la naștere prin obieciurile sărbătorite, prin istoria împărtășită, prin cultura transmisă între generații, prin religie și prin experiența generațiilor anterioare transmisă în fiecare familie prin prisma tragediilor trăite (deportări, condamnări etc). Criticile aduse noilor modificări legale despre dovada cunoașterii limbii constă în arbitrariul pragului stabilit, anume că studiile făcute trebuie să fi fost în liceu și facultate, și excluderea persoanelor care au studiat în școala primară sau în gimnaziu, deși majoritatea persoanelor din zonele rurale, din cauza posibilităților financiare, au fost nevoiți să abandoneze școala după finisarea clasei a VIII-a (reamintim că atât Constituția României, cât și constituția Republicii Moldova și Constituția Ucrainei, de unde provin majoritatea solicitanților de cetățenie: „dreptul la învăţătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu”), dar și a faptului că legea, raportat la infrastructura administrativă a statului român, încurajează doar persoanele înstărite să depună dosarele de cetățenie deoarece doar acestea își permit costurile ridicate pentru studierea pentru examen și susținerea examenului pentru obținerea certificatului de cunoaștere a limbii române la nivelul B1.
Într-un răspuns, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău informa la data de 29 august că “nu organizează si nu a organizat cursuri de limba română, deoarece limba oficială a statului în care ne aflăm este limba română” și îi trimite pe solicitanți la București să le facă. Doar că examenele presun deplasări, costuri cu hotel, tren care se ridică la sume pe care majoritatea solicitanților nu le pot susține, iar locurile oricum nu sunt suficiente!
Procedură încetinită din lipsă de angajați
Noile modificări legislative nu se opresc la testul de limbă. Procedura de acordare a cetățeniei ar fi fost încetinită deliberat, pretind contestatarii. Legea 14/2025 a extins de șase ori termenul legal de soluționare a cererilor: dacă, înainte, ANC (Autoritatea Națională pentru Cetățenie) trebuia, teoretic, să rezolve un dosar în cel mult 5 luni, acum termenul-standard este de 2 ani de la înregistrarea cererii, cu posibilitatea unei prelungiri excepționale de încă 6 luni, în cazuri justificate. Cu alte cuvinte, un solicitant poate aștepta până la 2 ani și jumătate doar pentru ca dosarul său să fie analizat în Comisia de Cetățenie, iar în situația în care acest termen nu este respectat nu există metode efective de contestare a comportamentului instituției publice - dacă vrei să mergi în instanță, pe lângă faptul că acum sunt suspendate toate dosarele de judecată din cauza grevei magistraților, și, în plus, durează parcurgerea unui ciclu procesual pentru finisarea procesului de judecată. Motivul invocat de autorități pentru această prelungire este acela că, înainte, oricum nu reușeau să respecte termenul de 5 luni, acumulând întârzieri și procese în instanță din partea petenților nemulțumiți. Însă, în loc să suplimenteze resursele și personalul pentru a accelera soluționarea cererilor, statul român a ales pur și simplu să oficializeze întârzierea - legalizând așteptarea de doi ani ca noua normă.
Datele indică o prăbușire a cererilor de cetățenie
Schimbarea are consecințe dramatice. Datele neoficiale arată că numărul solicitărilor de cetățenie s-a prăbușit efectiv după intrarea în vigoare a noilor reguli. Din cele câteva sute de programări posibile zilnic (capacitatea biroului central ANC din București este de circa 240 de dosare/zi, iar la birourile teritoriale din Galați, Iași și Suceava câte 70/zi fiecare - dovada, mai jos, în răspunsul ANC din 13.06.2025), mai puțin de 10% mai sunt ocupate, respectiv 21 pe data de 11.08.2025 și 17 pe data de 01.09.2025, dar acestea sunt persoanele programate, cei care depun fiind la jumătate, pentru că mulți nu se prezintă sau sunt respinși.
În mod obișnuit, aceste locuri erau rezervate cu luni înainte. Acum, birourile teritoriale sunt practic goale, primind în medie doar 2-3 dosare pe zi fiecare, deși pe timp de recesiune nu a fost redus statul de personal din cadrul ANC sau transferat la sediul central. Imaginile cu cozile interminabile de altă dată s-au transformat în ghișee pustii. Descurajarea este evidentă: majoritatea celor eligibili fie nu mai reușesc să îndeplinească noile condiții, fie au abandonat complet demersul, descurajați de birocrație și de perspectiva așteptării îndelungate. România pare să spună implicit acestor oameni că nu îi vrea ca și cetățeni.
Carul pus înaintea boilor
Mai mult, autoritățile române nu au pus la dispoziție infrastructura necesară pentru a-i ajuta pe solicitanți să îndeplinească noile cerințe. Un exemplu strident este că Institutul Limbii Române (prin filialele sale culturale din Chișinău sau alte orașe) nu organizează cursuri de limba română pentru adulții care ar dori să își îmbunătățească cunoștințele și să obțină certificarea B1. Practic, statul român a pus carul înaintea boilor: le cere oamenilor un certificat internațional de limbă, însă nu le oferă mijloacele rezonabile de a se pregăti pentru a-l obține. Nici măcar la nivel logistic noile prevederi nu au fost anticipate – platforma de programări online și personalul ANC nu s-au adaptat suficient, ceea ce a contribuit la haosul inițial și la scăderea dramatică a solicitărilor, fapt care impune schimbarea de urgentă a legii sau amânarea aplicării depunerii de certificate B1 până când aceste cursuri se vor efectua efectiv în țări precum R. Moldova etc, iar nivelul de cunaștere trebuie scăzut la cel mult A2, B1 fiind excesiv.
Cum justifică statul înăsprirea condițiilor
Reforma cetățeniei din 2025 nu a apărut din neant. Poartă semnătura unor politicieni și oficiali concreți. Principalul artizan al modificărilor a fost fostul ministru al Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu (PNL), cea care a inițiat și promovat proiectul de lege. Gorghiu a justificat public înăsprirea condițiilor prin necesitatea combaterii fraudelor în procesul de redobândire a cetățeniei (însă, nu există nicio persoană condamnată în acest sens) și, mai surprinzător, printr-un argument de politică externă: aderarea României la programul Visa Waiver (liberalizarea vizelor pentru SUA). „Revizuirea legii cetățeniei este un pas necesar pentru ca România să adere la Visa Waiver. Prin această lege, urmărim să eliminăm riscurile dobândirii ilegale a cetățeniei române”, declara ministrul Gorghiu, invocând cazuri numeroase de dosare cu acte false depuse la cetățenie.
Cu alte cuvinte, basarabenii onești au fost puși să sufere rigorile unui examen de limbă și ale birocrației pentru că autoritățile de la București nu au găsit alt mod de a stăvili fenomenul „fabricilor de cetățenii” și al fraudelor comise de persoane fără legătură reală cu România. Argumentul Visa Waiver s-a dovedit a fi cel puțin înșelător: ne aflăm la sfârșitul lui 2025 și România încă nu a obținut includerea în programul Visa Waiver al SUA, în ciuda sacrificiilor impuse. Iar promisa „lege clară, transparentă și predictibilă” s-a transformat, în practică, într-o „lege absurdă și inaplicabilă pentru mulți dintre cei vizați, după cum o arată efectele dezastruoase de până acum”, reclamă specialiștii.
„O lege a umilinței, discriminării și excluderii”
Un al doilea responsabil direct este conducerea Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), în frunte cu președintele instituției, Silviu-Gabriel Barbu. Imediat după intrarea în vigoare a noii legi, ANC a emis Ordinul nr. 85/2025, care detaliază lista actelor necesare pentru depunerea cererii de cetățenie conform noilor reglementări. Acest ordin – redactat deficitar – a adăugat o povară birocratică imensă asupra aplicanților, cerând o multitudine de documente redundante, unele practic imposibil de obținut pentru descendenții foștilor cetățeni români. De exemplu, li se solicită copiilor și nepoților foștilor cetățeni să procure certificate de naștere, căsătorie, cazier etc. re-emitere recentă (nu mai vechi de 6 luni – 2 ani) din arhivele unor state unde accesul este extrem de dificil sau chiar imposibil. Chiar dacă asemenea acte existau deja în dosarele familiei, ele trebuie reînnoite și apostilate, adesea la costuri uriașe (diaspora vorbește despre mii de euro cheltuiți pentru a perfecta dosarele).
Institutul „Frații Golescu” pentru românii de pretutindeni a denunțat public această situație, numind noua procedură „o lege a umilinței, discriminării și excluderii” care îi tratează pe urmașii cetățenilor români ca pe niște cerșetori nedemni, obligați să sară prin cercurile unei birocrații cinice. Nu e de mirare că, după introducerea ordinului emis de Barbu, solicitările de cetățenie au scăzut cu peste 90% – cei mai mulți pur și simplu renunță înainte de a începe, confruntați cu lista stufoasă de acte și condiții. În plus, birourile teritoriale ANC din Galați, Iași și Suceava – deschise tocmai pentru a facilita depunerea dosarelor basarabenilor – au ajuns acum să fie nefuncționale, primind doar câteva dosare pe zi, personalul lor fiind în mare parte inactiv din lipsă de solicitanți. Toate aceste date conturează imaginea unui abandon deliberat: statul român pare hotărât să pună frână naturalizării basarabenilor, invocând formal motive de integritate și securitate, dar sacrificând în acest proces chiar pe acei oameni pe care pretinde că vrea să îi ajute.
Pe cine lovește cel mai tare legea
Dintre toate noile impedimente, introducerea examenului de limbă română doare poate cel mai tare, mai ales într-un spațiu unde identitatea românească a fost supusă decenii întregi dezinformării și suprimării. Dacă tinerii din Republica Moldova învață astăzi limba română la școală și se pot adapta mai ușor cerințelor formale, nu același lucru se poate spune despre generația vârstnică. Există o categorie numeroasă de oameni, de 50-65 de ani, care – deși s-au născut în familii românești și vorbesc limba română acasă – nu au studiat niciodată limba română în școală. În perioada sovietică, învățământul se desfășura fie în limba rusă, fie în ceea ce regimul numea „limba moldovenească” scrisă cu alfabet chirilic, fără a insista pe gramatică și literatură română autentice. Acești oameni au fost, practic, privați de educația formală în propria lor limbă maternă. Cu toate acestea, ei și-au păstrat româna vie în comunitățile lor, adesea în condiții grele, transmițând-o copiilor și nepoților după 1990.
Basarabeni tratați ca imigranți
Acum, la o vârstă înaintată, mulți dintre ei sunt puși în fața unui ultim obstacol nedrept: trebuie să învețe academic limba română – să se pună cu burta pe carte, să recapete noțiuni de gramatică, ortografie și exprimare elevată – pentru a trece un examen standardizat de nivel B1. Altfel, visul de a obține cetățenia română rămâne blocat. Un bunic de la țară din Republica Moldova, care și-a trăit toată viața vorbind românește (deși poate cu regionalisme sau rusisme strecurate, cum este oarecum firesc în bilingvismul local), trebuie acum să demonstreze în fața unei comisii de la București că știe „să vorbească românește”. I se pretinde să folosească limbaj standard, să scrie și să citească fluent, să răspundă la întrebări legate de cultura și civilizația României, eventual chiar să cunoască prevederile Constituției și imnul național – cerințe dificil de îndeplinit chiar și pentru unii cetățeni născuți și școliți în România. Pentru un om simplu, trecut de prima tinerețe, care poate și-a petrecut viața muncind pe șantier sau în agricultură ca să-și crească familia, a fi nevoit să susțină un asemenea examen este o povară enormă. Mulți nu au nici timpul, nici resursele financiare, nici aptitudinea de a redeveni „elevi” la bătrânețe. Acest ultim efort cerut din partea lor este resimțit ca o umilință gratuită: statul român îi tratează pe acești români get-beget de parcă ar fi niște imigranți străini care trebuie să dea examen la limba română, și nu fiii și fiicele aceleiași națiuni.
Măsurile îi descurajează pe doritori
Criticii măsurii subliniază că ar fi fost mult mai firesc ca România să sprijine activ învățarea limbii române în comunitățile istorice, înainte de a pretinde examene. În loc să ofere cursuri, manuale, profesori sau măcar asistență logistică, autoritățile române au preferat să ridice brusc ștacheta și să-i sancționeze pe cei care nu o pot sări. Rezultatul previzibil este că numeroși etnici români din Basarabia – exact cei pe care retorica oficială îi numește „de-ai noștri” – vor rămâne fără cetățenia română, descurajați sau eliminați de noile obstacole. România își întoarce spatele propriilor săi copii, vorba manifestului diasporan, lăsându-i la mila altor influențe și interese.
„Ziua Limbii Române ar trebui să fie o sărbătoare a unității de limbă și spirit între România și Republica Moldova. Din păcate, anul acesta, festivitățile au fost umbrite de gustul amar al ipocriziei. Pe de o parte, discursuri despre limbă comună și idealuri frățești; pe de altă parte, fapte care contrazic aceste declarații – o legislație care îi tratează pe românii basarabeni ca pe niște străini și care îi îndepărtează de țara-mamă în loc să îi apropie. Noua lege a cetățeniei, cu examenul ei de limbă și termenele prelungite, a reușit ceea ce nici propaganda sovietică nu izbutise pe deplin: să semene descurajare, frustrare și dezbinare printre românii de pe ambele maluri ale Prutului. În loc să repare o nedreptate istorică, statul român pare că o adâncește. România riscă, astfel, să piardă tocmai încrederea și afecțiunea românilor din comunitățile istorice, pe altarul unor obiective discutabile (precum Visa Waiver) și al comodității birocratice. Mesajul perceput acum peste Prut este unul trist: „Nu sunteți destul de buni să fiți de-ai noștri, dacă nu treceți prin cercul de foc pe care vi l-am pregătit”. Iar asta, de Ziua Limbii Române, sună a paradox dureros”, reclamă institutul care apără interesul basarabenilor.
Daunele au fost făcute, dar se fac eforturi pentru îndreptarea nedreptăților. Deja Curtea Constituțională a fost sesizată pe legea cetățeniei, existând dubii de constituționalitate), precum și mesaje SOS către comunitatea internațională.
Se încarcă comentariile...
