VIDEO Cum arată de sus lotul A3 Gilău-Nădăşelu. „Acest tronson de autostradă e un exponat excelent al incompetenţei autorităţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ImaginePorţiune din lotul A3 Gilău-Nădăşelu  FOTO Facebook Asociaţia Pro Infrastructura
ImaginePorţiune din lotul A3 Gilău-Nădăşelu  FOTO Facebook Asociaţia Pro Infrastructura

Asociaţia Pro Infrastructura, un ONG care monitorizează lucrările de infrastructură, a postat pe Facebook o filmare de sus cu lotul A3 Gilău-Nădăşelu şi precizează că deşi tronsonul va fi gata în septembrie a acestui an, el nu va putea fi folosit deoarece această bucată de autostradă nu e conectată la restul autostrăzii A3 printr-un pod/viaduct.

 „Vă prezentăm cel mai frumos "muzeu de autostradă" din România, o porţiune de 8,7 km din Autostrada A3 între Gilău şi Nădăşelu, în apropiere de Cluj-Napoca! De ce îi spunem muzeu? Pentru că această bucată de autostradă va fi finalizată, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an, însă NU va putea fi folosită de şoferi pentru că nu este conectată de restul autostrăzii A3 printr-un pod/viaduct în nodul Gilău.

Acest tronson de autostradă este o exponată excelentă a incompetenţei autorităţilor, ce nu au fost capabile să finalizeze o licitaţie şi să semneze un contract de execuţie a unui pod/viaduct, deşi au avut 4 (patru!) ani la dispoziţie, din vara anului 2013 de când a fost reziliat contractul cu Bechtel“, arată cei de la Asociaţia Pro Infrastructura pe Facebook.

Tronsonul Gilău - Nădăşelu are de 8,7 kilometri, iar valoarea contractului este de circa 258 de milioane de lei, potrivit site-ului CNADNR. Data când lucrările la acesta trebuie să fie gata este luna iunie a acestui an, dar licitaţia pentru podul/viaductul peste Someş, care va lega această bucată de autostradă (dintre Gilău şi Câmpia Turzii), trenează de luni bune.

Mai puteţi citi:

INFOGRAFIE Autostrada Transilvania, 12 ani de risipă bugetară. Ce au făcut miniştrii Transporturilor în aceşti ani

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite