Emil Boc despre declaraţiile lui Traian Băsescu: „Preşedintele nu intervine pentru nimeni în justiţie. Rudele le ai, nu le alegi“
0Primarul Clujului, Emil Boc, totodată fost premier, a afirmat joi, 19 iunie, după declaraţiile preşedintelui statului Traian Băsescu despre scandalul în care este implicat fratele său, că „rudele le ai, nu le alegi“.
Primarul Clujului, şi fostul şef de Guvern, Emil Boc, a declarat, joi, 19 iunie, că şeful statului, Traian Băsescu, nu „a intervenit pentru nimeni în justiţie“.
„Preşedintele României nu a intervenit şi nu intervine pentru nimeni în justiţie, pentru că are un respect faţă de justiţie şi statul de drept pe care l-a probat de atâtea ori. Un politician nu poate fi considerat răspunzător pentru potenţialele fapte ale rudelor, rudele le ai, nu le alegi. Faptul că în acel caz s-a dat o sentinţă cu o condamnare foarte aspră e încă o dovadă în plus că nu a avut loc nicio intervenţie în actul de justiţie şi că, în România, justiţia îşi urmează dictonul constituţional «nimeni nu este mai presus de lege». Cred că toată această discuţie mai mult are tenta unui atac politic decât de a încerca rezolvarea unei situaţii juridice“, a afirmat Emil Boc, citat de Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat azi, printr-o declaraţie de presă, după ce Antena 3 a prezentat miercuri seară mai multe stenograme în care numele preşedintelui apărea în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu. Vizibil afectat, seful statului a declarat că nu a intervenit în niciun fel în procesul lui Sandu Anghel (Bercea Mondial) şi, în final, cu vocea uşor tremurând, a spus că nu va interveni nici acum să-şi apere fratele.
La finele lunii trecute, finul fratelui preşedintelui ţării şi ginerele lui Bercea, pe numele său Marius Constantin, a fost reţinut şi, acum, se află după gratii, acuzat fiind de săvârşirea infracţiunii de şantaj. Mai precis, Marius Constantin, soţul Izaurei Anghel şi finul lui Mircea Băsescu, a fost arestat pentru că i-ar fi cerut fratelui preşedintelui ţării suma de 280.000 euro, bani care, susţine familia lui Bercea Mondialu’, ar reprezenta un rest de plată dintr-un total de 700.000 de euro daţi în anul 2011 pentru eliberarea interlopului. Cum acest lucru nu a mai avut loc, iar Bercea a rămas după gratii, familia interlopului susţine că nu ar fi făcut acum altceva decât să încerce să-şi recupereze banii. O parte din bani, susţine familia lui Bercea, ar fi ajuns chiar la preşedintele ţării. De cealaltă parte, Mircea Băsescu susţine că dovezile aduse de familia interlopului ar fi „trucaje”, iar Traian Băsescu a afirmat că nu are legătură cu banii amintiţi în ultima perioadă. În urma difuzării de către Antena 3, la emisiunea „Sinteza Zilei” din seara de 18 iunie, a unor înregistrări video considerate incriminatoare, astăzi au fost citaţi spre a fi audiaţi la DNA atât Mircea Băsescu, dar şi Sandu Anghel, alias Bercea Mondialu’.
Mai puteţi citi:
Soţia şi fiul lui Bercea Mondialu’ au ajuns după gratii
VIDEO Vila lui Bercea Mondialu’ din Drăgăneşti-Olt, în flăcări
Bercea Mondialu’, condamnat definitiv la închisoare cu executare alături de soţie şi fiu
Bercea Mondialu’ rămâne şi cu condamnarea de 2 ani închisoare pentru evaziune