Cum gândesc românii după 25 de ani de libertate: de la optimiştii din '90 la marii dezamăgiţi de mai târziu. „Azi vorbim de mai multe Românii“
0ANALIZĂ. Ioan Hosu, sociolog clujean şi conferenţiar la UBB, spune că acum, după 25 de ani, oamenii s-au schimbat mult faţă de cum erau în anii 90, dar şi că această modernizare a lor a fost una mai rapidă faţă de liderii politici care au rămas în urmă.
Cei 25 de ani de libertate s-au tradus pentru România prin urcuşuri şi coborâşuri. Asemeni reliefului ţării. Sociologul Ioan Hosu, spune că anii 90 au adus câteva câştiguri care vin să motiveze pozitiv, să alimenteze cu optimism şi încredere. E vorba de câştigarea libertăţilor obturate de comunism: libertatea cuvântului, a presei, democratizarea societăţii româneşti.
„Anii 90-91 sunt anii optimismului, ei vin cu liberalizarea preţurilor, cu o explozie a preţurilor, o inflaţie galopantă, o deterioarare accentuată a puterii de cumpărare, implicit a calităţii vieţii, dar oamenii sperau că va fi bine. Nimeni nu ştia cum va arăta tranziţia şi nimeni nu-şi imagina că va fi atât de mult de aşteptat după bine“, zice Hosu.
În ‘92-‘96 este o perioadă de cădere, în care comunităţile exersează primele strategii de supravieţuire şi de adaptare la economia de piaţă. „Oamenii trăiesc greu şi încep să înţeleagă ce e societate capitalistă, şomaj, cerere şi ofertă, piaţă liberă, trăiesc pe pielea lor scăderea calităţii vieţii, ce înseamnă să facă faţă cu competiţia la ei acasă. Văd că trebuie să-şi închidă firmele şi să cumpere de la străini aceleaşi produse ep acre le făceau firmele lor. Şi aşa au apărut discursurile naţionaliste, spre extremism“, explică sociologul.
După ‘90, românii nu mai reuşesc să economisească, în 2007 depozitul mediu în România era de 900 de dolari, în timp ce ungurii aveau 2.200 de dolari, iar polonezii 2.500 de dolari.
82% dintre români se declarau optimişti în 1996. Înante de alegerea lui Emil Constantinescu în calitate de preşedinte, 82% dintre români spuneau că sunt optimişti. „’96 a fost vârful optimismului“, spune Hosu.
Abia în 2004 se va depăşi PIB-ul din 89 (45-47 de miliarde de dolari). În 2008, România avea un PIB de 200 de miliarde de dolari. „După 15 ani reuşesc să depăşească performanţe din anii 80? E foarte grav. Îţi arată o întârziere mare“, afirmă Hosu. Acesta spune că, potrivit cifrelor, economia a crescut, dar puterea de cumpărare şi calitatea vieţii nu deoarece tranziţia a fost nepermis de lungă şi ineficientă.
În opinia acestuia, perioada 2001-2008 a fost una fastă. În 2004, România aderă la NATO, iar asta aduce investitori. 2007 înseamnă aderarea la UE şi un acces mai facil la surse de finanţare externă.
„Româniile“ lui Năstase s-au înmulţit
Sociologul mai spune că acum oamenii sunt mai informaţi, mai ales că au şi muncit în străinătate. Au avut experienţe culturale diferite, au muncit în străinătate, au văzut cum e şi pot compara, au acces la informaţie, la media, la noile media.
„Oamenii s-au schimbat mai repede şi decât instituţiile. Statul nu e modernizat, oamenii înţeleg că ei s-au schimbat şi statul nu, sau că statul nu vrea să se schimbe, că îi convine să păstreze instituţiile aşa cum sunt, fără să le reformeze. Azi vorbim de mai multe Românii, nu doar de două, cum spunea Năstase. Nu doar de urban şi rural. Vorbim de o Românie a celor care au spirit antreprenorial, o Românie protestelor, o Românie a protestelor Roşia Montană. Vorbim de români cu concepţii diferite: cei din oraşele mari care sunt educaţi, de românii care lucrează 6 luni în Italia şi apoi se întorc acasă şi găsesc modalităţi să facă bani, găsesc strategii de supravieţuire în care statul nu e implicat“, explică Hosu.
Schimbare de 360 de grade în mentalitatea românilor
După un sfert de veac, modul românilor de a gândi s-a schimbat enorm. Un exemplu sugestiv este felul în care s-a votat la alegerile prezidenţiale din 2014.
„Pentru prima dată, în noiembrie 2014 vedem o schimbare mare în mentalitatea oamenilor: au votat un neamţ care e protestant şi nu are copii, în condiţiile în care în 90 l-ar fi linşat. Nu au votat un român, un creştin ortodox. În plus, la vot s-a dus peste 60% din populaţia României. Asta e ceva nemaivăzut în Europa! Arată că societatea românească vede altfel lucrurile“, susţine sociologul.
Acesta mai spune că românii văd acum, în 2015, în stat un partener care nu e corect. „ Asta crede şi cel cu o firmă mică, şi cel cu drepturi de autor“, adaugă sociologul.
„Să-ţi vezi viitorul doar în Capitală, e un semn de subdezvoltare a ţării!“
În opinia sa, oraşele mari precum Timişoara, Cluj, Constanţa, Braşov, Sibiu ar fi arătat azi altfel dacă reformele guvernanţilor ar fi fost eficiente – adică s-ar fi făcut altfel, nu cum s-au pus în practică - şi dacă s-ar fi făcut descentralizarea/regionalizarea.
„Oraşele mari ar fi arătat altfel dacă reformele s-ar fi făcut altfel şi dacă s-ar fi descentralizat. Decizia Guvernului Tăriceanu de a muta sediile unor companii la Bucureşti, asta înseamna că impozitele şi taxele merg direct în Bucureşti, nu se întorc în oraşele de unde au plecat acele companii, aceasta îmi obturează orizontul de speranţă, orizontul de investiţie, de optimism la nivel local. Să-ţi vezi viitorul doar în Capitală, e un semn de subdezvoltare a ţării! În Franţa nu ai doar Parisul ca pol de creştere, ai Toulouse, Montpellier etc“, susţine sociologul.
De ce ne aflăm unde ne aflăm?
„Politicienii sunt în urmă, parcă trebuie să tragi de ei, să-i impingi de la spate ca să facă ceva. S-a văzut, de multe ori că doar sub presiune, sub sancţiunea publică - cu exemple de genul îţi pierzi postul, nu te mai alege lumea - atunci iau decizii bune liderii noştri politici. Altfel, deciziile lor sunt…, am văzut toţi cum sunt“, spune sociologul.
Alte explicaţii sunt lipsa de viziune, de gândire strategică, şi lipsa unei continuităţi de la un guvern la altul şi că, din nefericire, de fiecare dată, o luăm de la zero.
„Asta înseamnă că nu există concepţii comune agreate, nu există o înţelegere comună între partide. Mai înseamnă şi incapacitatea liderilor politici de a crea dezvoltare. Oamenii aveau încredere în leadership-ul politic şi aici e marea dezamăgire. Am avut parte de o combinaţie nefericită în unele cazuri. Şi criza politică, lipsa de viziune, de gândire strategică, de proiecte comunitare, de aici vine marea dezamăgire. Oamenii se aşteptau ca un cineva să facă ceva şi acel cineva nu au avut nici competenţele, nici inteligenţa, nici interesul să facă ce au dorit oamenii. De aceea ne aflăm unde ne aflăm. Probabil şi din cauza noastră, că nu am avut iniţiativă sau destul spirit civic“, încheie Hosu.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
