VIDEO Cum ne-au convins Iliescu, Băsescu şi Constantinescu să-i votăm. Detalii din spatele sloganurilor, de la „Nu ne vindem ţara!“ până la „Să trăiţi bine!“
0În zorii democraţiei în România, puterea a fost preluată de experimentatul activist PCR Ion Iliescu. Le-a luat contracandidaţilor şase ani să se dezmeticească şi să-l contracareze pe emanatul regimului comunist cu strategii electorale eficiente.
Imediat după Revoluţia din 1989, concepte precum "marketing politic" sau "strategie electorală" erau necunoscute şi de neînţeles pentru cvasimajoritatea locuitorilor României.
Analiştii politici concluzionează că transmiterea la televiziunea publică a evenimentelor care au dus la căderea regimului dictatorial Ceauşescu este primul moment din istoria ţării care poate fi integrat în teoriile marketingului politic modern.
Zvonurile false lansate atunci, "apa otrăvită", "60.000 de morţi" sau "teroriştii", precum şi reacţia telespectatorilor au fost atent speculate pe parcursul anului 1990 de către Ion Iliescu şi de proaspeţii colegi din FSN.
Atmosfera de haos şi nelinişte a fost propagată, până la alegerile generale din 20 mai 1990, prin evenimente precum primele veniri ale minerilor la Bucureşti, în lunile ianuarie şi februarie, conflictul interetnic de la Târgu Mureş, in martie 1990, în urma căruia cinci oameni şi-au pierdut viaţa sau demonstraţiile-maraton din mai multe oraşe ale ţării de protest împotriva nou-înfiinţatului FSN şi a clicii comuniste care se reaşeza pe principii fals-democratice.
Gelu Voican Voiculescu (stânga), Ion Iliescu şi Petre Roman - trei oameni care au scris istoria nefericită a României din 1990 FOTO AFP
Atât primele ziare ale vremii, citite cu nesaţ pe fondul setei uriaşe de informare, cât şi televiziunea publică au lansat alte zvonuri false potrivit cărora "ţărăniştii şi-au propus să lichideze vreo 4 milioane de comunişti", "partidele istorice finanţate de bordeluri din Occident ale lui Radu Câmpeanu", "drogurile, armele şi dolarii lui Marian Munteanu", "cedarea Ardealului de către Doina Cornea" sau "legionarii Anei Blandiana". Celebrul slogan anticapitalist "Nu ne vindem ţara!" şi frica de străini au fost inserate şi propagate public în aceeaşi perioadă.
Pe fundalul manipulării crase a noii mass-media controlate în proporţie covârşitoare de noua putere, Ion Iliescu s-a lansat în cursa pentru alegerile prezidenţiale cu sloganul "Un preşedinte pentru liniştea noastră".
De cealaltă parte, liberalii promit să alunge lupii, iar ţărăniştii au dorit să câştige electoratul cu promisiunea reinstalării monarhiei şi a retrocedării proprietăţilor.
În duminica orbului, ziua de 20 mai 1990, ziarul "Adevărul" a apărut cu prima pagină aproape goală, în afară unui rând scris cu litere mici: "Avem nevoie de linişte, oameni buni!".
Cristian Tudor Popescu a identificat pentru serialul Adevărul "Istoria alegerilor prezidenţiale" şi prima formă de mită electorală, pusă în practică de Ion Iliescu: „Ajungând la putere în decembrie 1989 şi dispunând de buget, de banii ţării, FSN-ul a decis, prin lunile februarie-martie, să returneze populaţiei banii din părţile sociale, un impozit suplimentar inventat de Ceauşescu. Ele ar fi putut să fie germenul pentru societatea capitalistă pe care încercam s-o refacem. În loc să le folosească ca atare, guvernul Roman şi Ion Iliescu au decis să dea integral aceşti bani cetăţenilor. Deci au mituit, au inaugurat repetatele mite pentru naţiune date de diferitele partide şi guverne care doreau să ajungă la putere de-a lungul anilor. Acela a fost primul caz”.
Ion Iliescu a câştigat alegerile cu un scor uriaş, cu puţin diferit faţă de cele de dinainte de 1990, 85,07%:
CDR, lipsit total de experienţă, învins cu lejeritate de Iliescu în 1992
Nici peste doi ani, în 1992, pe fondul celor patru mineriade care izolaseră România pe plan internaţional şi o menţineau într-o stare de nedezvoltare cronică, opoziţia n-a reuşit să vină cu un mesaj electoral credibil.
Ion Iliescu a reuşit să plaseze vina subtil pe Guvernul Petre Roman pentru dezastrul din ţară şi l-a contracarat pe Emil Constantinescu, adversarul politic rămas în turul II, cu un mesaj superior-îngăduitor, centrat pe lipsa de experienţă a candidatului CDR.
"Oferta electorală a lui Ion Iliescu s-a axat pe ideea rezolvării, prin forţe proprii, a crizei socio-economice în care se afla România. Credibilitatea de care s-a bucurat Ion Iliescu - mult superioară celei cu care a fost creditat FDSN - se datora faptului că, de această dată, cetăţenii i-au încredinţat lui Ion Iliescu sarcina de a-i scoate din situaţia tot mai grea în care se aflau. Şi Ion Iliescu, prin întregul său mesaj, a confirmat aceste speranţe", afirmă Vladimir Tismăneanu în cartea "Marele şoc din finalul unui secol scurt".
Pe 11 octombrie 1992, Ion Iliescu a obţinut 61,43% dintre opţiunile electoratului şi a rămas preşedinte pentru încă patru ani.
Iliescu se întoarce în 2000 cu sloganul "Aproape de oameni, împreună cu ei"
În 2000, Ion Iliescu a revenit pentru a cuceri un al treilea mandat în fruntea statului cu un mesaj conciliant, în care acuză în subtext incapacitatea Convenţiei Democratice de a rezolva problemele ţării. Sloganul "Aproape de oameni, împreună cu ei", a fost dublat de un discurs sigur, în care pune din nou accent pe experienţă:
"Angajându-mă pentru un nou mandat de Preşedinte al României, am în vedere ca, în virtutea atribuţiilor constituţionale, să contribui la unirea tuturor forţelor şi capacităţilor creatoare care pot să participe la acest uriaş efort de recâştigare a demnităţii. Să dovedim acum că avem puterea să trecem peste ceea ce ne desparte, să ne punem în slujba valorilor pentru care am luptat, pentru a construi o viaţă mai bună pentru toţi românii.
Împreună am construit instituţiile noului stat democratic şi am început tranziţia spre o economie şi spre o nouă societate, aflate în consonanţă cu evoluţiile din această parte a Europei. Împreună am trecut prin greutăţile economice şi sociale ale începutului şi am început constructia economiei de piata si modernizarea societatii, dupa decenii de totalitarism. In acei ani, am invatat cu totii lectiile democratiei. Alternanta la guvernare si normalitatea transferului de putere catre noua administratie au dovedit atasamentul sincer al PDSR la regulile democratice, ca si solididatea institutiilor pe care le-am construit si atasamentul cetatenilor Romaniei la noile valori ale societatii. A venit momentul sa trecem peste incrancenari, intoleranta si sa punem inteligenta si buna credinta in slujba tarii".
În plus, Ion Iliescu s-a victimizat pe tot parcursul anului 2000, susţinând că CDR a întreprins un complat împotriva liderului PDSR pentru a-l împiedica să candideze la alegeri. Iliescu a mai beneficiat şi de nehotărârea lui Emil Constantinescu, care a declarat abia în iunie 2000 că nu va mai candida pentru încă un mandat. Degringolada provocată pe dreapta eşichierului politic de această veste a făcut ca Iliescu să ajungă în turul 2 cu liderul PRM Corneliu Vadim-Tudor, o opţiune imposibilă pentru sute de mii de votanţi de dreapta.
„Pe vremea lui Constantinescu, electoratului român îi era frică de schimbare. Încă îi este frică“
„Să reclădim împreună speranţa“ a fost sloganul cu care Emil Constantinescu a intrat în cursa pentru prezidenţiale în 1992.
Sociologul clujean Ioan Hosu spune că în acest concept putem substitui cuvântul „speranţa“ cu termenul „politică“ şi obţinem mesajul din spatele sloganului: „Să refacem, să reclădim împreună politica“.
„Constantinescu propunea o altfel de politică decât cea a lui Iliescu: nu una dusă de nomenclaturişti din linia a doua partidului comunist. Constantinescu spunea că e timpul să ne întoarcem către o guvernare de dreapta. Însă acel slogan nu reuşeşte să convingă electoratul în 1992, fiindcă România nu era încă pregătită pentru dreapta“, susţine sociologul.
Imaginea pe care formaţiunile de dreapta o aveau atunci era una construită de (Frontul Democrat al Salvării Naţionale) FDSN şi presupunea percepţii gen „burghez“ şi „moşieresc“.
„Sloganul din 1992 al lui Emil Constantinescu e actual pentru că, în continuare, politica trebuie reclădită. Mai sunt încă zone din societatea românească care trebuie restructurate fundamentală. Se vorbea în 1992, 1996 şi 2000 de modernizarea legislativului, adică de Parlament, să fie mai puţini parlamentari. Aceeaşi poveste o avem şi acum“, adaugă sociologul.
Al doilea slogan folosit de Emil Constantinescu, în 1996, când a şi câştigat alegerile, a fost „Cheia e la tine!“. În spatele acestui slogan se afla „un mesaj de deschiderea societăţii româneşti către valori ale societăţii democratice, ale democraţiei liberale, ale capitalismului“. Ion Hosu firmă că acest solgan a avut menirea să mai transmită şi dorinţa de a deschide acea uşa „care mereu a fost închisă românilor, spre transparenţă, spre încredere în instituţii, spre Occident“.
„Atunci au început negocierile României pentru intrarea în NATO. Acea cheie este uşa deschisă către partenerii de astăzi, de bază, ai României: Uniunea Europeană şi SUA. Cheia era alternativa“, explică Hosu.
În opinia sa, momentul 1996, din prisma comportamentului categoriilor educate, a fost un fel de „revoltă“ faţă de trecut, de comunism. „Cei din Convenţia Democratică se bazau pe capacitatea de mobilizare a intelectualilor. Tânărul educat, intelectualul, era mult mai prezent în ceea ce însemană prezenţă la vot“, adaugă Hosu.
Vorbe, discursuri şi imaginea lui Cuza
În discursurile lui Constantinescu se face des trimiterea frecventă la democratizare, societate civilă, la valori ale societăţii civile.
„Era un discurs destul de pretenţios, intelectualizat. Din păcat, din construcţia frazei şi modul în care el se adresa erau destul de greu de digerat pentru omul de rând. Iar în 1996, societate civilă nu spunea mare lucru, şi nici azi nu e clar ce înseamnă societate civilă: ONG-uri, fundaţii şi asociaţii. Societatea civilă nu avea atunci o rezonanţă pozitivă pentru toată lumea, exista percepţia că societatea civilă sunt ăia plătiţi de Soros, de americani“, explică sociologul.
În opinia sa, discursul lui Constantinescu vine pe o filieră legată de evoluţiile din Cehia. „E un ecou întârziat, o replică timidă şi întârziată a ceea ce se întâmplase în Cehia cu Havel“, consideră clujeanul.
Acesta susţine, având la bază studii şi analize despre profilele preşedinţilor, că Emil Constantinescu ar fi exploatat imaginea domnitorului român care a pus bazele statului românesc modern, Al. I. Cuza.
„Cred că Emil Constantinescu nu era foarte conştient de cuvânt şi de importanţa emoţiei transmise prin discurs. Iliescu avea capacitatea de a se face plăcut, capacitate care ţine de carismă. Constantinescu a exploatat mai degrabă asocierea cu Al. I Cuza. Dacă ne uităm mai degrabă la construcţia imagologică a profilului preşedinţilor vedem că postura, imaginea şi chipul lui Constantinescu aduc cu Al. I.Cuza. Personajul Cuza avea o reputaţie moştenită de om justiţiar, drept“, este de părere sociologul.
Scandalul cu Rona Harter şi „şcoala“ lui Lenin
Idila de amor între Emil Constantienscu şi Rona Harter, inventată de liderul PRM Corneliu Vadim Tudor la sfârşitul anului 1999 nu a avut efectul scontat.
Acea idilă, comparată cu povestea de amor dintre Bill Clinton şi Monica Lewinsky, are la bază elemente ca ura, minciuna şi dezinformarea pe care, de regulă, naţional-socialiştii şi extremiştii le folosesc în campanii electorale.
„Încă din anii '90, unii îşi exersau aceste atribute. Foloseau ura, minciuna, dezinformarea pentru «demonizarea» contracandidatului. De regulă, acest obicei vine frecvent din partea stângii. Probabil au avut de la cine învăţa: Lenin, care încă din anii '20 nu ezita să demonizeze albii sau facţiuni din partidul comunist. Asta făceau naţional-socialiştii. Susţinătorii extremismului în campaniile politice asta fac: nu ezită să folosească ura, minciuna şi dezinformarea. Ori ele nu prea prind şi studiile spun asta: campaniile negative nu reuşesc să mobilizeze, în număr mare, electoratul. Aceste campanii de dezinformare au efect de moment pentru cei nehotărâţi şi rămân memorabile - şi palma, şi Hartner (foto dreapta), dar şi ceea ce a încercat preşedintele Băsescu cu ofiţerul acoperit. E o non-temă. O să aflăm peste 30 de ani dacă Victor Ponta a fost sau nu ofiţer acoperit“, afirmă Ioan Hosu.
Concluzie: încă domină frica
Hosu crede că mulţi români înţeleg prin alegeri o non-schimbare. „Se gândeşte prin schimbare ceva de genul: hai să rămânem noi în cochilia noastră pentru că ne-a fost bine cândva şi aşa trebuie să ne fie, dar lumea s-a schimbat. E o frică de a ieşi din obişnuit. Electoratului român îi era frică şi încă îi este frică de schimbare“, opinează Ioan Hosu.
PDSR a pierdut proba alegerilor libere din 3 noiembrie 1996, respectiv alegerile parlamentare, câştigate de către forţele de opoziţie reprezentate de Convenţia Democratică, avându-l ca lider pe profesorul universitar doctor Emil Constantinescu.
Pe 17 noiembrie 1996 profesorul Emil Constantinescu a câştigat în faţa lui Ion Iliescu cu un procent de 54,5% faţă de 45,5%. Iată cum luna noiembrie a fost martora alegerii unui nou preşedinte al României, pe lângă schimbarea guvernului, ca expresie a înfăptuirii voinţei poporului român de schimbare politică, lucru care s-a petrecut într-un stil democratic şi cu mijloace democratice, fără nicio violenţă sau vărsare de sânge.
Astfel a fost efectuat un pas esenţial, o schimbare radicală în societatea românească, care cunoaşte pentru prima oară în istoria ei politică contemporană fenomenul schimbării conducătorului pe cale democratică sută la sută, şi nu pe calea unei lovituri de stat, a lichidării fizice ori prin constrângerea la a renunţa la putere. Începând cu ultimul sfert de veac al secolului trecut, în România nu s-a mai petrecut acest fenomen.
(…) cotidianul „Le Figaro” a caracterizat evenimentele din noiembrie 1996 drept „o revoluţie de catifea à la roumaine (n.r. - o revoluţie de catifea românească)”, potrivit blogului fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu.
Traian Băsescu, preşedintele care a adus furtuna
Numele Traian Băsescu este legat direct de primul slogan ministerial care a rămas în folclorul opiniei publice. „Aici sunt banii dumneavoastră“ scria pe panourile care au însoţit lucrările făcute de Ministerul Transporturilor în vremea portofoliului său.
Până şi adversari politici ca Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au preluat ideea de a-şi inscripţiona numele pe proiectele realizate. De exemplu, în anii 2000, pe autobuzele noi din transportul în comun de la Constanţa scria cu litere de-o şchioapă cui i se datorează achiziţionarea vehiculelor şi modernizarea reţelei - primarului Radu Mazăre.
Primul semn clar că Băsescu nu ezită să joace orice rol pentru câştigarea obiectivului suprem - acela de şef al statului, a fost laudatio suprem din 2001, „Petre, eşti cel mai bun“, adresat lui Petre Roman, chiar înainte de a-l înlătura de la şefia Partidului Democrat.
Faptul că Traian Băsescu este un personaj care excelează în telenovelă politică a fost demonstrat la intrarea spectaculoasă în cursa prezidenţială din 2004, când, în luna octombrie, l-a înlocuit pe extenuatul Theodor Stolojan. Lacrimile vărsate (foto jos), cu un ochi la camerele de filmat, însoţite de refrenul „Dragă Stolo“, au emoţionat inima electoratului cu apetenţă pentru dramă, indiferent cum e jucată.
Mai departe, Traian Băsescu şi-a lansat tirul de campanie împotriva lui Adrian Năstase - doi candidaţi de calibru diferit, dar cu sfătuitori mai buni în cazul lui Băsescu.
Campania de SMS-uri „Dacă iese Bombo, emigrăm în Congo“ devenise virală, iar expresia „Adriane, nici nu ştii cât de mic începi să fii“ a prins imediat la public.
Un detaliu deloc minor este culoarea cravatei cu care cei doi candidaţi s-au prezentat la confruntarea finală televizată. În timp ce Năstase purta o cravată bleu ce se confunda în decor, Băsescu ieşea în evidenţă cu o cravată roşie care făcea diferenţa de mesaj cromatic.
Băsescu perfecţionează jocul electoral în 2009
La următoarea dezbatere electorală, roşul a fost înlocuit de violet, iar românii s-au lăsat hipnotizaţi de candidatul care nu mergea la SPA, ci la operaţie la Viena. Nici această campanie electorală din 2009 nu rămâne fără implicarea activă a preşedintelui devenit agent electoral al Elenei Udrea. „Să trăiţi bine“, a fost urarea lui Traian Băsescu pentru români, pe care aceştia nu o vor uita niciodată, pentru că îndemnul a rămas imposibil de realizat pentru majoritatea populaţiei.
Cum se vede Traian Băsescu din interiorul partidului
Mihai Petre (36 ani) este un fost ziarist, convins de doctrina democrată să intre în politică de tânăr. A activat ani de zile în partidul lui Traian Băsescu, iar acum, detaşat de implicarea politică şi cunoscător din interior al fenomenului politic, poate analiza la rece „furtuna“ Traian Băsescu care a purtat „nava“ România de la agonie la extaz şi înapoi.
„Traian Băsescu a câştigat cele două mandate de preşedinte făcând trei lucruri importante: a vorbit despre realizări, a atacat cele mai sensibile teme de momentului şi şi-a centrat programele prezidenţiale pe soluţionarea lor: corupţia instituţională, depolitizarea justiţiei, relaţia de subordonare a politicienilor faţă de oligarhi-moguli, cota unică, respectarea Constituţiei, modernizarea statului, depolitizarea administraţiei centrale şi locale, profesionalizarea clasei politice, Parlament unicameral, scoaterea României de sub influenţa Moscovei şi intrarea pe axa Washigton-Londra-Bucureşti. Apoi şi-a fixat câte un adversar detestat de români: în 2004, sistemul ticăloşit reprezentat de tandemul Iliescu-Năstase; în 2009, acelaşi sistem căruia îi mai crescuseră câteva capete – Vântu, Patriciu, Voiculescu.
Sigur, în abordarea acestor teme au contat calităţile sale de politician înnăscut, de animal politic de rasă, de foarte bun orator, capacitatea de a electriza masele şi de a trece sticla, contondenţa în confruntări, credibilitatea, verbul, simţul de a fi pe fază în orice loc, limbajul simplu, pe placul şi înţelesul omului de rând, faptul că îl simţeai că vine dintre oameni, că este de-al tău, dar şi slăbiciunile adversarilor pe care a ştiut să le fructifice la maximum“, arată Mihai Petre, doctorand în Istorie.
Marinarul versus Arogantul sau Alogenul versus Arianul
Paradoxal, înfăţişarea de „alogen“ a lui Traian Băsescu (aşa cum l-a caracterizat Adrian Severin) i-a fost un atu în faţa „arianului“ Adrian Năstase, de care românul nu se simţea reprezentat. Slăbiciunile, impoliteţurile, defectele şi chiar viciile l-au făcut pe Marinar să pară un om simpatic din popor, comparativ cu Arogantul, intelectualul rafinat de la Cornu care făcea invitaţii de numărat ouăle.
Şuviţa lui Traian Băsescu a făcut parte din categoria semnelor distinctive care îl umanizau, îl făceau extrem de simpatic. Ea a fost folosită inclusiv în campania din anul 2004 având o tentă umoristică, zâmbeai când vedeai şuviţa caricaturizată. Şuviţa, şi nu numai ea, arată că Băsescu că vine dintre oameni, că este precum un român de rând al cărui aspect exterior nu este întotdeauna scos din cutie. Şuviţa l-a făcut simpatic, nu dizgraţios, crede analistul Mihai Petre.
"Apoi, Băsescu mai avea ceva ce nu au avut nici Năstase şi nici Geoană - umor. Râsul său contagios l-a scos de multe ori din situaţii grele şi i-a adus voturi pentru că românilor le place un preşedinte jovial şi care îi face să zâmbească. Năstase era prea arogant, ţeapăn şi rece, iar Geoană prea gol, prea preţios şi grevat de porecla pusă de Iliescu. Campaniile sale electorale, în special cea din 2004, au fost foarte bune, cea din 2004 chiar excepţională. Sloganul «Să trăiţi bine» va rămâne în istorie; se spune că sloganul a fost găsit chiar de Băsescu la plecarea după o şedinţă cu echipa de campanie exact pe tema sloganului; el i-ar fi salutat la plecare cu «Să trăiţi bine» şi aşa s-a născut sloganul câştigător.
În anul 2009, abia în turul 2 au apărut materiale şi mesaje foarte inspirate, cu mult peste cele elaborate în laboratoarele contracandidaţilor. În plus, Traian Băsescu a fost singurul care a înţeles importanţa campaniei în on-line. El nici nu prea avea de ales, fiind boicotat şi izolat pe mass-media în 2004 şi 2009. Guerilla digitală, uneori chiar genială, plină de umor, prin care adversarii săi au fost ridiculizaţi, i-a adus multe voturi în on-line (de la tineri), capitol la care Năstase şi Geoană au stat foarte prost“, spune Mihai Petre.
Legat de ascensiunea politică a lui Traian Băsescu, analistul o consideră naturală. „După ce Traian Băsescu câştigase Primăria Capitalei şi Petre Român pierduse ruşinos alegerile prezidenţiale, acesta din urmă nu mai putea rămâne preşedintele PD. Înlocuirea lui cu Traian Băsescu era naturală. Sigur, puteau fi evitate gesturile de genul «Petre, eşti cel mai bun». Felul cum şi-a adjudecat mandatul şi apoi cum a curăţat partidul au arătat un Traian Băsescu care o dată pornit este foarte greu de oprit, dar este şi nemilos inclusiv în relaţia cu propriii colegi de partid. Se poate vorbi despre un Băsescu machiavelic. Pe de altă parte, numai curăţat de personaje precum Duvăz şi Sassu, Partidul Democrat avea şansa de a se reforma şi de a deveni cel mai dinamic şi contondent partid din România. Ceea ce a şi fost sub mandatul lui Băsescu“.
Repere ale epocii Băsescu, comentate de analistul politic Mihai Petre (foto jos)
• „Aici sunt banii dumneavoastră“
„A fost unul dintre primele sloganuri populiste prin care Traian Băsescu a încercat să arate ce făcea Ministerul Transporturilor cu banii din taxele românilor. A fost un slogan de impact, chiar dacă el nu arată despre câţi din bani dumneavoastră era vorba şi nici nu te lămurea cu privire la raportul sumă-calitate. A fost însă primul dintre miniştrii care au arătat efectiv românilor unde se duceau banii lor, lucru care până atunci nimeni nu-l făcuse“
• Dosarul Flota
„Va rămâne o nebuloasă. Chiar dacă Traian Băsescu a fost achitat şi nu s-a constatat niciun prejudiciu, el rămâne în conştiinţa publică drept principalul responsabil pentru dispariţia Flotei. Pe de altă parte, dacă Băsescu ar fi fost vinovat, este greu de crezut că maşinăria PSD din perioada 2000-2004 nu l-ar fi trimis la închisoare“
• Demisia din Parlament
„Ca şi sloganul «Aici sunt banii dumneavoastră», a fost un lucru nou, moral şi curajos. De atunci şi până azi, puţini demnitari au renunţat la funcţiile publice pentru a se pune la dispoziţia justiţiei“
• „Adriane, nici nu ştii cît de mic începi să fii“
„O rimă care a făcut senzaţie în perioada 2003-2004. Pe fondul aroganţei şi scortoseniei lui Adrian Năstase căruia, chiar dacă este un personaj cu un simţ al umorului extrem de dezvoltat, nu-i ieşeau deloc glumele (vezi studiul ouălor), genul acesta de fraze ironice îl făceau pe Traian Băsescu extrem de simpatic şi de popular. Electoratului îi place să radă iar Traian Băsescu era un candidat care îi făcea pe români să zâmbească, în condiţiile unei guvernări PSD care abia te lasă să respiri. Umorul a fost o armă extrem de importantă pe care Băsescu a ştiut cum s-o utilzeze în 2004 în faţă unui Năstase insipid, incolor şi inodor“
• SMS-urile cu Bombo şi Congo
„Chiar dacă au prins, eu l-am considerat puerile. Au fost însă altele, unele vulgare, care au prins mult mai bine. Băsescu a fost primul care a folosit atât campania în mediul on-line, cât şi pe cea prin sms-uri. A înţeles extrem de bine şi extrem de repede că trebuia să facă ceva pentru a ocoli blocada media. El a ales mesaje pline de umor, prin care îl aruncă în derizoriu pe un Adrian Năstase la care multor români le era şi teamă să se uite. Toată lumea se uită amuzată «Uite, măi, ce-i face marinarul lui Bombonel»“.
• „Dragă Stolo“
„Sincere sau nu, lacrimile lui Băsescu şi schimbul de locuri cu Stolojan au fost mişcări câştigatoare. Din nou, lacrimile au arătat un Băsescu uman, normal, în contrapartidă cu Adrian Năstase, un sfinx“
• Preşedintele-jucător
„România avea nevoie de un preşedinte implicat, care să facă ceea ce promite, a cărui prezenţa să fie resimţită în societate. România avea nevoie de un preşedinte care să fie opusul lui Iliescu, cel care doar şedea pe scaunul de la Cotroceni, care să sancţioneze derapajele guvernului şi nu să le acopere, care să apere justiţia de orice fel de imixtiuni politice, care să fie cât mai mult între oameni. În timp însă, preşedintele-jucător a devenit şi preşedinte-antrenor, apoi a vrut să joace singur pe tot terenul, lucru care l-a situat, uneori, în conflicte inutile atât cu spectrul politic, cât şi cu societatea civilă“
• Pixelul albastru
„Ar fi putut să-l coste alegerile prezidenţiale, pentru că Băsescu a reacţionat extrem de prost în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu la prima vedere a imaginilor. Dar Vântu şi Patriciu s-au bătut public pentru a garanta asupra originalităţii filmului. De îndată ce aceste două personaje, mai mult detestate decât iubite de români, au ieşit să vorbească şi să-şi asume filmul (mai mult Patriciu decât Vântu), totul a căzut în derizoriu“
• Băutul şi urcatul la volan (după meciul Stelei, cu Becali)
„O gafă, dar care nu l-a costat prea tare pentru că nu a fost oprit de poliţie cu etilotestul. Dacă ieşea pozitiv la etilotest, altfel ar fi stat lucrurile. Românii i-au iertat extrem de multe lui Traian Băsescu, tocmai pentru că îl vedeau că pe unul de-al lor, inclusiv la capitolul şpriţ. Totuşi, când a înţeles că unui preşedinte nu-i stă bine mai tot timpul cu paharul în mână, a renunţat să mai ciocnească sticle şi pahare în public“
• Cucul din prime-time
„A făcut parte din tactica preşedinte-jucător. Cât timp credibilitatea să a fost ridicată, cucul din prime-time dădea oră exactă în spaţiul public. Toată lumea se uită cu gură căscata. Când a început declinul, ieşirile publice dese, mai ales pe teme conflictuale, i-au făcut mai mult rău decât bine“
• Flacăra violet
„O prostie debitată de Hrebenciuc. Nu flacăra violet l-a trimis pe Geoană la spa-ul lui Vântu, vizită care l-a costat mandatul de preşedinte“
• Derapajele verbale: „ţigancă împuţită“, „găozarul“
„În primul mandat, poate şi la adăpostul procentelor fabuloase (să ne reamintim că s-a întors din suspendare cu 75%), Traian Băsescu nu şi-a reprimat prea multe porniri ale omului Traian Băsescu. Evident, genul acesta de limbaj este unul regretabil, nedemn de un preşedinte. În al doilea mandat n-au mai existat derapaje, semn că şi-a înţeles greşelile“
• Elena Udrea
„Udrea este cea mai mare greşeală a lui Traian Băsescu. Susţinând-o ca pe continuatorul său, preşedintele Băsescu alege să iasă din politică pe uşa din dos. El nu înţelege că băsiştii nu vor vota cu Elena Udrea şi că de fiecare dată când spune că o susţine, mai pierde 1000 de băsişti“
• Piaţa Universităţii - promisiunea neonorată
„Traian Băsescu a susţinut că a fost acolo, dar că nu era nimeni. Sigur, cel puţin până în anul 2010, putea să-şi prezinte raportul anual de activitate în Piaţă în cadrul unor adunări largi. Însă după anul 2010, după introducerea şi asumarea măsurilor de austeritate, nu mai putea să existe o Piaţă a Universităţii fără riscuri serioase. Eu mi-aş fi dorit să văd lunar, trimestrial sau anual ţepele promise în campania din 2004. Din păcate, şi acestea au lipsit“.
DOCUMENTAR Alegerile noastre. Partea I (o retrospectivă a alegerilor prezidenţiale)
Mai puteţi citi:
DOCUMENTAR Istoria alegerilor prezidenţiale. 1990, Ion Iliescu şi păcăleala democraţiei originale
Se încarcă comentariile...
