Câinii s-au dat în spectacol la Expo Transilvania (VEZI ŞI O GALERIE FOTO)

Câinii s-au dat în spectacol la Expo Transilvania (VEZI ŞI O GALERIE FOTO)

Vasile Cordoş, de la şcoala de dresaj Dogmaster, atacat la comandă de un ciobănesc belgian

Câinii şi-au scos azi stăpânii la Expo Transilvania, unde a avut loc, special pentru ei, o demonstraţie de dresaj, o expoziţie de rase şi o paradă de modă canină.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Zoo Pet Fair, târg de accesorii, hrană, medicamente şi servicii pentru animale de companie, ce a început ieri la Expo Transilvania şi se va termina duminică, a fost, azi, zi de show. Programul a început la ora 11.00 cu o demonstraţie de dresaj canin susţinută de şcoala Dogmaster, a continuat cu o expoziţie de rase şi s-a terminat, după ora 15.00, cu o paradă de modă canină.

Belgieni – noile vedete ale dresajului

Cei doi instructori de la şcoala de dresaj Dogmaster, Ciprian şi Vasile Cordoş, au pregătit câteva demonstraţii cu proprii loc câini, ciobăneşti belgieni Malinois, dar şi cu doi dintre cursanţii de la Dogmaster – un ciobănesc german şi un beagle de doar câteva luni. Pentru că sunt foarte ascultători, inteligenţi şi cu un puternic instinct de protecţie a teritoriului, ciobăneştii belgieni sunt din ce în ce mai folosiţi de lucrătorii din poliţie în locul ciobăneştilor germani, explică Ciprian Cordoş. Belgienii sunt şi rasa cu care lui Ciprian îi place cel mai mult să lucreze ca instructor. De altfel, el şi fratele lui au făcut déjà demersuri pentru a înfiinţa o crescătorie la Cluj. „Sperăm ca în maxim două luni să finalizăm partea de acte şi să putem deschide oficial canisa de belgieni“, spune Ciprian.

VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA EVENIMENT

Un whisky prietenos şi un ciobănesc princiar

Spre deliciul spectatorilor, la expoziţia de rase au participat în jur de 30 de câini, care de care mai frumoşi.  De la cel mai prietenos (un bulldog francez de şase luni pe nume Whisky, care nu s-a dat în lături să invite la joacă un tosa inu – câine japonez de luptă – Hiro, de un an şi două luni) până la cei mai fioroşi (două exemplare de cane corso şi două de ciobănesc de Asia Centrală) toţi câinii veniţi  în vizită la Expo au defilat elegant în faţa publicului, adunând ropote de aplauze. Rasa autohtonă – ciobănescul românesc, a fost reprezentată de un carpatin pe care-l cheamă Iago de Transilvania şi care este campion European.
Ziua dedicată show-urilor s-a terminat cu o paradă de modă canină. În ultima zi de Zoo Pet Fair, cei care ajung la Expo Transilvania vor putea să-şi cumpere animale de companie, de la câini şi pisici până la păsări şi peşti de acvariu.

citeste totul despre: