Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va lua un credit de 50 de milioane de lei pentru achitarea noii piste de aterizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat, joi, garantarea unui credit de 50 de milioane de lei pentru achitarea lucrărilor deja executate la pista de 3.500 de metri a aeroportului clujean, evitându-se astfel blocarea activităţii aeroportului ca urmare a expirării unor termene de plată la ordin. Pista a fost inaugurată în toamna anului trecut.

Potrivit directorului Aeroportului Cluj, David Ciceo, dacă în şedinţa de joi consilierii judeţeni nu ar fi aprobat garantarea creditului de 50 de milioane de lei, activitatea aeroportului ar fi fost blocată la sfârşitul lunii august, când expiră termenele la care pot fi achitate lucrările executate la noua pistă de decolare-aterizare. ”Sperăm ca în mai puţin de o lună să putem accesa banii, mai trebuie să depunem nişte acte la Bucureşti şi apoi ar trebui să nu mai fie probleme. Ne-am asumat răspunderea că acest credit îl vom plăti din fondurile proprii ale aeroportului, în acest an vom trece de 1,2 milioane de pasageri, deci suntem pe profit încă de anul trecut”, a spus David Ciceo, citat de Mediafax. după ce consilierii judeţeni clujeni au votat proiectul prin care este garantat creditul. Consiliul Judeţean Cluj a aprobat, în ianuarie, o hotărâre privind accesarea de către Aeroportul "Avram Iancu" a unui credit intern în valoare de 50 de milioane de lei, garantat de CJ, pentru achitarea lucrărilor executate la pista de 2.100 de metri, care reprezintă prima etapă din construcţia pistei de 3.500 de metri.

Aeroportul, în dosarul DNA

Creditul însă nu a mai fost accesat deoarece, la sfârşitul lunii mai, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat pentru luare de mită. Alături de Uioreanu a fost arestat şi omul de afaceri Ioan Bene, care controlează SC Construcţii Napoca SA, firmă care a câştigat licitaţia de construire a pistei de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu". Directorul Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj, David Ciceo, declara în 30 ianuarie, în şedinţa CJ Cluj, că acest credit va fi luat pe un termen de 20 de ani, cu o perioadă de graţie de doi ani, urmând să fie garantat de Consiliul Judeţean. Potrivit acestuia, investiţia în pista de 2.100 de metri a început în anul 2011 şi s-a finalizat în 2013, cu scadenţe de plată în 31 decembrie 2014 şi 31 martie 2015.

Proiect de 78 de milioane de euro

Sindicaliştii de la Aeroportul “Avram Iancu” Cluj au pichetat sediul Consiliului Judeţean în zilele de 17, 18, 21, 22 şi 23 iulie, între orele 15.30-17.30, nemulţumiţi că reprezentanţii CJ Cluj refuzau să mai garanteze acordarea creditului de 50 de milioane de euro, pe motiv că în cazul noii piste de decolare-aterizare există o cercetare penală a DNA. Lucrările la pista de decolare-aterizare de 3.500 de metri au început în septembrie 2011, în prima etapă pista având 2.100 de metri, iar costurile proiectului au fost estimate la circa 78 de milioane de euro.  Lucrările la prima etapă, cea de construire a pistei de 2.100 de metri, au fost întârziate din cauza unor probleme tehnice descoperite pe parcurs, care au necesitat noi soluţii din partea constructorilor. De asemenea, finanţarea unor lucrări de regularizare şi deviere a pârâului Murători din zonă a fost întârziată, sumele fiind deblocate abia în luna martie 2013 de la Administraţia Naţională Apele Române. Lucrările au fost realizate de o asociere între firmele SCC Napoca SA, SC ICCO Systems SRL şi SC Geo Arc SRL. Pista a fost inaugurată în 26 octombrie 2013, la ceremonie participând preşedintele PNL de la acea vreme, Crin Antonescu, ministrul Transporturilor de atunci, Ramona Mănescu, vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Citeşte şi

Mai puteţi citi:

VIDEO Liviu Dragnea la Cluj: „Noua pistă înseamnă un pas important pentru dezvoltarea Transilvaniei. Guvernul va sprijini finalizarea pistei aeroportului“

Crin Antonescu, întrebat la Cluj dacă rămâne candidat la Preşedinţie: „Aţi visat azi-noapte ceva?“

FOTO Crin Antonescu la inaugurarea noii piste a aeroportului Cluj: „Altfel se aterizează pe vremea lui Uioreanu!“

VIDEO Liviu Dragnea la Cluj: „Noua pistă înseamnă un pas important pentru dezvoltarea Transilvaniei. Guvernul va sprijini finalizarea pistei aeroportului“

FOTO Superstiţie. Prima cursă care a aterizat pe noua pistă a aeroportului clujean, „udată“ ca să fie cu noroc

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite