Tradiţii şi superstiţii de Înălţarea Domnului, ziua când se leagă vrăjile. De ce e bine să fii vesel de Ispas şi ce păţesc cei care muncesc în această zi
0La 40 de zile de la Paşte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au fost martori Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.
Aceasta este ziua în care creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. În credinţa populară, această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas sau Paştele Cailor, după numele personajului mitic cu acelaşi nume.
Se spune că Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. “Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, spun specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.
Practici magice legate de cultul morţilor
La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Se spune că în drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor.
“În noaptea şi ziua de Ispas au loc numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală. În satele din Bărăgan, ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor.
Legendă cu origini în Evul Mediu
O altă legendă care circulă referitor la această sărbătoare îşi are originile în Evul Mediu, iar Ispasul este un obicei care a circulat în Transilvania. În Evul Mediu, pe când în Ardeal exista o componentă multietnică şi religioasă, sărbătoarea Învierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, iar când venea rândul românilor să-şi serbeze Paştele, aceştia îşi împrumutau caii ungurilor.
Potrivit calculelor calendarului, se întâmpla ca o dată la 4 sau 7 ani sărbătorirea Paştilor să cadă în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paştele Cailor”, acest an, în care toti serbau Paştele la aceeaşi dată, fiind anul în care caii se odihneau. Sărbatoarea este prilej pentru organizarea de târguri şi pentru încheierea unor afaceri. De Paştele lor, caii nu sunt puşi la căruţă, iar în trecut, în unele zone, se faceau slujbe religioase pentru sănătatea animalelor.
Mântuitorul s-a ridicat la Ceruri
De Înălţare, la 40 de zile de la Paşte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Conform scrierilor teologice, la această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.
Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paştilor” din anul 332, menţionează pentru prima oară sărbătoarea Înălţării Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul că Înălţarea Domnului se ţinea în aceeaşi zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere.
Abia la sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a sărbătorit în altă zi decât Pogorârea Sfantului Duh (Rusaliile), şi anume la 40 de zile după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată. În urma hotărârilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 şi 2001, Înălţarea Domnului a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi ca sărbătoare naţională bisericească. În această zi, bisericile româneşti din ţară şi din străinătate sărbătoresc pe toţi eroii români care au căzut pe câmpul de luptă pentru credinţă, dreptate, întregirea neamului sau apărarea ţării.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
