Reţinut de poliţişti pentru infracţiuni economice, după ce şi-a însuşit din gestiune bunuri de 250.000 de lei
0Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut pentru de 24 ore de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. El este suspectat că şi-a însuşit bunuri din gestiune, de la firma la care lucra, de aproximativ 250.000 de lei.
Conform anchetatorilor, din verificările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi s-a stabilit că în anul 2016, bărbatul, angajat al unei societăţi comerciale din Bucureşti, a falsificat facturi fiscale, prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii, care atestau în mod nereal vânzări fictive de marfă către clienţii din zona sa de responsabilitate. Bunurile pe care le avea în gestiune şi le-a însuşit, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 250.000 lei. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 ore de poliţişti şi depus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi. Pe numele acestuia, judecătorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.