Călăraşi: Marin Badea, ziaristul care a publicat şapte cărţi

Scrie de când se ştie şi recunoaşte că şi dacă ar fi fost şef de gară tot n-ar fi renunţat la această pasiune. Marin Badea, jurnalist în presa călărăşeană, a publicat deja şapte cărţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu şi-a închipuit că ar putea alege altă meserie decât cea de ziarist. A visat din copilărie la condei şi, de mai bine de douăzeci de ani, face acest lucru dintr-o convingere năucitoare. Chiar dacă scrie foarte rar şi puţin, din lipsă de timp, Badea are, până în prezent, şapte cărţi publicate. „Am scris atunci când am reuşit să mă detaşez de stilul gazetăresc. De multe ori am scris bine”, a spus Marin Badea, recunoscând că la Călăraşi a avut un singur reper moral în cadrul presei locale: ziaristul cu vechi state de plată în această meserie, Gheorghe Frangulea.

Concurenţă acerbă

„Imediat după Revoluţie am intrat într-o echipă formidabilă la ziarul „Pământul”. Aveam 8 pagini, tiparul era pe plumb şi exista o concurenţă acerbă între cei 14 gazetari, câţi existam în acea redacţie. Publicam un articol sau două pe săptămână, dar se făcea meserie, nu glumă“, a povestit Marin Badea, despre începuturile sale în cadrul presei locale.

„Microbul“ gazetăriei l-a prins în perioada anilor de liceu, când în oraş existau trei sezători literare, spre deosebire de prezent când nu există măcar o cafenea literară. „În oraşul nostru nu numai că nu găsim un cinematograf, mai avem puţin şi desfiinţăm şi Biblioteca Judeţeană pentru că nu ştim să atragem oamenii către carte“, a spus mâhnit Marin Badea.

Oameni care scriu pentru ei

Dezamăgit de aproape tot ce se petrece la nivel cultural în oraşul de pe malul Borcei, Marin Badea mărturiseşte că a întâlnit foarte puţini oameni care scriu pentru ei. „La noi, Direcţia de Cultură şi Patrimoniu se ocupă de ani de zile cu festivalul intergalactic de umor, cu schimburile culturale cu Macedonia şi Turcia, când, de fapt, ar trebui să ia atitudine pentru a promova adevăratele valori”, a mai spus Badea.

Deşi recunoaşte că nu şi-a propus niciodată să vândă ştiri, Badea a înţeles că un gazetar trebuie să fie un om social, nu un tonomat care relatează ştiri, evenimente sau fapte. „Nu-i agreez pe cei care citesc de pe promter. Pentru mine, cel mai important e să mă aflu în mijlocul oamenilor, acolo unde se petrece evenimentul, să-i ascult şi să relatez exact ce se întâmplă. Realitatea nu poate fi percepută din birou”, a precizat Marin Badea.

Inspiraţie de moment

Până în acest moment au văzut lumina tiparului şapte lucrări semnate Marin Badea: „Alienatul octombrie” şi „Anotimp carnivor” - poeme, „Cronici Elective” - pamflet de presă, „Povestiri de pe strada Bananelor” şi „Fotografii de duminică” - reportaje de presă, „Melancolii şi alte pedepse” - proză. „Hârciogul de agheasmă”-publicistică a fost scrisă în doar trei săptămâni. „Depinde de dispoziţia pe care o am, nu pot să spun cu exactitate ce mă inspiră, trebuie doar să am timp să scriu pentru că restul vine de la sine“, a mărturisit Marin Badea.


citeste totul despre: