Reţea de proxeneţi cu legături în mai multe judeţe, destructurată de poliţişti şi procurori buzoieni
0Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău şi procurorii DIICOT efectuează şapte percheziţii, pe raza a trei judeţe, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, care ar fi obţinut aproximativ 400.000 de euro, prin trafic de persoane şi proxenetism. Cinci persoane au fost conduse la audieri.
În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Buzău şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău efectuează şapte percheziţii domiciliare în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Vaslui.
Percheziţiile vizează destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în trafic de persoane şi proxenetism.
La activităţi participă şi poliţişti din cadrul BCCO Prahova şi SCCO Vaslui, precum şi jandarmi.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2016, cinci persoane din judeţul Prahova, cu vârste cuprinse între 24 şi 46 de ani ar fi racolat trei victime, femei din judeţele Buzău, Prahova şi Vaslui, pe care le-ar fi transportat în Grecia, Elveţia şi Germania.
Aceştia ar fi determinat victimele să practice prostituţia atât prin inducere în eroare, cât şi prin ameninţări şi acte de violenţă.
În urma exploatării sexuale a victimelor, membrii grupării ar fi obţinut aproximativ 400.000 de euro.
Cei cinci vor fi conduşi la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Buzău, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.