Ghişeu, la Consiliul Judeţean Buzău, pentru consilierea primarilor beneficiari de fonduri europene
0Consiliul Judeţean Buzău va avea, de la jumătatea lunii, în Sala Delegaţiei Permanente, un ghişeu în cadrul căruia angajaţi ai instituţiilor publice deconcentrate pot fi consultaţi de primarii din comunele buzoiene în probleme legate de obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare proiectelelor derulate cu fonduri europene.
Ideea proiectului aparţine prefectului Maria Buleandră şi preşedintelui Consiliului Judeţean, Cristi Bîgiu, care încearcă astfel să-i ajute primarii din mediul rural care au numeroase probleme în privinţa întocmirii documentaţiei cerute de legislaţia europeană.
“Am hotărît împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean să organizăm la nivelul judeţului Buzău un ghişeu unic pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor care sunt necesare pentru fondurile europene. Într-o primă fază, ghişeul se va adresa doar autorităţilor publice locale. După ce vedem cum se derulează activitatea vom extinde serviciile şi pentru persoanele fizice care doresc să atragă fonduri europene“, a declarat prefectul judeţului Buzău, Maria Buleandră.