Autospecială de salvare de la înălţime, printre echipamentele intrate în dotarea ISU Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a prezentat maşinile şi echipamentele de intervenţie achiziţionate în cadrul Proiectului Multirisc, cu fonduri europene. Întreaga dotare a IGSU a costat 35 de milioane de euro. La Buzău au ajuns o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o linie tehnică de întreţinere echipamente individuale de protecţie şi un autocamion cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig.

Noua etapă de înzestrare are ca obiectiv general creşterea rezilienţei la dezastre a comunităţilor prin îmbunătăţirea capabilităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă generate de mai multe tipuri de risc: inundaţii, alunecări de teren, cutremure, eşecul utilităţilor publice şi  accidente în industrie

Autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime va acţiona pentru salvarea persoanelor de la înălţimi şi asigurarea pătrunderii rapide a forţelor de intervenţie în părţile superioare ale clădirilor înalte şi foarte înalte, când căile de acces devin impracticabile ca urmare a incendiilor de mari proporţii sau dezastrelor.

Linia tehnică de întreţinere echipamente individuale de protecţie va realiza întreţinerea de calitate a costumelor de intervenţie tip NOMEX, cizmelor tip pompier, căştilor de intervenţie şi aparatelor de respirat utilizate de salvatori în cadrul acţiunilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă.

Autocamionul cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig va fi utilizat pentru transportul containerelor Multi risc utilizate pentru intervenţiile specializate, acesta putând rula pe toate tipurile de teren: asfalt, pământ, nisip, teren accidentat.

De la începutul anului, pe lângă cele sosite astăzi, în dotarea pompierilor buzoieni au intrat rând pe rând un autocamion cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig, un container suport logistic al intervenţiei Multi risc Tip II, o şenilată UTV ARGO 8x8, un scaun bariatric pentru transport persoane supraponderale o cameră de termoviziune, o barcă pneumatică tip BP-4 şi un echipament Hooligan complet PRT rescue.

buzau
Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite