Primul hotel Radisson Blu din Transilvania se va deschide la Braşov. Investiţia este de 10 milioane de euro şi va crea 100 de locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România mai există două astfel de hoteluri, ambele în Bucureşti. FOTOArhivă.
În România mai există două astfel de hoteluri, ambele în Bucureşti. FOTOArhivă.

Braşovul a fost ales pentru că este oraşul care atrage cei mai mulţi turişti străini după Bucureşti. De asemenea la Braşov există o şcoală internaţională care specializează personal în domeniul hotelier. Investiţia în noul hotel se ridică la 10 milioane de euro şi va fi gata în 2018.

Radisson Blu este unul dintre cele mai importante branduri hoteliere din lume, operând aproape 300 de hoteluri în 69 de ţări şi teritorii. În România mai există două hoteluri Radisson Blu, ambele în Bucureşti. La Braşov hotelul va fi construit în regim de franciză de compania Tresor Com. Hotelul Radisson Blu Braşov va fi situat în zona centrului istoric, bulevardul Eroilor, vis-à-vis de Parcul Central, în apropierea principalelor atracţii turistice ale oraşului şi a zonei de business. Hotelul va dispune de 105 camere, restaurante, spaţii de conferinţe, bar, centru SPA & fitness şi este prevăzut să fie inaugurat în prima parte a anului 2018. Investiţia este estimată la aproximativ 10 milioane de euro şi va genera în jur de 100 de noi locuri de muncă. Hotelul se va ridica lângă Aro Palace unde este acum fostul Palat al telefoanelor. 

 „Radisson Blu Braşov va fi primul hotel din oraşul Braşov afiliat la un operator internaţional de prestigiu, ceea ce va însemna un plus de vizibilitate pentru această destinaţie şi o creştere a calităţii serviciilor hoteliere în piaţa de profil. Ne dorim ca în această locaţie să aducem excelenţa în serviciile hoteliere de care toţi braşovenii să fie mândri şi, astfel, să sprijinim dezvoltarea pieţei hoteliere locale şi să contribuim la promovarea oraşului Braşov“, a declarat Ramona Neamţu, reprezentanta grupului de investitori Tresor Com.  

Apariţia unui hotel afiliat la un lanţ internaţional de prestigiu în Municipiul Braşov va contribui decisiv la atragerea de turişti străini, precum şi la promovarea oraşului şi, totodată, va reprezenta un centru de conferinţe/evenimente corporate de anvergură, de care este nevoie pe zona de business.

O nouă metodă de a atrage turişti străini

În municipiul Braşov nu există, în prezent, un hotel afiliat la un lanţ internaţional de prestigiu, ci doar o singură unitate hotelieră cu mai mult de 100 de camere. Acest aspect face ca destinaţia Braşov să nu poată găzdui evenimente corporate şi grupuri mari de turişti participanţi la circuitele culturale organizate prin intermediul agenţiilor de turism specializate în activitatea de incoming.

„Activitatea de incoming reprezintă motorul de dezvoltare al turismului unei ţări. Hotelurile de lanţ internaţional contribuie decisiv la atragerea de turişti străini, precum şi la promovarea oraşului şi a ţării în care activează. Suntem convinşi că între Radisson Blu Braşov şi organizaţia pe care o reprezint va exista un parteneriat de durată şi reciproc avantajos“, a declarat Dan Penciu, vicepreşedintele Asociaţiei Incoming România.

Din punct de vedere al pregătirii forţei de muncă în domeniul hotelier, municipul Braşov se mândreşte cu singura şcoală hotelieră internaţională din România (American Hotel Academy/Manchester Metropolitan University), ce reprezintă un furnizor important de forţă de muncă cu calificare internaţională pentru piaţa locală.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite