REPORTAJ Priveghi la catafalcul alpinistei Dor Geta Popescu. Au fost prezenţi familia şi prietenii, mai puţin tatăl fetei, Ovidiu Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crina Coco Popescu, sora Getei, a fost îmbărbătată de oamenii veniţi la priveghi. FOTOSimona Suciu
Crina Coco Popescu, sora Getei, a fost îmbărbătată de oamenii veniţi la priveghi. FOTOSimona Suciu

Colegii de şcoală ai Getei, profesorii, prietenii şi mulţi oameni care au cunoscut-o au venit marţi seară să îşi ia rămas bun de la fata de 14 ani care a pierit în tragedia din Retezat. Mama nu a plecat de la căpătâiul ei, sora nu a putut vorbi de durere, însă tatăl ei, Ovidiu Popescu, nu a fost prezent la priveghi.

Sora Getei, Crina Coco Popescu şi ea o alpinistă de renume mondial a venit din Italia să îşi conducă sora pe ultimul drum. Cu ochii în lacrimi şi cu faţa împietrită de durere, Crina nu a spus spune decât câteva cuvinte. Durerea este mult prea mare. Nu pot să vă vorbesc. În acest moment trăim cele mai grele clipe. Este prea multă suferinţă pentru noi“, a spus Crina Coco Popescu. Tânăra de 23 de ani a stat de vorbă cu oamenii veniţi să îşi ia rămas bun de la Dor Geta Popescu. Mama lor, împietrită de durere şi cu faţa plânsă nu a putut vorbi. Nu s-a despărţit niciun moment de la căpătâiul fiicei ei.

Ovidiu Popescu, tatăl fetei nu a fost însă prezent nici la priveghiul din această seară şi nici ieri seară când sicriul cu trupul Getei a ajuns la Râşnov. Bărbatul s-a externat ieri de la Spitalul Municipal Hunedoara pe proprie răspundere pentru a fi prezent la funeralii. Până acum însă nu a venit la capelă. Potrivit unor apropiaţi ai familiei Ovidiu Popescu este la Râşnov, dar rana de la picior nu i-a permis să se deplaseze la biserică. Oamenii nu au ştiut să spună dacă bărbatul va veni miercuri la înmormântare.

În ultimele zile există o dezbatere aprinsă care vizează modul în care Ovidiu Popescu a forţat limitele fiice sale care a reuşit să urce pe munţi mai înalţi de 5000 de metri. Alpinişti consacraţi şi salvatori montani îl pun la zid pe Ovidiu Popescu şi îl acuză că şi-a dus fiica la moarte sigură când a ales să facă sâmbătă ascensiunea din Retezat.

Rămas bun, Dor Geta Popescu!

Priveghiul a avut loc la Biserica Sfântul Nicolae din Râşnov unde va avea loc şi înmormantarea de miercuri. Dor Geta Popescu va fi îngropată într-un sicriu alb. Foarte mulţi oameni, prieteni, colegi, profesori, rude sau simpli cunoscuţi au venit să îi aducă un ultim omagiu.

Colegii

„O mare tragedie, era o fată veselă, politicoasă, plină de viaţă. Câteodată soarta este mult prea crudă. Încă nu ne vine să credem. Suntem alături de familia care trece prin clipe de coşmar“, a spus Elena Ivan, localnică.

„Mare păcat de acest copil care s-a dus. Durerea este acum pe familie. Am văzut că Ovidiu, tatăl Getei este acuzat din toate părţile. Nu pot să spun dacă este corect sau nu. Tot ce pot să spun este că doar Dumnezeu poate să judece şi nu vreau să mă gândesc la ce este în sufletul lui acum“, a spus Ioan Mironică.

Ziua de miercuri va fi declarată zi de doliu la Râşnov, iar drapelul a fost deja coborât în bernă la Primăria din oraş. Dor Geta Popescu va primi şi titlul de cetăţean de onoare post mortem al oraşului Râşnov.

Dor Geta Popescu şi Erik Gulasci au murit sâmbătă în avalanşa din Retezat. Erau doi copii minune al alpinismului european şi mondial, cu multiple recorduri la activ.

Pe aceeaşi temă:

Moartea alpiniştilor Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi a fost fulgerătoare: căştile de protecţie le-ar fi putut schimba soarta

Medicii legişti au efectuat necropsia celor doi alpinişti decedaţi în urma avalanşei petrecute sâmbătă, în Masivul Retezat. Victimele, cu vârste de 12 şi 13 ani, au avut o moarte rapidă, în urma traumatismelor cranio-cerebrale suferite.

VIDEO Primele imagini de la locul tragediei din Retezat. Salvatorii au adus de pe munte trupurile celor doi copii

Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au recuperat şi adus la poalele Retezatului cele două victime ale avalanşei mortale din Masivul Retezat. Operaţiunile s-au derulat pe durata a aproape 12 ore.

Martor al tragediei din Retezat: „A trebuit să-i convingem pe părinţi să-şi abandoneze copiii decedaţi pe munte“

Cătălin Berenghi este coordonatorul grupului de 51 persoane care a asistat sâmbătă, 22 aprilie, la avalanşa din munţii Rertezat în care şi-au pierdut viaţa doi copii. Bărbatul povesteşte punctul lui de vedere despre tragedia care a îndoliat alpinismul românesc.

Cine este vinovat pentru drama din Retezat? Expediţia de familie plănuită împotriva simţului primar de conservare

O avalanşă a surprins un grup de şapte turişti care a urcat sâmbătă, 22 aprilie, pe vârful Peleaga din Munţii Retezat. Doi copii, Dor Geta Popescu (13 ani) şi Erik Gulacsi (12 ani), alpinişti profesionişti, au decedat în accident.

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, ucisă în urma avalanşei din Retezat, a rămas internat. Ceilalţi au avut răni uşoare

Trei dintre răniţii în urma avalanşei produsă sâmbătă, în Masivul Retezat, au fost aduşi la spitalul din Hunedoara, însă doar Ovidiu Popescu, tatăl fetei, a rămas internat, susţin surse medicale. Alte două femei au fost externate de la Hunedoara, la fel şi pacienţii aduşi la spitalul din Haţeg.

Avalanşa mortală din Retezat: salvatorii montani au preluat trupurile celor doi copii, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi

Salvatorii montani au ajuns, duminică după-amiază, în zona în care se află trupurile celor doi copii decedaţi în urma avalanşei din Masivul Retezat.

Filmul avalanşei mortale din Retezat, în care au căzut victime alpiniştii Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi

De la primele ore ale dimineţii jandarmii montani şi salvamontiştii au pornit pe munte, spre locul unde se află cele două victime ale avalanşei, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Traseul este unul anevoios, fiind un drum care durează opt ore dus-întors. Autorităţile au reconstituit filmul tragediei din Retezat.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite