Cartele electronice în locul biletelor de autobuz din această toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzele vor fi monitorizate prin GPS. FOTOAndrei Paul.
Autobuzele vor fi monitorizate prin GPS. FOTOAndrei Paul.

Noul sistem va permite taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing, pe baza de cartelă magnetică. În autobuze vor fi aparate care validează călătoria automat la urcarea în mijlocul de transport.

Conform proiectului, în 30 de staţii vor fi instalate automate de vânzare a cardurilor de călătorie ce pot fi „încărcate” cu un anumit număr de călătorii. Controlorii ar urma să fie şi ei dotaţi cu scannere, cu ajutorul cărora pot verifica dacă pasagerii au tichetele electronice valabile, dar şi cu aparatura necesară tipăririi amenzilor. Companiile care au câştigat licitaţia vor construit un dispecerat şi vor monta sisteme de supraveghere de video. 250 de autobuze vor fi monitorizate prin GPS şi 119 staţii vor fi modernizate. Investiţia se ridică la 23 de milioane de lei.  

„Mă bucur că am depăşit faza de analiză şi am trecut în următoarea fază de implementare, cea de proiectare a întregului sistem. Acest proiect este unul foarte important pentru modernizarea transportului în comun şi odată cu introducerea acestui sistem de e-ticketing vom trece la o nouă etapă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor pe care le oferă sistemul de transport în comun din municipiul Braşov. Pentru călători ne propunem să avem astfel un mijloc facil de plată a transportului, ceea ce ne va permite să introducem şi alte planuri de tarifare, cu mar fi taxarea pe unitate de timp, o informare în timp real asupra timpilor de aşteptare în staţii, dar şi optimizarea sistemului de transport din municipiu printr-o gestionare mult mai eficientă a mijloacelor de transport în comun”, a precizat primarul George Scripcaru.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite