Încă o amânare pentru tronsonul I al Ocolitoarei Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNADNR trebuia să deschidă noile oferte pentru finalizarea investiţiei la 26 februarie, dar au amânat procedura până pe 6 martie pe motiv că firmele au mai cerut unele clarificări. Tronsonul este în conservare de aproape un an de când vechiul constructor a intrat în faliment.

Până acum au fost efectuate doar 56% dintre lucrările necesare la Tornsonul I. Totul este acum oprit deoare firma austriacă Alpine, care efectua lucrarea a intrat în insolvenţă. CNADNR plăteşte acum 10.000 de lei pe lună pentru a păzi ce s-a făcut până acum. Dacă nu vor exista contestaţii la noua licitaţie, al cărei câştigător va fi anunţat în 6 martie,lucrării se vor relua în vară.

Tronsonul are o lungime de 7,2 km şi porneşte din zona Dârste (din ocolitoarea actuală, pe care va fi construit un pod peste pârâul Timişul Sec), ocoleşte rampa de gunoi, intersectează drumul spre Tărlungeni, ocoleşte CET, traversează zona Timiş-Triaj, iar apoi va ajunge la DN 11 (spre Sfântu Gheorghe) în giratoriul din zona Stabilus. Pe lângă realizarea căii de rulare la două benzi pe sens, proiectul prevede un pasaj peste DN 11 şi calea ferată care duce spre Târgu Secuiesc. Valoarea acestui tronson este de aproape 130 de milioane de lei.

Pe aceeaşi temă:

Se repară podul pericol dintre Braşov şi Covasna

Camere video la intrările din judeţul Braşov

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite