Singurul român medaliat la Campionatul European de Box pentru Tineret, Robert Jitaru şi-a prezentat medalia acasă la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Jitaru a venit acasă şi a prezentat medalia presei şi autorităţilor locale FOTO Alina Tatu
Robert Jitaru a venit acasă şi a prezentat medalia presei şi autorităţilor locale FOTO Alina Tatu

În sala de antrenament a secţiei de box a CSM Brăila, a avut loc o conferinţă de presă în care singurul pugilist român medaliat la europenele de tineret, brăileanul Robert Eusebiu Jitaru, s-a prezentat în faţa presei cu medalia de bronz câştigată în Polonia.

La conferinţa de presă au participat alături de pugilistul născut la Făurei, antrenorul federal Valentin Vrînceanu, antrenorii brăileni George Perţea şi Gigi Moise, primarul Aurel Simionescu şi vicepreşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu. Cu toţii au adresat cuvinte de laudă la adresa lui Robert Jitaru, care a demonstrat că medalia de bronz câştigată anul trecut nu a fost o întâmplare, el reuşind să reediteze performanţa de anul trecut de la Zagreb şi la ediţia din 2015 a europenelor de tineret.

Vicepreşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu, l-a felicitat pe Robert Jitaru pentru rezultatul obţinut, dar şi pe antrenorul George Perţea, pentru felul în care se zbate să revitalizeze boxul la Brăila, şi de ceva vreme, prin Marian Piţa şi Robert Eusebiu Jitaru se simte o nouă atitudine în boxul brăilean.

La rândul său, primarul Aurel Simionescu a spus că Jitaru va fi premiat la mijlocul acestei luni în cadrul premiilor pe care Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila le va acorda elevilor brăileni cu rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile internaţionale. Simionescu a spus că va susţine menţinerea Centrului Olimpic de box la Brăila şi îşi doreşte ca ”dintr-o floare (Robert Jitaru) să facem o grădină”.

“Anul acesta a fost un an bun, plin de sacrificii, în care m-am chinuit foarte mult. Nu m-am chinuit numai eu, a fost în spatele meu o echipă întreagă şi vreau să mulţumesc în primul rând antrenorilor mei, Gigi Moise şi George Perţea, dar şi antrenorului Valentin Vrînceanu, de la care am învăţat foarte mult în ultimul an. De asemenea vreau să mulţumesc familiei mele, care m-a susţinut atât financiar, cât şi moral. Pentru viitor îmi doresc o calificare la Olimpiadă şi de ce nu o medalie olimpică, pentru că acesta este visul oricărui sportive” a declarat Robert Jitaru, vizibil emoţionat. 

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite