O profesoară de religie a încercat să dea mită poliţiştilor după ce a fost prinsă trecând pe roşu
0
Prinsă în flagrant de un echipaj al Poliţiei în timp ce trecea pe culoare roşie a semaforului, brăileanca Mariana S., 34 de ani, profesoară de religie la o şcoală din judeţ, a uitat de cele sfinte, încercând să îi ademenească pe agenţi cu suma de 100 de lei, ca să nu i se suspende permisul de conducere.
În urmă cu circa trei săptămâni, femeia circula pe strada Celulozei din municipiul Brăila, iar la intersecţia cu artera principală Calea Călăraşilor nu a respectat culoarea roşie a semaforului, fiind observată de un echipaj al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, din care făceau parte agentul şef adjunc Bogdan Savu şi agenţii Andreea Oltianu şi Cosmin Corbu.
După ce autoturismul suspectei a fost oprit în trafic, unul dintre agenţi a coborât din autospeciala Poliţiei, cerându-i Marianei S. actele la control, respectiv actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare şi poliţa RCA. Întors la autospeciala MAI, poliţistul a constatat că poliţa RCA era expirată, motiv pentru care s-a deplasat din nou la autoturismul şoferiţei, solicitându-i să îi aducă o poliţă valabilă la autospecială.
"Căutând în torpedo, inculpata a găsit poliţa RCA valabilă, dar înainte de a o preda poliţiştilor, s-a gândit că ar fi indicat să pună în interiorul acesteia şi o sumă de bani, motiv pentru care a luat din poşetă două bancnote de 50 de lei pe care le-a pus în interiorul poliţei valabile şi s-a deplasat la autospecială, înmânându-i actul respectiv agentului Corbu, care se afla la volanul maşinii. Când acesta a deschis poliţa de asigurare pentru a-i verifica valabilitatea, atât el cât şi colegii săi au observat cele două bancnote de 50 de lei, care se aflau în interior", precizează procurorul care a supravegheat ancheta.
Văzând banii din poliţa de asigurare, agentul de poliţie Bogdan Savu i-a luat colegului actul din mână şi l-a scuturat, scoţându-l pe geamul portierei din dreapta, spunându-i şoferiţei "să vină să-şi ridice banii de jos".
Bulversată de situaţia creată, Mariana S. a ridicat banii de jos fără să-şi dea seama că a luat o singură bancnotă, după care s-a deplasat la autoturismul său. În acest timp, membrii echipajului de poliţie şi-au anunţat superiorii, care s-au hotărât să sesizaze Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, urmând ca şoferiţa ghinionistă să fie condusă la sediul Poliţiei, pentru întocmirea actelor de sancţionare contravenţională.
Pentru ca ghinionul femeii să fie complet, bancnota pe care nu o ridicase de jos a fost purtată de vânt, lipindu-se de parbrizul autospecialei de Poliţie, de unde s-a dezlipit în mers, ajungând pe carosabil. Un alt participant la trafic i-a atenţionat pe poliţişti că le-a căzut o bancnotă de pe parbriz.
La sediul Poliţiei, discuţiile dintre agenţi şi şoferiţă au fost înregistrate, reieşind clar că acesta s-a oferit să le dea suma de 100 lei pentru a scăpa de sancţiune.
Împotriva Marianei S. a fost luată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 18 mai. Zilele trecute, dosarul penal a fost trimis instanţei de judecată, profesoara de religie urmând a fi judecată pentru dare de mită.
Citiţi şi
- Brăila Şefa Serviciului de Expertiză Medicală Brăila şi alţi doi medici, acuzaţi de luare de mită, rămân sub control judiciar