Oamenii din umbră care l-au ajutat pe Hitler să ajungă la putere: mogulii care i-au finaţat nebunia
0
Mai mulţi importanţi industriaşi au sprijinit financiar nazismul în Germania. Alţii, inclusiv din marile state democratice ale lumii, au aderat la antisemitismul german şi l-au propovăduit. Dacă în cazul unor oameni de afaceri este invocată dorinţa pură de a obţine profit, în cazul altora era şi implicarea ideologică personală.
Nazismul a fost una dintre cele mai periculoase ideologii social-politice din secolul al XX-lea, responsabilă prin cei care au susţinut-o pentru moartea a milioane de oameni nevinovaţi în lagăre de exterminare, tabere de muncă forţată sau ghetouri. La toţi aceştia se adaugă victimel războiului provocat de liderii nazişti, la nivel mondial. Partidul nazist a fost la început o grupare obscură, reacţionară şi violentă.
Sub conducerea lui Adolf Hitler, un personaj carismatic, nazismul a devenit o doctrină cu priză din ce în ce mai mare, mai ales în mediile muncitoreşti germane, afectată de şomaj, sărăcie şi corupţie, flageluri care bântuiau Germania post-belică. Cu toate acestea ridicarea la putere a lui Adolf Hitler şi a partidului nazist nu ar fi putut avea loc fără susţinerea financiară în special a doi industriaşi germani.
Mogulul oţelului i-a finanţat pe nazişti
Mulţi industriaşi bogaţi din Germania interbelică au decis să susţină financiar partidul nazist, condus de Adolf Hitler. Totul a început în anii 20 şi nu se putea vorbi de o constrângere din partea naziştilor, cei care încă nu deţineau puterea în statul german şi abia reuşeau să se cristalizeze ca forţă politică şi ca ideologie. În general anti-semitismul şi ultra-naţionalismul i-a atras pe aceşti giganţi ai industriei germane în mrejele nazismului. Unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai nazismului german, şi unul dintre oamenii care a făcut posibila candidatura naziştilor la alegerile din 1930, a fost Fritz Thyssen. Acesta era un adevărat mogul al oţelului. Thyssen s-a născut în anul 1873, la Mülheim, un oraş din bazinul minier Ruhr. Provenea dintr-o familie foarte bogată. Tatăl său August era patronul unei prolifice companii miniere dar şi a unei oţelării centrată în zona oraşului Duisburg, pe care o moştenise de la părintele său. Fritz a urmat tradiţia familiei, dar nu a intrat în afacere până nu a devenit suficient de bine pregătit. Mai precis a studiat mineritul şi metalurgia în Londra, Liege şi Berlin şi după ce şi-a satisfăcut serviciul militar, unde a ajuns la gradul de locotenent, a intrat în compania tatălui său, Thyssen & Co. Până la începutul Primului Război Mondial, compania era deja o adevărată putere industrială în Germania. Avea peste 50.000 de angajaţi şi producea peste 1 milion de tone de fier şi oţel pe an.
După război, lucrurile se complică pentru compania Thyssen & Co. Bazinul Ruhr în care industriaşii germani îşi aveau centrul puterii economice, a fost ocupat de trupele franco-belgiene sunt formă de garanţie, până când Germania îşi va plăti datoriile de război. Tânărul Thyssen a organizat o rezistenţă locală şi a ajuns în cele din urmă să fie arestat. A fost eliberat numai după ce a plătit o amendă considerabilă. În acelaşi an ajunge să-l vadă şi să-l audă vorbind în berării pe Adolf Hitler. Este atât de impresionat încât se decide să finanţeze partidul nazist.
În 1926, moşteneşte toată averea tatălui său şi până în 1928 transformă afacerea familiei într-un colos industrial german. Mai precis, fondează United Steelworks, prin intermediul căreia controla 75% din rezervele de minereu fieros ale Germaniei şi avea peste 200.000 de angajaţi. Cu o parte din profitul uriaş obţinut, Thyssen a sponsorizat masiv partidul nazist şi pe Hitler. În anul 1930, de altfel, era principalul susţinător financiar al naziştilor. L-a atras în sfera susţinătorilor nazismului şi pe talentatul economist Hjalmar Schacht, preşedinte al Reichsbank, un naţionalist dar şi un critic fervent al penalităţilor impuse Germaniei după primul război mondial. Mai mult decât atât, cei doi i-au convins pe alţi industriaşi să susţină partidul nazist şi au semnat un manifest adresat preşedintelui Paul von Hindenburg. Prin această scrisoare cu numeroşi semnatari sus-puşi şi foarte avuţi, Thyssen cerea lui Hindenburg numea lui Hitler ca şi cancelar. În anul 1933, acelaşi om de afaceri a reuşit să strângă cu ajutorul Asociaţiei Industriaşilor Germani 3 milioane de mărci pentru susţinerea partidului nazist la alegeri.
Thyssen a susţinut măsurile luate de Hitler împotriva comuniştilor, dar şi a sindicatelor muncitoreşti, evident avantajându-l. Cu toatea acestea, Thyssen fiind un catolic fervent, între Hitler şi principalul său sponsor au apărut neînţelegeri. Mai precis industriaşul s-a opus persecutării bisericii şi, deşi era membru în Consiliul de Stat nazist, s-a opus unor măsuri economice luate de Hitler. Despărţirea dintre finanţatorul partidului pe de o parte şi liderul său, de cealaltă parte, s-a produs inevitabil. După pogromul violent declanşat împotriva evreilor din noiembrie 1938, industriaşul german nu a vrut să mai aibă de-a face cu naziştii. A fugit în Elveţia şi mai apoi în Franţa. După ce nemţii au cucerit Franţa, Thyessen a fost prins şi trimis în lagărul de concentrate. Culmea, era victima sistemului politic şi a ideologiei pe care o finanţase şi o ajutase să ajungă la putere. A fost eliberat în 1945 de aliaţi, a fost judecat şi de aceştia pentru că a avut legături cu naziştii. În cele din urmă fuge în Argentina, acolo unde moare la începutul anilor 50.
Regele presei în Germania, un pion important în instalarea nazismului la putere
Un alt om de afaceri deosebit de bogat şi de puternic, responsabil pentru susţinerea financiară şi ideologică a nazismului, a fost Alfred Hugenberg. Acesta a fost un adevărat rege al informaţiei în Germania interbelică. Deţinea majoritatea publicaţiilor şi ziarelor germane, o întreagă reţea de comunicaţii, dar şi compania de film UFA, cea mai importantă din Germania. Hugenberg era un ultra-naţionalist care a sprijnit masiv şi decisiv patridul nazist. Hugenberg s-a născut la Hanovra în 1865 şi provenea, la fel ca şi Thyssen, dintr-o familie bogată. Tatăl său era un membru al Parlamentului Prusac şi oficial regal hanoverian. Hugenberg a studiat dreptul la trei universităţi, dar şi economia - la Strasbourg. Era un individ cult şi bogat. Era de altfel şi un adept al naţionalismului german, fiind unul dintre co-fondatorii Ligii Pan-germanice. În anul 1903 a reuşit să intre în ministerul de finanţe al Prusiei, iar mai apoi a dat lovitura în lumea mass-mediei germane. Mai precis, a cumpărat cele mai importante publicaţii germane, o reţea întreagă de comunicaţii şi studiorule de film UFA.
Practic, deţinea un imperiu al ziarelor şi studiilor de film din Germania, afacere care i-a rotunjit şi mai mult averea. Mai mult decât atât, până în 1918 face parte din adunarea generală a directorilor de la uriaşele uzine Krupp. Acest om deosebit de bogat şi influent s-a dedicat din punct de vedere politic şi ideologic ultra-naţionalismului. El a fost cel mai proeminent membru al aripei conservatoare din cadrul Partidului Naţional German. Prin intermediul reţelei de ziare pe care o controla, Hugenberg a declanşat atacuri dure la adresa comunismului, social-democraţiei şi a prevederilor tratatului de la Versailles. Evident considera nedrepte penalizările impuse Germaniei. Împreună cu naziştii, partidul său a protestat împotriva renumitului ”Young Plan”. Spre deosebire de Thyessen, ”mogulul presei” germane a dorit să-i manipuleze pe nazişti pentru a-i servi propriilor interese. Eşuează din start şi ajunge să finanţeze masiv partidul nazist mai ales după 1928.
De altfel contribuţia sa, ca şi cea a lui Thyessen, convingându-i şi pe alţi industriaşi, a contribuit decisiv la victoria în alegeri a partidului nazist. Hitler a ajuns la putere mai ales datorită influenţei acestor doi industriaşi şi a sumelor de bani donate. Mai mult decât atât, Hugenberg i-a făcut lui Hitler o masivă campanie electorală în ziarele germane. În 1933, afaceristul german este recompensat de Hitler cu un post de ministru al economiei şi aprovizionării. Hugenberg a continuat să creadă că poate reuşi să-l manipuleze pe Hitler în scopuri personale. Din contră, Hitler l-a manipulat pe Hugenberg şi, după ce l-a ajutat să ajungă la putere, l-a făcut pe mogulul presei germane să-şi dizolve partidul şi să şi demisioneze din cabinet. Hugenberg a ajuns un membru marginal al partidului nazist. A murit în 1951, fără să fi avut vreo importanţă politică în Germania Nazistă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Operaţiunea Gunnerside. Cum au schimbat 11 soldaţi soarta celui de-Al Doilea Război Mondial
Se încarcă comentariile...
