UPDATE BAC 2017 Botoşani. Subiectele de la Limba Română
0Bacalaureat 2017. Luni, 26 iunie, peste 2.500 de absolvenţi de liceu din Botoşani au susţinut prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, proba scrisă la Limba şi Literatura română.
INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte rezolvarea subiectelor la Limba Română, în modulul Adevărul LIVE
UPDATE 10.45 PROFILUL UMAN
La primul subiect elevii au avut de caracteriat relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda.
La al doilea subiect s-a dat un text argumentativ despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică, potrivit elevilor care au ieşit din sală.
PROFILUL REAL
Subiectul I: elevii au avut mai multe cerinţe dintr-un text la prima vedere - poezie „Alt cantec“, de Adrian Maniu. Printre cerinţe, identificarea mai multor sinonime sau rolul cratimei în text.
La al doilea subiect elevii au avut de scris un text argumentativ despre rolul comunicării în realizarea unui proiect în echipă.
La subiectul III a fost un eseu în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu.


--------------
Bacalaureat 2017. După susţinerea probelor orale la limba şi literatutra română, limbi străine şi competenţe digitale, elevii botoşăneni intră în focul probelor scrise. Mai precis luni 26 iunie, absolvenţii de clasa a XII a vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română.
La această probă de Bac 2017, sunt înscrişi 2582 de elevi botoşăneni. Aceştia vor susţine examenul într-unul dintre cele 9 centre de examinare amenajate pe tot teritoriul judeţului, dar cu precădere în municipiul Botoşani, pe baza arondărilor făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Promovabilitate bună anul trecut
Elevii botoşăneni s-au descurcat destul de bine la Bacalaureat anul trecut. Mai precis la Bacalaureatul din 2016 a fost înregistrat un procent de promovabilitate de 72,6%, peste media ţării. Nu a fost obţinută cu toate acestea nicio medie finală de 10 la Bacalaureat, cel mai bun rezultat fiind obţinut de Carina Cozminschi de la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Botoşani. Aceasta a promovat Bacalaureatul cu media 9.93. Anul trecut au fost mai mulţi elevi înscrişi la Balcaureat. Mai precis în 2016 susţineau probele examenului de maturitate peste 2800 de absolvenţi.
Calendar Bacalaureat 2017, prima sesiune
22 – 26 mai 2017: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
26 mai 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
6 – 7 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 – 9 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
9, 12 – 13 iunie 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
14 – 16 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
26 iunie 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
27 iunie 2017: Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
5 iulie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
6 – 9 iulie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2017: Afişarea rezultatelor finale
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Bacalaureat 2017. Examenul continuă cu evaluarea competenţelor într-o limbă străină