Mărturiile unui român „traficant“ de migranţi: „Când refugiaţii cereau apă nu aveai voie să opreşti să le dai. Când închideam ochii le auzeam strigătele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia şi DIICOT-ul au destructurat recent prima grupare din România specializată în trafic de refugiaţi. Aceasta era formată din romi din Bistriţa-Năsăud care obligau şoferi să meargă în Turcia şi să transporte refugiaţi. „Adevărul“ vă prezintă mărturiile unuia dintre şoferi.

DIICOT-ul şi poliţia bistriţeană au reuşit, în urmă cu o săptămână, să destructureze prima grupare din România specializată în trafic de refugiaţi. Şase persoane au fost arestate preventiv, fiind acuzate pentru trafic de persoane şi instigare la fals în înscrisuri oficiale. 

Toate cei şase, Vadar Varga, Daniel Marius Varga, Gusti Varga, Alexandru Suraj Varga, Petru Daniel Varga şi Radu Varga, sunt persoane de etnie romă dintr-un clan din mai multe localităţi din Bistriţa-Năsăud, existând însă grade de rudenie între ei. Cei şase au fost racolaţi, în 2015, într-o reţea mai mare de trafic de refugiaţi, pusă la punct de turci. Rolul romilor era să transporte sirieni, cu maşinile proprii, dintr-o parte în alta a Turciei, ducându-i mai aproape de graniţa cu Grecia, de unde îşi continuau drumul spre Europa.

Cât câştigau romii

Cei care racolau refugiaţii şi încasau în jur de 11.000 de euro de persoană erau turcii. Aceştia le ofereau şi romilor între 750 şi 1500 de euro per transport. Romii şi-au dus şoferi din România, care să-i ajute în această afacere murdară. 

Tiberiu Gabriel, unul dintre şoferii care a fost practic dus cu forţa în Turcia, povesteşte prin ce a trecut în toată această aventură periculoasă. Potrivit acestuia, a petrecut opt zile în Turcia, timp în care a făcut patru curse cu refugiaţi. Alături de el mai erau alţi doi şoferi. Unul a fost luat de clanul Varga cu forţa, iar al treilea ştia exact unde avea de mers şi ce fel de activitate avea să desfăşoare. 

„Am fost abordat telefonic de Daniel Marius Varga în august 2015. Mi-a spus: «Vii să-mi aduci o maşină din Turcia?». I-am zis: «Mă, omule, vin», oferindu-mi-se 100 de euro. M-am gândit: trei zile, 100 de euro... Nu mi s-a părut aberant. În prima fază recunosc că am acceptat“, îşi începe povestea Tiberiu. 

Bărbatul s-a răzgândit destul de repede, însă spune că nu a mai putut să scape de clanul Varga, care a început să îl ameninţe, atât pe el, cât şi pe cei opt copii ai săi. „Te leg prin târgu de animale după maşină, te trag până-ţi vine acru“, i-a transmis una dintre cele 19 persoane care au făcut presiuni asupra lui Tiberiu Gabriel preţ de 5-6 zile. „Se punea presiune pe copii, pe familie şi voiam să încerc să evit o catastrofă. Ştiam că sunt oameni destul de violenţi şi influenţi. În final am cedat şi am spus: «Da, mă, vin»“. 

Gabriel mai colaborase cu clanul Varga în trecut, bărbatul ducându-le copiii la cerşit în diverse ţări europene. În luna august, el a pornit cu Suraj Varga spre Turcia. Abia la destinaţie a aflat ce avea să facă. În cele opt zile petrecute în Turcia a făcut patru curse cu refugiaţi. 

Potrivit lui Tiberiu Gabriel, turcii alegeau refugiaţii, iar după ce aceştia din urmă achitau taxa de 11.000 de euro erau îmbarcaţi în maşinile romilor. În maşină, în timpul transporturilor, se afla proprietarul maşinii, şoferul şi un turc. De asemenea, fiecare transport era însoţit de două maşini care aparţineau turcilor: una mergea în faţă, iar alta în spate.

 „Într-o maşină (n.r. – tip camionetă) intrau 53 de persoane. Când cereau apă nu aveai voie să opreşti să le dai. Erau câţiva copii care stăteau pe vârfuri, pe 5 centimetri pătraţi, câte 200 de kilometri. Erau copii sugari... Am fost singurul dintre ei care am deschis uşa şi le-am dat drumul jos. A venit turcul la mine şi i-am spus: «Sunt şi ei oameni!»“, explică şoferul. 

Cu mitraliera la tâmplă

Tiberiu spune că el a avut o viaţă relativ uşoară alături de romi, asta şi pentru că avusese de a face cu ei şi înainte. Celălalt şofer însă a fost păzit cu mitraliera la tâmplă, turcii urmându-l cu armele şi când mergea la toaletă.

Romii au ales să se întoarcă în România atât de repede, după doar o săptămână, din cauza unui incident petrecut pe o autostradă din Turcia. Tiberiu spune că, într-o noapte, romul la care lucra, Suraj Varga, a fost sunat de Gusti Varga, care se afla într-o cursă. Acesta l-a rugat să îi ducă o roată de rezervă, întrucât făcuse pană pe autostradă şi nu mai putea înainta.

Tiberiu şi Suraj au pornit spre locaţia indicată de Gusti Varga. În momentul în care s-au apropiat de maşina lui Gusti Varga, un turc a forţat portiera lui Suraj, în încercarea de a-l trage afară din maşină. Panicat, Tiberiu a accelerat, gonind cu 160 de kilometri la oră pe autostradă, în încercarea de a scăpa de turcii care s-au recomandat ca fiind poliţişti. 

În oglinda retrovizoare, a reuşit să observe ce s-a întâmplat cu refugiaţii din acea maşină, care fuseseră scoşi pe autostradă: „Oamenii care se aflau în maşină au sărit pe autobandă. Sincer zgomotele acelea... loviturile şi ţipetele nu aş vrea să le audă nimeni. TIR-uri, maşini mici îi luau în plin pe bieţii oameni. Bănuiesc că refugiaţii voiau să scape de ăştia. Două săptămâni nu am avut curajul să dorm. Îi auzeam cum strigau când închideam ochii“.

Ajunşi înapoi în Izmir, unde se afla baza romilor şi a turcilor, Tiberiu a aflat ce s-a întâmplat acolo. Se pare că o grupare turcă, rivală cu cea din care făceau ei pare, a reuşit să „saboteze“ transportul. Membrii grupării rivale trăseseră cu arma în una dintre roţile maşini lui Gusti Varga, iar acesta fusese salvat cu greu de turcul din antemergător, în timp ce refugiaţii au fost abandonaţi în mâinile grupării rivale. 

La nici 10 ore de la această întâmplare, romii şi-au făcut bagajele şi au plecat spre România. Doi dintre şoferi s-au întors cu romii, în timp ce al treilea a reuşit să fugă cu ajutorul unui şofer de TIR. Ajuns în România, Tiberiu a luat legătura cu anchetatorii, cărora le-a povestit tot ce s-a întâmplat în Turcia. Acesta susţine că în urma acestor transporturi nu s-a ales cu niciun ban. 

Vă mai recomandăm:

Una dintre cele mai periculoase familii de romi din Bistriţa-Năsăud, implicată în reţeaua de trafic de refugiaţi. Mama interlopilor: „Trăim de pe o lună pe alta“

Capitalism sălbatic. Cum s-a transformat o reţea de traficanţi de copii într-o filieră de transport ilegal refugiaţi

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite