La o zi după ce a fost numit cel mai extremist din Parlament, Ioan Oltean şi-a retras proiectul legislativ care viza Biserica Greco-Catolică
0
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Ioan Oltean a precizat faptul că proiectul care viza neînţelegerile dintre bisericile Greco-Catolică şi Ortodoxă privind retrocedarea proprietăţilor a fost retras luni, după ce preşedintele Romanian Greek-Catholic Association din SUA, Chris Terhes, i-a adresat o scrisoare deschisă, în care îl numea „extremist”.
„Mi-am retras iniţiativa legislativă săptămâna aceasta. Nu atitudinea foarte violentă a preotului din SUA m-a influenţat, ci am făcut-o din respect pentru preoţii greco-catolici din judeţ de care sunt foarte apropiat şi care nici măcar nu m-au sunat să-mi spună că fac ceva greşit,” a precizat în cadrul conferinţei de presă de vineri, deputatul Ioan Oltean.
Acesta a mai spus că proiectul a fost retras luni, după ce duminică, preşedintele Romanian Greek-Catholic Association din SUA, i-a trimis o scrisoare deschisă în care cataloga iniţiativa vicepreşedintelui PDL drept „anti greco-catolică”, iar pe deputat îl numea „cel mai extremist membru din Parlamentul României”.
De asemenea, în scrisoare Chris Terhes îi cerea deputatului PDL Ioan Oltean să-şi ceară scuze publice de la tribuna Parlamentului pentru faptul că tot într-o conferinţă de presă l-a insultat pe cardinalul Lucian Mureşan, numindu-l „lipsit de eleganţă”.
Ioan Oltean a ţinut să precizeze că nu i-a răspuns lui Chris Terhes şi că nu va renunţa la această idee încercând pe viitor să poarte discuţii cu reprezentanţii ambelor biserici pentru a găsi o variantă acceptată de toată lumea. Deocamdată însă, deputatul amână următorii paşi aşteptând ca spiritele să se calmeze.
Întrebat dacă şeful PDL, Vasile Blaga, l-a determinat să retragă proiectul, Ioan Oltean a spus doar că preşedintele PDL nu a avut nicio reacţie, întrebându-l doar dacă proiectul e de duritatea susţinută de preotul Chris Terhes.
Iniţiativa legislativă a fost prezentată în data de 8 mai Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi în aceeaşi zi a fost înaintată Senatului pentru dezbatere. Aceasta prevedea un dialog între Biserica Greco-Catolică şi cea Ortodoxă, la instanţă urmând să se apeleze doar dacă nu se ajunge la un acord în urma negocierilor.
Vă mai recomandăm:
Liderii greco-catolici solicită Guvernului amânarea asumării legii retrocedării proprietăţilor