VIDEO Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în casele băimărenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de credincioşi, preoţi şi diaconi au venit la Aeroportul Baia Mare în această noapte pentru a duce Lumina Sfântă la fiecare parohie. Cu o întârziere de peste o oră a aterizat avionul care a adus Lumina Sfântă, însă şi de această dată credincioşii ortodocşi s-au bucurat că au putut să aprindă lumânarea de la flacăra din Ierusalim.

În fruntea delegaţiei a stat PS Iustin Sigheteanu care le-a mulţumit celor care au făcut posibilă şi de această dată aducerea Luminii Sfinte în Maramureş şi Satu Mare. „Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a trimis şi anul acesta Lumina Sfântă din cer, la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Este semnul Învierii Atotputernice a Mântuitorului şi semnul pe care ni-l trimite în fiecare an, ca răspuns la credinţa, la evlavia, la umilinţa şi la iubirea noastră faţă de Dumnezeu“, a spus PS Iustin. 
 

Avionul a pornit de la Bucureşti în jurul orei 20.35 şi a aterizat în Baia Mare puţin după ora 23.00. Aproximativ 50 de persoane au aşteptat să aprindă o lumânare, iar de aici Lumina Sfânta s-a împărţit în teritoriu. „Am venit să luăm Sfânta Lumină, să o împărţim credincioşilor pentru că de cinci ani de zile, aşa s-a obişnuit prin hotărârea Sfântului Sinod, ca lumina să ajungă la credincioşi, aceştia fiind bucuroşi că primesc lumina, ştiind că vine de la Ierusalim. E o bucurie mare în noaptea de Înviere. Facem eforturi peste puteri, suntem de la distanţe mai mici sau mai mari, dar reuşim şi ducem lumină credincioşilor“, a spus un preot venit tocmai din Negreşti Oaş. 


Este pentru al cincelea an consecutiv când în Baia Mare credincioşii ortodocşi pot să ducă acasă Lumina Sfântă, aceasta fiind un simbol al religie ortodoxe şi al Sărbătroilor Pascale. 

VIDEO Înşelătorie sau minune divină? „Lumina Sfântă coboară din cer pe vata pusă pe Mormântul lui Hristos. Nu arde, e albăstruie şi sfărâmicioasă“

Sfânta Lumină de Paşte s-a aprins la Ierusalim

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite