Secretele unui vechi aeroport: cum a ajuns o tablă dintr-un avion american în gospodăria unui român
0
Aeroportul Internaţional „Maramureş”, construit la Tăuţii Măgherăuş, are o istorie prea puţin cunoscută. Iniţial, acesta se afla la Recea, la câţiva kilometri de actualul amplasament. Despre primul zbor se menţionează în arhive că ar fi avut loc în 1929, fiind vorba despre un aparat de zbor aparţinând Flotilei de Aviaţie de Garda Someşeni-Cluj, la bordul lui aflându-se Regina Maria.
Aeroportul, care era mai degrabă un teren cu iarbă, se afla la Recea şi toamnna se închidea, pentru că nu putea fi folosit în sezonul rece din cauza apei, care băltea. Astăzi, terenul este o păşune comunală, iar din vechiul hangar a rămas o clădire, unde acum funcţionează o firmă. De altfel, în amintirea acelor vremuri, auztorităţile locale au denumit strada ce duce la firma respectivă „Aeroportului”. Tot în acelaşi aeroport a început activitatea AVIASAN, în 1962, dar pentru că terenul nu putea fi folosit permanent în 1964 a fost mutat la Tăuţii Măgherăuş, unde funcţionează şi astăzi.
Mai multe zboruri interne, în trecut
Iuliu Nemeth, un fost inginer electronist în vârstă acum de 78 de ani, pasionat de zbor şi fost planorist şi radioamator în tinereţe, vorbeşte despre perioada în care aeroportul funcţiona la Recea. El a venit în Maramureş în 1958 şi spune că în acea perioadă erau multe zboruri interne, în funcţie de cum era cererea. „Aeroportul din Recea a fost considerat ca teren de aterizare în caz de nevoie în timpul războiului. La Cluj era o escadrilă care mai făcea zboruri pe aici. Şi regina Maria tot cu escadrila de la Cluj a venit, în 1929. Controalele nu erau la fel ca acum, se mai deschideau valizele, dar nu ca acum. Cam din ‘55 începeau să fie curse regulate. Dacă erau mai mulţi călători, mai opreau la Cluj. Dacă nu, la Târgu Mureş. În ţară, atunci erau multe curse interne”, începe el.
El îşi aminteşte şi de când a început construcţia turnului paraşutiştilor, aflat acum în paragină. „Turnul paraşutiştilor iniţial a fost proiectat unde e stadionul, în faţa Teatrului de vară (zona parcului din municipiu, n.r.). Dar tovarăşii de la partid n-au fost de acord. Asta era prin anii ‘60. Denumirea este Neptun 3, pentru că în ţară sunt 3. Unul la Baia Mare, unul la Lia Manoliu, la Bucureşti şi unul la Suceava. Turnul are 90 de metri, dar sunt distruse toate. Era folosit numai pentru pregătirea paraşutiştilor, premergător săriturii din avion”, mai spune el. Astăzi nu mai este funcţional, iar ascensoarele nu mai merg pentru că s-au tăiat cablurile curentului trifazic. Singura posibilitate de a urca în turn este acum scara de incendiu.
Pe aeroportul de la Recea aterizau şi decolau avioane de tip BAC. Pentru asta, mai spune pasionatul de zbor, erau trimişi doar piloţi experimentaţi, din cauza pistei prea scurte pentru acest tip de aparate de zbor. „Pentru că aveau nevoie de o pistă mai mare pentru aterizare, puneau întotdeauna piloţii cei mai încercaţi. Cei care erau neexperimentaţi fugeau până în capătul pistei. Cei care aveau mai multă experienţă se opreau în faţa aerogării”, mai relatează el.
Rămăşiţa dintr-un avion american, o poveste pentru nepoţi
În curtea casei lui din Tăuţii Măgherăuş stă rezemată de gard o bucată din aripa unui avion din al doilea război mondial. Povestea bucăţii de tablă este una care îi stârneşte zâmbetul, ori de câte ori o spune. El a aflat-o, la rândul său, de la nişte jurnalişti maghiari care documentau poveşti din timpul celui de-al doilea război mondial şi au dat, cumva, de firul acestei întâmplări, ajungând la el.
Bucata de tablă provine dintr-un avion american care a aterizat forţat în 1944. „Au decolat de la Bari din Italia şi bombardau ceva rafinărie la cehi, dar acolo au dat peste o antiaeriană foarte puternică şi le-au găurit aripa. A curs şi ceva combustibil şi au şters-o de acolo, s-au dezorientat şi aici au crezut că încă sunt nemţi. Nu ştiau unde sunt şi au aterizat pe burtă, pentru că nu au putut să escamonteze roţile. Şi ruşii trăgeau în ei, pentru că nu ştiau că-s aliaţi”, povesteşte el. Se spune că au încetat focul pentru că au rămas fără gloanţe, dar ulterior au descoperit că sunt aliaţi, aşa că s-au dus împreună la crâşma din sat. „Chiar unul dintre piloţii americani scria că a fost vodcă din belşug, dar apă n-au avut. Şi au stat aici o vreme, au fost cazaţi la un hotel în centrul vechi, la Minerul. Au jucat acolo poker, chiar şi gecile şi le-au pierdut, apoi a venit o maşină după ei şi i-a dus întâi la Oradea şi de acolo la Bucureşti”, continuă el.
Avionul care a rămas acolo unde a aterizat a fost o vreme păzit, însă ulterior au înţeles că nu mai poate fi recuperat, aşa că l-au abandonat. Atât le-a trebuit sătenilor. „Au luat securile şi şi-au tăiat de acolo fiecare ce i-a trebuit. Unul a dus o mitralieră la Seini. Altul a luat motoarele ca să-şi facă moară. Scaunul radistului închipuiţi-vă că l-am găsit la poligonul de tir sportiv la Sighet. L-am dus acasă, dar a ars cu casa pe care am avut-o acolo. Am avut scaun de avion”, mai spune el, zâmbind.
Bucata de tablă pe care o păstrează în curte a moştenit-o de la soacra lui, care o folosea pe post de acoperiş la coteţul găinilor. E vorba despre o bucată de aluminiu ce a făcut parte din aripa avionului de tip B17 şi o păstrează, sprijinită de un gard, alături de un profundor, o altă piesă de la un aparat de zbor. Omul a încercat să ia legătura cu nepoţii unuia dintre piloţi, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns. Vechiul aeroport de la Recea a funcţionat acolo până în 1964, când s-a mutat la Tăuţii Măgherăuş.
Mai puteţi citi:
Povestea femeii care a trăit 40 de ani în aburi de pălincă. „Pe vremea lui Ceauşescu trebuia înregistrat tăt“
Se încarcă comentariile...
