Sindicaliştii din administraţie, nemulţumiţi de legea salarizării. Azi şi mâine, grevă japoneză
0
Sindicaliştii din administraţie sunt în grevă japoneză azi şi mâine. Ei poartă, în semn de protest, banderole, până vineri, la încheierea programului. Urmează pichetarea Prefecturii Maramureş şi participarea la protestele din Bucureşti, organizate săptămâna viitoare.
Sindicaliştii din administraţia publică spun că legea salarizării este pe cale să fie politizată şi că îi defavorizează pe funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică. „Ceea ce ne deranjează pe noi este lipsa unei grile de salarizare pentru adminstraţia publică locală. Suntem singurii funcţionari şi personal contactual care nu are la această oră elaborată o grilă prin care să ni se stabilească salariul. Mai mult decât atât, există o incertitudine în ceea ce priveşte aceste salarii. Este stabilit un salariu minim, care este salariul minim pe economie şi salariul maxim, care este salariul viceprimarului. Între aceste limite, consiliul local va stabili salariile, ceea ce nu ni se pare un lucru normal, echitabil”, a arătat Nicolae Mureşan, liderul sindical din administraţia Baia Mare. El a mai menţionat că, potrivit legii, vor putea exista salarii diferite pentru acelaşi tip de unităţi teritorial administrative. „De exemplu în Baia Mare, Satu Mare, sau Bsitriţa Năsăud, vor putea exista salarii diferite, ceea ce încalcă un principiu al discriminării”, a mai menţionat el.
Totodată, liderul sindical a mai menţionat că solicită menţinerea salariilor aflate în plată la acelaşi nivel pentru că, arată el, legea permite şi diminuarea lor, această decizie fiind la mâna consiliului local. „Nu mi se pare normal să ne stabilească salariile consilierii locali, pentru că se ajunge la o politizare a funcţiei publice. Noi suntem foarte îngrădiţi, ca şi funcţionari publici, avem foarte multe restricţii. Nu putem lucra în alte domenii şi primim nişte salarii care sunt cele mai mici din sectorul bugetar”, a mai menţionat Nicolae Mureşan.
Urmează pichetarea Prefecturii şi proteste la Bucureşti
Potrivit informaţiilor furnizate de către liderul Sindicatului din Administraţie Baia Mare, greva japoneză este organizată în semn de solidaritate cu celelalte sindicate din administraţie din ţară. „Având în vedere faptul că nu s-a ţinut cont de revendicările federaţiilor din administraţie, în ceea ce priveşte propunerile şi amendamentele aduse la legea salarizării, precum şi faptul că această lege nu reglementează o salarizare unitară atât de necesară eliminării dezechilibrelor din sistemul bugetar, ţinând cont şi de faptul că au fost stabilite unele acţiuni comune de către federaţiile din administraţie, funcţionarii publici şi personalul contractual din Sindicatul din Administraţie Baia Mare se solidarizează cu celelalte sindicate din administraţie şi se va afla în zilele de 25 şi 26 mai, 2017 în grevă japoneză”, arată un comunicat remis presei. „Pe lângă asta, am solicitat împreună cu cei din Cartel Alfa o pichetare a Prefecturii Maramureş în data de 30 mai, între orele 15.30 şi 16.30, în legătură cu elaborarea salarizării unitare, iar după aceea, luni noaptea ne vom deplasa la Bucureşti unde vom lua parte la acel miting organizat de Federaţia Sindicatelor din Administraţie din toată ţara”, a mai precizat Nicoale Mureşan.
Proteste spontane au avut loc şi la primăriile din Baia Sprie, Tăuţii Măgherăuş şi Cicârlău, unde angajaţii au întrerupt activitatea pentru două ore.
Mai puteţi citi:
Avertizare meteo: ploi torenţiale şi chiar căderi de grindină în Maramureş şi în alte zone din ţară