Oferta de Paşte din Maramureş nu a mai atras turiştii ca altă dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 65% din turiştii care veneau în anii trecuţi în Maramureş au mai ales această destinaţie pentru Sărbătorile Pascale. Cel mai probabil, vremea rece dinaintea sărbătorilor i-a descurajat să aleagă destinaţii prea îndepărtate. În schimb, foarte mulţi dintre cei care au venit, totuşi, au ales să facă o excursie cu Mocăniţa.

Deşi numărul turiştilor a scăzut dramatic în acest an în Maramureş, cei care au ales, totuşi, să vină, au vrut să facă o cursă şi cu Mocăniţa de la Vişeu de Sus. Pensiunile turistice şi agroturistice au fost ocupate doar în proporţie de 65%, după cum arată specialiştii în domeniu. Cu puţin timp înantea Sărbătorilor Pascale, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din România - ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima, declara: „Gradul de ocupare este în procent de 65%, mult, mult mai puţin în comparaţie cu anul trecut când pensiunile rurale erau ocupate în proporţie de 100%. Cred că un impediment a fost vremea rece, timp îndelungat, dar şi sărbătoarea Paştelui care anul acesta a picat la începutul lunii aprilie”.

Deşi ofertele au fost lansate cu mult timp în urmă, preţurile sunt aproximativ aceleaşi cu cele de anul trecut, totuşi, rezervările au întârziat să apară. Acest lucru este o noutate pentru turismul maramureşean, în ultimii ani, după cum mai arată Livia Sima. „Oferta pentru sărbători a fost lansată în urmă cu aproape două luni de zile, însă turiştii au aşteptat mai multe săptămâni până să decidă rezervarea unui pachet de sărbători. E pentru prima dată după mulţi ani de zile când în Maramureş vom avea, probabil, mai puţini turişti de sărbători. Preţurile sunt aproape identice anului trecut, între 150-250 de lei pe ziua de cazare, doar cu mici ajustări”, a mai arătat ea.

Preţurile, cât se poate de mici

De altfel, referitor la preţuri, ea a mai arătat că mici ajustări au existat doar în cazurile în care au dorit un meniu mai diversificat sau alte variante de program. „Turiştii care au dorit un meniu mai diversificat sau alte variante de program în afara celui cuprins în pachetul de sărbători au plătit puţin mai mult. De fapt, preţurile sunt aproape neschimbate de mulţi ani, pentru că mai puţin de atât chiar nu se poate. În privinţa meniului, toţi turiştii primesc pe durata vacanţei doar preparate specifice bucătăriei tradiţionale: preparate din carne din miel, drob de miel, preparate din peşte sau pui, preparate de post, doar în cazul în care acestea au fost cerute, cozonac şi pâine coaptă pe vatră, siropuri naturale, vin de casă sau pălincă de Maramureş”, a mai arătat Liva Sima.

Majoritatea turiştilor care vin în Maramureş de Sărbătorile Pascale preferă să meargă la slujba de Înviere, care se ţine la biserica din sat sau la mănăstirile învecinate. A doua zi de Paşte este rezervată obiceiurilor şi tradiţiilor care se păstrează din bătrâni, acestea fiind, de atfel, unul din punctele de atracţie a turiştilor. Udătoriul din {urdeşti este un obicei agrar care are loc la şurdeşti în a doua zi de Paşte şi este sărbătorit cel mai harnic gospodar din sat, respectiv cel care iese primul la arat. Are loc un întreg spectacol, care aduce anual mii de turişti cu această ocazie. Muzica, veselia, jocul şi distracţia stropite din plin cu pălincă de Maramureş sunt ingredientele care garantează succesul evenimentului.

Mocăniţa, căutată an de an

O excursie cu Mocăniţa pe Valea Vaserului poate fi, aproape sigur, garanţia petrecerii unor sărbători reuşite. Anul acesta, în ciuda numărului mic de turişti, Mocăniţa s-a bucurat de un real succes. „Turiştii care ajung în Maramureş doar pentru câteva zile, rezervă o zi din vacanţă pentru o călătorie cu trenul Mocăniţa pe defileul Văii Vaserului. Călătoria poate fi o experienţă unică pentru cei care merg pentru prima dată cu un tren a cărui locomotivă funcţionează pe cărbune”, spune Ileana Horj, inspector de specialitate din cadrul Centrului de Informare Turistică din Vişeu de Sus. Potrivit acesteia, turiştii care aleg să petreacă mai multe zile în vacanţă se pot caza la pensiunile din vecinătate, care de sărbători au avut un grad de ocupare mai mare decât media pe restul zonelor turistice din judeţ. „Valea Vaserului, trenul Mocăniţa, dar şi pensiunile rurale rămân o atracţie de mare interes, indiferent de anotimp”, a mai spus ea.

Pe de altă parte, numeroşi turişti au ales să schieze cu ocazia sărbătorilor Pascale, având în vedere că la Cavnic, Borşa sau Şuior, stratul de zăpadă a permis acest lucru.

Mai puteţi citi:

Vechi meşteşuguri din Maramureş care se păstrează doar ca „spectacole” pentru turişti

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite