Alexandru Colfescu, primarul polivalent care a rămas în amintirea alexăndrenilor drept cel mai bun edil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O statuie, o stradă şi o şcoală din Alexandria poartă numele primarului Alexandru Colfescu, cel care s-a aflat la cârma oraşului patru ani, în perioada interbelică.Foarte puţini ştiu că edilul din anii 30 a fost cel mai polivalent primar, fiind magistrat, publicist, solist vocal, violinist şi interpret de romanţe.

Pentru cei mai mulţi dintre alexăndreni Alexandru Colfescu este doar un nume din istoria oraşului, după care a fost botezată o stradă şi o şcoală şi pentru care s-a ridicat un bust în curtea Catedralei “ Sf. Alexandru”. Doar octogenarii din oraş mai ştiu câteva ceva despre cel mai polivalent primar pe care l-a avut vreodată Alexandria.  Alexăndrean get-beget, născut în 1899, Colfescu a ajuns primar la 35 de ani şi a condus oraşul , în două rânduri, între 1934-1937 şi 1939-1940. Licenţiat în drept , Alexandru Colfescu a fost avocat şi magistrat la Alexandria. Ancu Lungu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Alexandria  este unul dintre puţinii alexăndreni care l-a cunoscut personal pe primarul Colfescu. “ Îmi amintesc că eram copil, avem 10 ani când l-am cunoscut. El nu a avut copii, dar a iubit copii şi obşinuia să ia pe lângă el, în fiecare an, copii buni la învăţătură şi să îi plaseze în ucenicie. Mulţi dintre copiii aştia ajutaţi de el au ajuns oameni mari” povesteşte ocotogenarul. Ancu Lungu a avut posibilitate să-l audă şi cântând pe primar. “ Cânta nemaipomenit, în corul oraşului, ca solist vocal. A fost violonist în orchestra simfonică a oraşului. Tot el era şi dirijor în orchestră. Cânta romanţe foartre frumos” mai spune octogenarul.

Nu a avut niciodată o proprietate în oraş

Alexandru Colfescu nu a avut niciodată o casă proprietate particulara în oraş, nici pe vreme când a fost primar, nici după. “ El a stat mereu în Alexandria cu chirie. Era modest, nu a urmărit să se îmbogăţească. Spre bătrâneţe s-a retras la Bucureşti şi acolo a murit în 1976”, mai spune Ancu Lungu.

A adus apa, a făcut trotuarele şi a scris o carte despre Alexandria

Alexandru Colfescu a fost primul primar care construit trotuare în oraş. Tot el le-a adus alexăndrenilor şi apa în oraş. “ Pe vremea aceea apa era adusă de sacagii pe bani şi doar bogaţii îşi permiteau. restul erau nevoiţi să care de la marginea oraşului. De aceea eram un oraş fruntaş la îmbolnăviri de TBC”, mai spune octogenarul.  Când Alexandria a împlinit 100 de ani, Alexandru Colfescu s-a ocupat ca, secolul de existenţă al oraşului să fie cuprins într-o carte al cărei coautor a fost chiar el. “ Tot el a iniţiat atunci sărbătoarea oraşului şi a  chemat la Alexandria personalităţi de seamă, printre care Nicolae Iorga.” spune Gheorghe OLteanu, un alt alexăndrean care are amintiri legate de primarul polivalent.
Cei mai mulţi alexăndreni nu ştiu că primarul polivalent a fost şi prefectul judeţului  timp de doi ani, între 1942-1944.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite