Accident mortal la Vârtop, în Apuseni. Un bărbat ieşit cu câinele la plimbare a decedat după ce a fost lovit de un ATV

Accident mortal la Vârtop, în Apuseni. Un bărbat ieşit cu câinele la plimbare a decedat după ce a fost lovit de un ATV

Accidentul a avut loc in satul de vacanţă Vârtop din Apuseni

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din oraşul Abrud a murit, vineri, după ce a fost lovit de un ATV, pe DN 75, în satul de vacanţă Vârtop din Apuseni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit poliţiştilor, după impact, ATV-ul şi conducătorul acestuia cât şi pietonul s-au răsturnat într-o râpă.
 
”La 12 ianuarie, ora 13.10, un tânăr de 19 ani, din comuna Fântânele, judeţul Arad, în timp ce conducea un autociclu ATV pe DN75, pe direcţia Nucet – Arieşeni, în satul de vacanţă, Vârtop, într-o curbă la stânga semnalizată prin indicator, a acroşat un bărbat de 63 de ani din localitatea Abrud, care se deplasa pe carosabil în aceeaşi direcţie”, potrivit poliţiştilor.
 
În urma accidentului, bărbatul din Abrud a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia. Tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă.
 
Bărbatul care şi-a pierdut viaţa ar fi un fost angajat al Primăriei Abrud – Victor Boglea. Acesta ieşise cu câinele la plimbare, în momentul în care a fost lovit de ATV. Se afla în vacanţă la munte, în zona staţiunii Arieşeni, lângă Vârtop, la o pensiune.

 

citeste totul despre: