Zodii care fac numai ce vor ele: te numeri printre cei mai încăpăţânaţi nativi?
0Printre cele 12 semne ale zodiacului există nativi care dau dovadă de o încăpăţânare incredibilă, zodii care fac numai ce vor ele. Nimic nu pare să-i facă să-şi schimbe deciziile, chiar şi atunci când li se dovedeşte că nu au dreptate. Astrologii indentifică patru zodii care fac numai ce vor ele.
Zodii care fac numai ce vor ele. Taur
Semn de Pământ, nativilor din Taur nu le plac surprizele, au nevoie de stabilitate şi de echilibru. Prin urmare, sunt mai degrabă genul de persoane tradiţionaliste, care nu-şi asumă riscuri prea mari şi cărora nu le place să se arunce cu capul înainte. Sunt loiali, iar în relaţia de cuplu preferă să muncească din greu pentru a-şi rezolva problemele cu partenerul în loc să o ia de la capăt alături de altcineva. Din păcate, mândria de care dau dovadă îi face să nu accepte ajutorul celor din jur nici măcar atunci când au mare nevoie. Sunt convinşi mereu că ştiu ce este mai bine, indiferent de ce ar crede altcineva.
Zodii care fac numai ce vor ele. Scorpion
Spre deosebire de nativii din Taur, Scoprionul este atât de determinat să reuşească în orice şi-ar propune, încât nu mai ţine cont de ceea ce trebuie să sacrifice în drumul către succes. Sunt predispuşi la excese, inclusiv pe plan profesional, motiv pentru care adesea sunt dependenţi de muncă. Scorpionul face totul la intensitate maximă, indiferent dacă este vorba despre ceva pozitiv sau negativ. Persoane complexe şi misterioase, Scorpionii nu dau înapoi pentru nimic în lume, îşi pierd repede răbdarea şi devin răzbunători când au impresia că cineva la pune beţe-n roate. Rareori pot fi convinşi să-şi schimbe părerea, eventual atunci când consideră că o altă strategie le poate servi mai bine atingerii scopurilor, notează gothoroscope.com.
Zodii care fac numai ce vor ele. Berbec
Nu ar recunoaşte nici picaţi cu ceară că au greşit într-o privinţă sau alta. Încăpăţânarea este a doua natură pentru ei, inflexibilitate care îi oboseşte pe cei din jur şi îi poate îndepărta. Pe de altă parte, Berbecii au stofă de lideri, iar această încăpăţânare, dublată de curaj, îi poate ajuta să ajungă departe în tot ceea ce-şi propun. Din păcate, nu prea ţin cont de argumentele pro şi contra atunci când trebuie să ia o decizie, convinşi că datele pe care le au sunt infailibile. În viaţa personală, posesivitatea şi dorinţa permanantă de a domina pun presiune pe partenerii de cuplu, tensiune care se poate dovedi nefastă pentru o relaţie de durată.
Zodii care fac numai ce vor ele. Leu
Puternici şi mereu dornici să iasă în evidenţă şi să fie admiraţi, Leii nu ţin adesea cont de faptul că aroganţa de care dau dovadă poate răni sentimentele celor din jur. Nativii din Leu nu ţin cont de reguli şi nu urmează instrucţiunile atunci când acestea nu se pliază pe nevoile lor. Puterea de convingere pe care o au asupra celorlalţi poate fi benefică, însă reprezintă şi o puternică „armă“ de manipulare. Fiind extrem de mândri nu reuşesc întotdeauna să vadă unde greşesc şi de aceea vor avea de suferit.