Psiholog la 11 ani: un puşti oferă contra cost consiliere emoţională trecătorilor de la metrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciro Ortiz se bucură de popularitate în rândul trecătorilor de la metrou, care se opresc să-i ceară sfaturi FOTO Instagram
Ciro Ortiz se bucură de popularitate în rândul trecătorilor de la metrou, care se opresc să-i ceară sfaturi FOTO Instagram

Ciro Ortiz , un băieţel în vârstă de 11 ani din New York, şi-a instalat propria tarabă într-o staţie de metrou, iar pentru doar 2 dolari le oferă trecătorilor o sesiune de cinci minute de „consiliere emoţională“.

În fiecare duminică, Ciro Ortiz petrece în jur de două ore în staţia de metrou Bedford, stând la o mică masă rabatabilă pe care stă lipit un carton pe care scrie „consiliere emoţională 2,00 $“. 

Deşi poate fi greu de crezut, oamenii chiar se opresc în dreptul micului „cabinet“ al lui Ciro pentru a primi din înţelepciunea copilului şi îl întreabă despre tot felul de lucruri, de la relaţii şi sfaturi de carieră, până chiar şi despre preşedinţia lui Donald Trump, iar el face tot ce-i stă în putinţă să-i ajute să găsească răspunsul la problemele lor.

„Nu câştigă mulţi bani. Într-o noapte i-a venit o idee despre cum ar putea să câştige şi el bani. L-am susţinut în ideea sa şi ziua următoare am mers la Williamsburg şi am pus un stand în stradă“, a povestit tatăl băiatului. În mod surprinzător, băiatul s-a bucurat de popularitate în rândul trecătorilor şi de atunci a continuat să facă acest lucru. Într-o zi bună, câştigă în jur de 50 de dolari, însă nu banii sunt cei care îl motivează. Ciro a fost agresat de ceilalţi copii de la şcoală în trecut şi acest lucru l-a inspirat să-şi canalizeze spiritul antreprenorial în mica sa afacere, ca alternativă la popularul stand american cu limonadă.

psiholog la 11 ani foto instagram

FOTO Instagram

„Le spun să privească la partea simplă a problemei, să se întrebe de ce au cu adevărat nevoie şi răspunsul este de obicei unul simplu“, spune Ciro.

Ceea ce a descoperit copilul de-a lungul experienţei sale de consilier emoţional este că oamenii se tem de schimbare. „Oamenii trăiesc într-un fel în trecut şi, când se uită în urmă, spun că lucrurile erau mai bune pe atunci. Trebuie să acceptăm schimbarea. Mereu se va întâmpla pentru că viaţa se schimbă“, a împărtăşit copilul din înţelepciunea lui.

În cazul în care vă întrebaţi de unde moşteneşte puştiul această înţelepciune asupra vieţii, Ciro spune că se datorează părinţilor lui, care mereu l-au învăţat să fie bun cu toată lumea şi să-şi urmeze visele.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite