Ce dezvăluie poziţia în care stăm pe scaun despre personalitatea şi fricile fiecăruia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este posibil să nu realizaţi acest lucru, modul în care staţi chiar acum spune totul despre starea de spirit şi personalitate fiecăruia. Unele poziţii pot da naştere unei vibraţii agresive, în timp ce altele arată nesiguranţă sau timiditate.

Mulţi dintre noi petrecem majoritatea zilelor noastre stând pe scaun. Fie că suntem la birou, în mijlocul de transport în comun sau la masă. Dacă slujba dvs. nu necesită petrecerea timpului în spatele unui birou, există şanse mari să pierdeţi mult timp aşezat pe canapea sau într-un scaun comod, scrie littlethings.com.

Dincolo de metodele prin care am putea să ne fructificăm timpul, se merită amintite câteva din efectele secundare negative asupra sănătăţii. Mai mult, modul în care staţi spune multe despre personalitatea voastră.

Picioarele încrucişate

image

Poziţia picioarelor încrucişate pe podea indică faptul că vă simţiţi deschis şi fără griji, deschis noilor idei şi flexibil din punct de vedere emoţional.

Spatele drept

image

Aşa cum aţi putut ghici, un spate drept înseamnă că sunteţi încrezători. Dacă aceasta este poziţia dvs. tipică în timpul şederii, înseamnă că sunteţi o persoană puternică şi plină de încredere. Sunteţi genul de persoană la care toată lumea apelează atunci când are nevoie de ajutor sau de susţinere.

Poziţia sprijinit pe braţe  

image

Ştiaţi că sprijinitul pe braţe poate indica faptul că sunteţi analitic? Înclinarea înapoi vă permite să observaţi o situaţie fără a acţiona asupra acesteia. Înseamnă că vă place să analizaţi ceea ce vedeţi înainte de a vă implica. Sunteţi o persoană preocupată de sentimentele şi emoţiile altor persoane.

Glezne încrucişate

image

Încrucişarea gleznelor se traduce prin rafinament şi eleganţă. Pentru că este o poziţie relativ relaxată, gleznele încrucişate cu picioare uşor deschise arată că vă simţiţi confortabil. În acest mod veţi face pe toata lumea din jurul vostru să vă perceapă drept încrezători.

Braţele pe cotiere

image

Dacă aveţi tendinţa să staţi rigid şi să folosiţi cotierele, înseamnă că sunteţi sensibil şi întotdeauna conştienţi de împrejurimile dvs. Cotierele te ajută, fizic şi emoţional. Ele oferă, de asemenea, confort şi securitate.

Braţe încrucişate

image

Încrucişarea braţelor este adesea un semnal de putere, defensivitate şi încredere. În acest fel vă simţiţi protejaţi, simţindu-vă literalmente în siguranţă. Persoanele care adoptă aceasta poziţie sunt grijulii şi serioase.

Mâinile în poală

image

Dacă vă ţineţi mâinile în poală, acest gest poate indica faptul că sunteţi timizi şi grijulii. Această poziţie poate, de asemenea, să vă facă să păreţi calmi şi conectaţi la discuţie. Trădează o personalitate sensibilă la sentimentele altora, plină de compasiune şi blândă.

Îngenuncheat

image

Deoarece îngenunchearea nu este o poziţie uşoară, te poate face să pari asertiv şi de ajutor. Adesea, oamenii care petrec mult timp în genunchi sunt părinţii şi bunicii care se joacă cu nepoţii sau copiii lor. Sunteţi foarte bun la rezolvarea problemelor.

Palmele încrucişate  

image

Oamenii care stau cu mâinile încrucişate sunt deseori liniştiţi, paşnici şi emoţionali. Probabil nu v-aţi considera un foarte bun comunicator, dar sunteţi un prieten foarte loial. Când vorbeşte, este ascultat şi respectat.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite