Ce le excită pe femei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii s-au chinuit vreme îndelungată să găsească răspunsul la întrebarea „ce-şi doresc femeile în pat?“. Acum, doi cercetători în domeniul neurobiologiei susţin că au reuşit să dezlege misterul, notează „The Daily Mail“. În cadrul a ceea ce au numit „cel mai amplu experiment din lume“, oamenii de ştiinţă Ogi Ogas şi Sai Gaddam au explicat că bărbaţii sunt excitaţi de stimuli de natură vizuală.

Astfel, aceştia adoră să vadă că partenerele lor au orgasm, ceea ce explică faptul că femeile simulează uneori plăcerea. Spre deosebire de bărbaţi, reprezentantele sexului feminin vor să se simtă dorite, acest fapt fiind deosebit de important pentru ele. În cartea „A Billion Wicked Thoughts" („Un miliard de gânduri necurate", în trad.), cercetătorii afirmă că, în cazul femeilor, când vine vorba de sex, „creierul funcţionează ca o agenţie de detectivi care investighează calităţile unui bărbat pentru ca abia apoi să decidă dacă acesta merită atenţia ei". „O femeie vrea să ştie dacă îşi asumă angajamente şi dacă bărbatul este dispus să se întoarcă la ea", a declarat Ogi Ogas pentru CNN.

Cei doi oameni de ştiinţă au analizat date culese în cadrul a numeroase cercetări precedente. Potrivit lor, bărbaţii nu simt nevoia de a fi doriţi pentru a fi provocaţi din punct de vedere sexual. Pentru ei, un singur stimul e suficient. În acest fel se explică de ce filmele porno au efect asupra lor. De cealaltă parte, femeile au nevoie de o combinaţie de lucruri pentru a fi gata de acţiune. „Creierul «sexual» al bărbatului este ca un întrerupător obişnuit, iar cel al femeii, precum carlinga unui avion de luptă. Calibrarea e foarte dificilă", a afirmat cercetătorul Sai Gaddam. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite