Astăzi este cea mai deprimantă zi din an: cine a lansat conceptul de Lunea Albastră şi ce putem face ca să trecem peste zilele apăsătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 18 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi din an, cunoscută în toată lumea şi ca Lunea Albastră. Dincolo de această denumire nu se află însă rezultatele unui studiu care arată că oamenii sunt mai nefericiţi astăzi din motive medicale, ci explicaţia este cu totul alta.

Blue Monday (Lunea Albastră/Tristă- n.r.) a fost creată în 2005 de o agenţie de turism din Marea Britanie, care a comandat un studiu bazat pe calcule care au inclus factori precum condiţiile meteorologice şi nivelul datoriilor personale. Astfel, studiul a arătat că oamenii au acumulat datorii în urma cheltuielior din perioada Sărbătorilor, ceea ce îi face mai irascibili, dar şi că adaptarea la locul de muncă, după zilele libere, se face anevoios, mai ales că nici vremea nu este prea prietenoasă. Potrivit studiului, cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi şi pentru că oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

Cu toate că cercetarea nu are baze ştiinţifice conceptul a devenit destul de popular, iar multe persoane au ajuns să se consoleze dacă au o zi proastă, cu gândul că Lunea Albastră este inevitabilă. Bineînţeles, totul depinde de modul în care gândim, pentru că o zi bună sau rea devine astfel atunci când şi noi ajungem că credem acest lucru şi acţionăm fără să ne dăm seama în acest sens.

Totuşi, pentru a ne ajuta să trecem peste Lunea Albastră sau peste oricare altă zi „albastră” din cursul acestui an, psihologii au câteva recomandări, notează The Telegraph:

Nu ignoraţi importanţa luminii naturale, care ajută la stabilizarea nivelului de serotonină din organism şi duce la creşterea nivelului de endorfine, hormoni care ne asigură buna dispoziţie. Cel puţin zece minute pe zi ar trebui să le petrecem afară, în aer liber, indiferent cât de frig ar fi. Şi mai bine este ca atunci când ieşim afară să facem câteva exerciţii fizice, fie că este vorba despre alergat, dat zăpada sau o plimbare, mişcarea va ajuta la producerea endorfinelor.

Un alt sfat este să zâmbiţi, pentru că zâmbetul are darul de a elibera în organism o serie întreagă de substanţe benefice. La fel de eficient este să daţi dovadă de altruism, pentru că studii ştiinţifice riguroase au indicat că un comportament generos susţinut aduce cu sine o stare de sănătate mai bună, dar şi un sentiment de satisfacţie care vă va ajuta să treceţi mai uşor peste micile neplăceri. Nu contează dacă este vorba despre un simplu compliment pe care îl veţi face cuiva sau despre un act caritabil. Important este să acţionaţi pozitiv.
 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite