FOTO VIDEO Moda dusă la extrem. Ce sunt dispuse manechinele să facă pentru a deveni celebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un fotomodel a acceptat să reproducă, la invitaţia publicaţiei „Vice“, un scenariu de suicid
Un fotomodel a acceptat să reproducă, la invitaţia publicaţiei „Vice“, un scenariu de suicid

Manechinele sunt dispuse să accepte aproape orice compromis atunci când vine vorba de un casting, o şedinţă foto sau o competiţie de frumuseţe. În acest sens, modelul Cara Delevingne a fost nevoită să pozeze cu o tarantulă aşezată pe ochiul drept, în timp ce un alt manechin s-a scufundat la opt metri adâncime în Pacific pentru a fi imortalizată alături de rechini.

Tinerele manechine de pe podiumurile internaţionale de modă recurg la o serie de metode extreme pentru a-şi menţine siluetele, iar asta presupune, uneori, ca şerveţelele şi bucăţelele de vată înmuiate în suc să ia locul alimentelor . Totuşi, acestea nu sunt singurele concesii pe care aceste fete le fac de dragul modei. În afara regimurilor alimentare stricte, manechinele sunt pregătite să accepte aproape orice propunere venită din partea clientului care le solicită serviciile.

Însăşi supermodelul momentului, Cara Delevingne(foto), a rămas fără drept la replică şi a consimţit să fie fotografiată, alături de o tarantulă, pentru coperta revistei i-D, ediţia tipărită în iarna anului 2012. O provocare asemănătoare a primit şi  Eva Pigford, una dintre concurentele America’s Next Top Model.

image

Mai mult, în 2013, manechinul Hannah Fraser s-a scufundat în Oceanul Pacific, la opt metri adâncime, pentru a fi fotografiată alături de rechini-balenă. Ideea acestui proiect le-a aparţinut artiştilor Shawn Heinrichs şi Kristian Schmidt, care au plănuit în detaliu, timp de 4 luni, şedinţa foto care s-a desfăşurat în apele tropicale din Filipine.

Chiar şi Kate Upton, manechinul cu forme voluptoase, a fost nevoită să facă mai multe compromisuri pentru a atrage atenţia publicului. Dacă la începutul anului, tânăra a participat la o şedinţă foto în Antarctica şi a pozat în costum de baie la -35 de grade Celsius, în aprilie, Upton a mai bifat un record. Manechinul a strâns la piept un pui de tigru şi a pozat într-o ipostază senzuală pentru coperta revistei „Harper’s Bazaar“.

Întrebată cum s-a simţit după finalul shootingului din iarnă, tânăra s-a plâns de condiţiile climatice pe care a trebuit să le îndure.

Când m-am întors acasă, am constatat că îmi pierdusem auzul şi vederea din cauza temperaturii scăzute a corpului meu. Experienţa a fost una dificilă, a declarat Kate Upton pentru publicaţia „Today“

Kate Upton a pozat pentru revista de modă „Harper's Bazaar“

image
image

Upton se lasă fotografiată la -35 de grade Celsius

Moda, între agonie şi extaz

În august 2011, modelul Selita Ebanks a declarat jurnaliştilor de la „The Huffington Post“ că o parte din ţinutele în care a defilat pentru Victoria’s Secret i-au lăsat vânătăi.

Nu mi-a fost frică, ci, pur şi simplu, m-a durut. Este incofortabil să defilezi îmbrăcată într-un costum de baie încrustat cu diamante. Niciun bărbat nu va aprecia un model de lenjerie de acest fel, pentru că nimeni nu-şi doreşte să aibă alături o femeie cu vaginul zgâriat, a explicat Ebanks

Dacă Kate Upton a îndurat frigul de la Polul Sud, o echipă de manechine s-a jucat cu focul, la propriu, în cadrul unui shooting pentru designerul Virginie Marcerou.

Nuduri şi discreditări

Unul dintre cele mai neobişnuite proiecte fotografice a fost cel lansat, luna trecută, de publicaţia de modă „Vice“. Editorii revistei au hotărât să angajeze modele pe care le-au rugat, mai apoi, să pozeze în ipostaze neobişnuite. Astfel, tinerele au fost reprodus, rând pe rând, scenariile în care scriitoare celebre, precum Virginia Woolf şi Sylvia Plath, s-au sinucis în viaţa reală.

image
image

Nici veterana Kate Moss (foto) nu a fost străină de fenomenul care, astăzi, este numit generic „exploatarea fotomodelelor“. Manechinul a recunoscut că se închidea şi plângea în baie înainte de şedinţele foto nud. „Îmi uram sânii mai mult decât orice, când eram adolescentă. Aş fi făcut orice să nu-mi dau bluza jos. Acum, nuditatea îmi dă putere. Înainte nu era aşa. Am plâns ani de zile“, povesteşte fotomodelul, în cartea biografică lansată în Marea Britanie.

image
Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite