Ce le pune pe fugă: tipuri de bărbaţi cu care femeile nu vor să facă sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice femeie dispusă să facă un mic exerciţiu de gândire îşi poate aminti cel puţin o situaţie în care un partener de amor a băgat-o în sperieţi.

Publicaţia online „Your Tango” a realizat, cu ajutorul unor femei care au răspuns la întrebarea „Ce întâmplare survenită în timpul sexului a reuşit să vă dea fiori?”, o listă a tipurilor de bărbaţi cu comportamente care reuşesc, de obicei, să bage spaima în reprezentantele sexului frumos:

1. Bărbatul care nu se poate desprinde de fustele mamei 

Julie, în vârstă de 31 de ani, a povestit cum interesul ei pentru un bărbat pe care chiar îl plăcea a dispărut brusc după ce acesta i-a spus că îl îmbrăţişează la fel cum o face şi mama lui. „La început credeam că a glumit, aşa că am râs, dar după ce mi-a zis acest lucru de nenumărate ori, mi-am dat seama că ceva e în neregulă cu el. Nu vreau să se gândească la cum îl îmbrăţişa mama lui în timp ce facem sex”.

2. Bărbatul care visează să aibă 

Anna, în vârstă de 34 de ani, a avut ghinionul de a întâlni trei bărbaţi ale căror repertorii deocheate includeau dorinţa de a o lăsa însărcinată . „«Vreau să o facem până rămâi însărcinată» sau «Vreau să fii însărcinată cu copilul meu şi apoi să o facem» sunt doar două din lucrurile pe care mi le-au spus. Când am ieşit cu al treilea tip care vorbea astfel, m-am gândit că sunt un magnet pentru bărbaţii cu fetişuri legate de sarcină”, povesteşte Anna.

3. Bărbatul care se crede striper  

Amanda, autoarea articolului, a intrat şi ea în joc. Femeia îşi aminteşte de Ben, un bărbat cu care a avut o relaţie cu multe întreruperi pe perioada facultăţii. „Când bea puţin peste măsură, făcea un fel de dans care, credea el, era al naibii de sexy. Nu se dezbrăca, doar se legăna şi călărea ocazional câte o pernă. Dansul era oribil, dar l-am tolerat, pentru că sexul era întotdeuna distractiv”, spune ea.

4. Bărbatul obsedat de stimularea prostatei

Maris, în vârstă de 29 de ani, a avut o experienţă mai puţin plăcută cu unul din bărbaţii cu o afinitate pentru stimularea prostatei (n.r. prin introducerea unui deget în anus). „Mereu am considerat că sunt deschisă la minte când vine vorba de sex, dar asta până în ziua în care un tip cu care mă întâlneam de doar câteva săptămâni mi-a dat o bucată de plastic asemănătoare cu coada periuţei de dinţi şi m-a rugat să îl masez. După ce mi-a spus ce este, pentru că habar nu aveam, am plecat şi nu m-am mai întors”, îşi aminteşte Maris.

5. Bărbatul obsedat de pornografie

Jessica, în vârstă de 33 de ani, nu a avut o problemă cu filmele porno până când nu a avut o relaţie cu un bărbat care nu putea trăi fără colecţia sa de filme deocheate. „Nu îşi lua ochii de la filme în timp ce făceam sex. Sunt sigură că habar nu are cum arat dezbrăcată”, spune aceasta.

6. Bărbatul cu o pasiune pentru funduri

Colleen are 29 de ani şi nu a fost niciodată o fană a sexului oral. „Îmi provoacă atacuri de anxietate. Totuşi, m-am hotărât să îi dau o şansă unui tip, asta după ce a insistat foarte tare. M-a pus cu fundul în sus şi a început să îmi facă tot felul de chestii. Apoi a început să îmi atingă anusul cu limba. Am ţipat, am sărit brusc şi m-am lovit cu capul de un perete. Atunci i-am zis să plece, pentru că nu pot să ies cu un bărbat care are impresia că e în regulă să faci aşa ceva, iar el mi-a zis că nu are cum, pentru că mama lui nu poate veni momentan să îl ia. A trebuit să îl duc eu acasă, unde locuia cu mama lui”, îşi aminteşte Colleen.

7. Bărbatul cu un fetiş pentru urină

„Făceam sex normal până când, într-o zi, am făcut greşeala de a-l întreba dacă are vreo fantezie. Mi-a zis să fac pipi în gura lui şi apoi să îl cert aspru pentru cât este de murdar. Chiar am încercat să fac asta, dar nu am putut. A fost sfârşitul nostru”, spune Amy, în vârstă de 35 de ani.

8. Bărbatul obsedat de curăţenie

„Un tip extrem de grijuliu cu igiena intimă mi-a zis că nu putem face sex până nu ne facem reciproc câte o clismă. Mi-am luat repede geanta şi am fugit pe uşă. Viteza mea m-a impresionat, aşa că după întâmplarea asta am ieşit zilnic la alergat”, povesteşte Dava, în vârstă de 31 de ani.

9. Bărbatul inocent

Potrivit lui Sarah, în vârstă de 35 de ani, nimic nu este mai înfricoşător decât un bărbat inocent. „Ai crede că bărbaţilor le place, de obicei, sexul deocheat. Eu una ador să fiu bruscată, pălmuită peste fund şi mi se pare în regulă. Nu m-a speriat nimic până acum, dar un tip inocent, care să mă pună la zid pentru gusturile mele, m-ar speria cu siguranţă”, menţionează aceasta.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite