Atunci când vremea este urâtă, când poate vrei să economiseşti nişte bani, sau poate doar n-ai chef să ieşi, poţi încerca una dintre cele zece idei propuse de publicaţia „Huffington Post“ pentru o seară perfectă petrecută în atmosfera romantică a căminului.
 
1. Gătiţi cina împreună. Asta vă va mulţumi pe amândoi. Se solicită bună înţelegere, inventivitate şi o doză neaşteptată de senzualitate. Încercaţi o reţetă nouă sau chiar gătiţi cu ce aveţi prin casă. 
 
2. Vin, lumânări şi filmul preferat. Găsiţi un film care să vă placă amândurora sau, poate, unul care-ţi place ţie foarte mult şi ai vrea ca şi partenerul să se bucure de el. Pentru cei care au ceva vechime în relaţie, puteţi să revedeţi primul film la care aţi fost împreună, care cu siguranţă va reaprinde flacăra pasiunii.
 
3. Un picnic pe covor. Imaginează-ţi faţa partenerului atunci când intră pe uşă după o zi grea de muncă şi găseşte o pătură întinsă pe jos în sufragerie, ornată cu lumânărele şi plină de feluri delicioase de mâncare. Merge foarte bine în combinaţia cu ideea numărul doi: vin, lumânări şi filmul preferat.
 
4. Petrecere cu dans. Bine, poate mai puţin petrecere şi mai mult un gest nostalgic care să includă muzică lentă şi ceva din romantismul bunicilor noştri: puţin jazz vechi care parcă se aude printr-un gramofon şi vă veţi teleporta în vremuri mai simple şi mai romantice.
 
5. Poker pe dezbrăcate. Acest joc nu ţine numai de adolescenţii înflăcăraţi care habar n-au cum să iniţieze un preludiu. Luaţi pachetul de cărţi de joc, duceţi-vă la masa din bucătărie şi rugaţi-vă ca zeiţa norocului să ţină cu voi. Poate va ajuta şi înfofolitul ca pentru un ger năprasnic, aşa jocul durează mai mult. 
 
6. Noapte de răsfăţ. Pentru asta vei avea nevoie de uleiuri de masaj, prosoape curate, melodii ambientale, săruri de baie. 
 
7. Planuri pentru o excursie. E un joc în care învârţi globul pământesc cu ochii închişi şi unde se opreşte, acolo îţi doreşti să călătoreşti. Încearcă şi varianta cu site-ul de turism, iar bucuria unei călătorii viitoare, combinată cu berile băute în timpul programării, va încinge imediat atmosfera.
 
8. Jocuri de societate. Joaca în doi este o alternativă la rutina în care aţi intrat amândoi. Cuplurile foarte competitive pot considera un joc «tête-à-tête» (cum ar fi Scrabble) să fie prea stresant, aşa că alegeţi ceva mai uşor, ca „Nu te supăra, frate“ sau puneţi cap la cap un puzzle de mari dimensiuni.
 
9. Zugrăviţi o cameră din casă. Nu numai că veţi rezolva o parte dintr-o treabă imposibil de făcut pe cont propriu, dar există şi 99% şanse ca lucrurile să se ducă în altă direcţie, înainte chiar de terminarea unui singur perete. Puteţi încheia totul cu o baie fierbinte pentru a înlătura urmele de vopsea.
 
10. Faceţi prăjituri. Mai ales cele cu ciocolată vor necesita îndepărtarea excesului de cremă de pe faţa partenerului. Nu, nu! Nu-ţi folosi mâinile!