Un nou atac armat zguduie SUA. „O să simt o mare plăcere atunci când am să vă măcelăresc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elliot Rodger şi-a explicat motivele într-un clip video de şapte minute
Elliot Rodger şi-a explicat motivele într-un clip video de şapte minute

Fiul unuia dintre regizorii trilogiei „Jocurile Foamei” a ucis şase persoane, împuşcându-le de la volanul maşinii pe trei dintre acestea. Tânărul de 22 de ani a murit în timpul schimbului de focuri cu poliţiştii, nu înainte de a înjunghia mortal alte trei persoane.

Atacatorul a fost identificat drept Elliot Rodger, fiul lui Peter Rodger, unul dintre regizorii seriei de filme „Jocurile Foamei”, a început să tragă aleatoriu pe străzile oraşului Santa Barbara din statul american California. Rodger a ales zona Isla Vista, frecventată în special de studenţi, şi se pare că a vizat în mod special femeile. Tânărul de 22 de ani era student la universitatea publică din Santa Barbara. 

Vineri seară, în jurul orei locale 21.30, a ucis şase persoane, după care şi-a pierdut viaţa în schimbul de focuri cu poliţia. Rodger a fost împuşcat în cap şi, în ciuda informaţiilor iniţiale, se pare că nu s-a sinucis, ci a fost doborât de poliţişti. Autorităţile l-au identificat în trafic la şase minute de la primirea primului apel la 911, serviciul unic de urgenţă din SUA. 

Rodger şi-a explicat motivele într-un clip video încărcat pe reţelele de socializare cu o zi înainte să atace. Clipul avea titlul „Răzbunarea lui Elliot Rodger”, iar tânărul promitea să se răzbune pe femeile care nu i-au acordat niciodată atenţie, preferând „brute insuportabile” în faţa lui, „gentlemanul perfect”. În cele şapte minute ale clipului, Rodger îşi strigă furia de a fi încă virgin la 22 de ani, vorbind despre „singurătate, respingere şi dorinţe neîmplinite”, acuzându-le pe femei pentru lipsa lui succes. 

„Am 22 de ani şi sunt încă virgin. Nici măcar n-am sărutat vreodată o fată. Studenţia este perioada în care toată lumea trăieşte toate aceste experienţe precum sex şi distracţie şi plăcere. Dar în acei ani, eu am putrezit în singurătate. Nu este corect. Voi, fetelor, n-aţi fost niciodată atrase de mine”, se lamenta tânărul în mesajul sinistru. 

„Nu ştiu de ce nu sunteţi atrase de mine. Dar vă voi pedepsi pe toate pentru asta”, continuă Rodger. „Voi intra în grupul cu cele mai atrăgătoare fete de la facultate şi voi măcelări absolut fiecare târfă blondă răsfăţată şi arogantă pe care o întâlnesc în cale”, avertiza bărbatul. 

„O să simt o mare plăcere atunci când am să vă măcelăresc. Veţi vedea în final că sunt, într-adevăr, cel superior. Adevăratul mascul alfa”, conchide Rodger. 

Familia atacatorului avertizase poliţia acum câteva săptămâni

Contul de YouTube al lui Elliot Rodger este plin de clipuri în care bărbatul vorbeşte despre frustrările sale şi ameninţă că se va răzbuna pe femeile care-l resping, deşi recunoaşte că nu a încercat vreodată să-i facă avansuri vreuneia. Clipurile au devenit atât de numeroase şi de tulburătoare încât familia atacatorului a sunat în urmă cu câteva săptămâni la poliţie, anunţând despre clipurile în care Elliot ameninţa că va ucide oameni şi apoi se va sinucide. 

În urma sesizării, un echipaj l-a audiat pe tânăr şi nu a considerat că acesta reprezintă o ameninţare pentru el însuşi sau pentru altcineva. Poliţiştii l-au descris în raportul întocmit drept un tânăr „perfect politicos, blând şi un om minunat”, transmite avocatul familiei Rodger, care a văzut documentul. Şi celelalte conturi ale reţelelor de socializare pe care le folosea Elliot sunt pline de mesaje misogine şi cuvinte de ură. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite