Organizatorul marşului „supremaţiei albe“ şi al neo-naziştilor de la Charlottesville, admiratorul Gărzii de Fier

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ora asta, justiţia americană începe să desfacă iţele profunde ale marşului de la Charlottesville, cea mai nouă manifestare, violentă şi tragică, a ideologiei şi acţiunii grupurilor de extremă dreaptă ale „supremaţiei albe“ şi neo-naziste din SUA.

Acum au intrat în acţiune şi serviciile de informaţii, FBI în primul rând, dar nu numai, care sunt interesate de profilul, activitatea şi legăturile, interne şi externe, ale principalilor organizatori ai evenimentului. De ce? În primul rând din cauza scandalului naţional care are puţine şanse să se încheie, dar şi pentru că s-a dat un semnal absolut îngrijorător: pentru prima oară, unul dintre membrii organizaţiilor de extremă dreaptă prezente la eveniment şi-a atacat adversarii folosind procedeul prezentat drept clasic pentru tehnicile ISIS, maşina lansată cu viteză asupra unui grup de oameni. Ceea ce trimite problema pe un cu totul alt palier, interesul fiind acum de a vedea dacă există într-adevăr - aşa cum s-a afirmat în numeroase rânduri - nu numai legături sau contacte episodice între mişcările de extremă dreaptă ale „supremaţiei albe“ şi neo-naziştilor cu colegi de convingeri din întreaga lume la nivelul unei „cupole“ profesionist constituite. Începe să se documenteze, cu probe evidente, trecerea „la faza activă“ a unei asemenea reţele internaţionale, e adevărat subterane dar prin asta nu mai puţin activă, extrem de extinsă, populată de grupări, mişcări şi organizaţii dintre cele mai diverse ca denumire, dar toate posibil de adunat sub stindardul ideilor extremiste, propunând o linie de acţiune violentă, xenofobă şi anti-semită.

Printre personajele-cheie ale mişcărilor de acest gen din SUA se numără şi Matthew Heimbach, fondator, alături de socrul său, Matthew Parrot, al Traditionalist Youth Network dar şi al League of the South, Sons of Confederate Veterans precum şi American Freedom Party. Şi iată câteva dintre cele mai relevante luări de poziţie ale acestui personaj, aşa cum au fost ele selectate de un ONG specializat în lupta împotriva mişcărilor de extremă dreapta, Southern Poverty Law Center:

Avem acelaşi duşman, suntem pe aceleaşi baricade: Biserica împotriva Sionismului (...) atunci când evreii sunt puternici, atunci poporul evreu intră în luptă cu o cruzime şi sânge rece împotriva presupuşilor săi duşmani. Din această cauză trebuie să înţelegem existenţa unei unităţi între cei care luptă împotriva Evreimii Internaţionale aici în Occident şi cei care ies în stradă în Gaza, Siria şi Liban. Suntem exact în faţa aceluiaşi duşman, unuia căruia nu-i pasă dacă ne ucide soţiile, copiii şi bătrânii. Luptăm împotriva aceluiaşi duşman diavolesc, unul care nu poate fi înţeles decât prin prisma Creştinismului şi Profeţiilor Creştine (...) Cei care promovează căsătoria între persoane aparţinând diverselor grupuri rasiale, cămătăria sau oricare altă formă de sinucidere rasială ar trebui să fie trimişi în centre de reeducare şi nu toleraţi în societate (...)  Nu sutem singuri în această luptă. Suntem cu toţii camarazi în lupta împotriva Evreimii Internaţionale şi a Statului Sionist (...) Aceasta este casa noastră, casa copiilor şi rudelor noastre. Contează problema frontierelor, contează tema legăturilor de sânge şi a celor identitare, liberalii şi capitalismul lor să meargă în Somalia dacă vor să trăiască în absenţa legilor, în Occident trebuie să avem standarde şi să le aplicăm. «Libertatea» altor rase de a se insera liber în naţiunea albă nu poate să existe. Stai cu propria ta naţiune, nu vrem să te avem printre noi!“.

Mai mult decât limpede, Acest tip de limbaj este recurent, atât în America Ku Klux Klan-ului şi organizaţiilor sale derivate, cât şi în Europa, în linia descendeţei moştenirii ideologice a nazismului şi fascismului. Sau a sistemelor teoretice rezultate din filozofia principalilor exponenţi ai acestui tip de ideologie, Francis Parker Yockey cu cartea sa în două volume Imperium, Pat Buchanan cu a sa lucrare Suicide of a Power: Will America Survive Until 2025? , Sam Francis cu „Essential Writings on Race“. Ce este nou acum? O tendinţă puternică de revenire a ceea ce se credea ca a fi o etapă demult şi definitiv încheiată, adică acţiunea violentă în teren împotriva grupurilor etnice şi adoptarea de măsuri radicale de tipul exterminării fizice a adversarilor, ceea ce unii comentatori au numit un „Jihad creştin“, la fel de fanatic şi de periculos cu cel promovat de cei de la ISIS. Într-un discurs din 2014 intitulat „Moarte Americii!“, tânărul Heimbach spunea că valorile specific americane, cele bazate pe regulile pieţei libere şi egalităţii, sunt contrare cu misiunea ce revine membrilor „supremaţiei albe“, căci albii trebuie să-şi creeze propriile structuri etnice în afara cadrului politicilor americane actuale, iar după o revoluţie, totul finalizându-se în cele din urmă în formula unui „stat etnic monarhic“.

Am putea spune, din nou, că toate acestea nu sunt decât elemente singulare, adevărat evoluând în zona extremismului, dar neinteresante, pe fond, datorită lipsei lor de reprezentativitate socială. Nu toţi sunt de acord însă cu această poziţie, minimalizare a unui pericol real de internaţionalizare a mişcării extremiste, concretizată prin formarea unei cupole denumită World National-Conservative Movement născută în Rusia, preşedintele comitetului său de organizare fiind Iurii Libomirski, un membru eminent al partidului Rodina (fondat în 2003, co-fondator fiind binecunoscutul nouă Dimitri Rogozin, actual viceprim ministru al guvernului). Partidul respectiv se auto-defineşte ca având o doctrină „naţionalistă creştin-ortodoxă imperială“. A organizat marea reuniune a partidelor naţionaliste care a avut loc la Sank Petersburg în martie 2015. Şi iată lista invitaţilor, preluată de pe blogul foarte bine informat al lui Anton Şekhovtsov. Şi, deloc surprinzător, printre partidele invitate regăsim (alături de Noua Dreaptă din România) şi partidul lui Matthew Heimbach:   

Uniunea Europeană

Alliance for Peace and Freedom

Belgia

Euro-Russia
Nation

Bulgaria

Bulgarski Nacionalen Sojuz

Chile

Acción Identitaria

Cipru

National Popular Front (ΕΛΑΜ)

Republica Cehă

Generace Identity
Dělnická strana sociální spravedlnosti (DSSS)
Národní demokracie

Danemarca

Danskernes Parti

Finlanda

Kansallinen Vastarinta
Perussuomalaiset
Suomen Sisu

Franţa

Action Française
Renouveau français
UnitéContinentale
Jeune Nation

Germania

Die Russlanddeutschen Konservativen
Nationaldemokratische Partei Deutschlands

Grecia

Golden Dawn

Hungary

Jobbik

Italia

Forza Nuova
Millenium

Japonia

Issuy-Kai

Moldova

Mişcarea Conservatoare
Mişcarea Naţional

Mongolia

Dayar Mongol

Polonia

Błękitna Polska
Falanga
Kongres Nowej Prawicy
Konwent Narodowy Polski
Młodzież Wszechpolska
Ruch Narodowy

România

Noua Dreaptă

Suedia

Nordisk Ungdom
Nordiska Motståndsrörelsen
Svenskarnas parti
Svenska motståndsrörelsens

Serbia

Srbska Akcija
Centr za Istrazivanje Pravoslavnoga Monarhizma
Srpska radikalna stranka

Africa de Sud

Front Nasionaal

Spania

Comunión Tradicionalista
Democracia Nacional

Siria

Syrian Social Nationalist Party

Thailanda

National Alliance for Democracy
New Political Party

Slovacia

Slovenská národná strana
Slovenská pospolitosť

Ucraina

Network Carpatho-Russian movement

Marea Britanie

British First
British National Party
British Unity
UK Life League

Statele Unite

American Freedom Party
American Renaissance
League of the South
Traditionalist Youth Network

Lucrurile nu se opresc aici, căci legăturile lui Heimbach cu România (sau, mă rog, cu o parte a istoriei ei) par să fie cu mult mai complexe, după propria sa mărturisire fiind profund influenţat de ideologia promovată de Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier:

Cred că Codreanu şi legiunile sale erau susţinute activ de Biserică în acea vreme. Dacă stau la acelaşi nivel cu domnul Justin Pârvu, care a sprijinit Legiunile, atunci stau în spatele lui Codreanu şi stau în spatele declaraţiilor lui. Justin Pârvu, în drum spre sfinţenie, era membru al Legiunii. Nu cer tuturor să devină naţionalişti, nu cer să transform Biserica Ortodoxă în viziunea mea. Ceea ce eu cer este să mi se permită pur şi simplu să exist în Biserica Ortodoxă cu viziunea mea...Nu mă consider neo-nazist. Codreanu este cea mai mare sursă de inspiraţie pentru Legiunile mele. Misiunea Legiunii a fost să salveze suflete prin revitalizarea Bisericii Ortodoxe din România. Nu-l identific ca fiind neo-nazist. Consider că cea mai mare inspiraţie spirituală a mea este Legiunea Sfântului Arhanghel Mihail. Când am mers în România împreună cu soţia mea, când am ajuns să vorbesc cu nişte oameni care îşi aminteau de Legiune, am văzut creştini ortodocşi umili şi iubitori, care erau dispuşi să sufere tortură timp de decenii în închisoare.“

Aici poate să fie o problemă de interes real pentru diferitele agenţii de informaţii care urmăresc de mai mult timp modul în care Rusia alimentează o infiltrare în Occident inclusiv prin promovarea ortodoxismului militant în noua şi foarte ofensiva formulă a sa pro-Putin. Iată că se confirmă că sprijinul Kremlinului nu este acordat numai partidelor extremiste „clasice“ din Europa şi din alte zone ale lumii, ci se încearcă şi formarea unei mişcări ortodoxe în SUA precum „Legiunea“ la care face referinţă Heimbach. Cred că Biserica Ortodoxă Română trebuie să ia atitudine în acest moment, tocmai fiindcă spiritele sunt extrem de înfierbântate în SUA, iar imaginea cu Heimbach purtând un tricou cu imaginea lui Zelea Codreanu poate da naştere la interpretări ciudate şi nedorite. Numai asta nu ne mai trebuia...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite